Avem mai multe Biserici, dar nu și mai mulți convertiți

În Timișoara (și nu numai) avem tot mai multe Biserici evanghelice, dar nu mai mulți creștini.

Prin Harul lui Dumnezeu și prin Duhul lui Dumnezeu, sunt plantator de Biserici creștine. Cam asta am făcut toată viața. Observ că în țară, în ultimii ani, s-au deschis tot mai multe Biserici. Dar unele dintre ele nu sunt biserici plantate, ci sunt biserici: dezbinate, rupte și mutate. Vă rog să faceți diferența între plantare de Biserică și mutare sau dislocare.  Faceți vă rog diferența între modul cum au fost deschise aceste biserici. Ce duh i-a călăuzit pe cei ce le-au deschis?

Plantarea înseamnă că o iei de la zero. Dezbinarea, ruperea, dislocarea și mutarea înseamnă că smulgi o parte dintr-o biserică, numărul acela te urmează și zici că ai deschis și tu o biserică. Aia este deschidere de biserică, dar nu naștere sau plantare!

Ap. Pavel însă face o afirmație uimitoare și deranjantă chiar: „ ….Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima Hristos este vestit. Eu mă bucur de lucrul acesta și mă voi bucura”. (Filipeni 1:15,18).

Părerea mea de rău nu-i că se deschid tot mai multe biserici, (Doamne Ajută!), de voie sau de nevoie, din duh de ceartă sau din Călăuzire Divină, ci că deși avem tot mai ulte biserici evanghelice în țară, nu avem și convertiți creștini mai mulți. Crește numărul de biserici, dar nu și de membri, nu și de creștini, nu și de ucenici.

De ce avem biserici multe și convertiți puțini?

Petru că prea mult ne asemănăm cu lumea. Pentru că deși poate suntem născuți din nou, nu mai suntem duhovnicești. Unii dintre noi suntem morali, dar nu mai suntem aproape deloc spirituali. Am confundat moralitatea cu spiritualitatea și asta tare îi convine vrășmașului.

Nu mai avem curajul să facem evanghelizare, să ieșim pe străzi, să ieșim din turnul nostru de fildeș, unde ne-am izolat. Nu luăm în serios ucenicizarea. Nu mai știm ce înseamnă așa ceva, darămite s-o și facem. Una dintre cele mai mari conspirații împotriva Bisericii este Conspirația Tăcerii. Adică, noi am găsit Pîinea Vieții și …. tăcem!

Să nu ne bucurăm prea mult că avem tot mai multe biserici, dar convertiți tot mai puțini. Să nu ne bucurăm că suntem mulți, cînd prea puțini suntem spirituali. Să ne Bucurăm doar atunci cînd Biserica se înmulțește, dar devine și duhovnicească, în sensul real al cuvîntului, adică stăpînită de Duhul Sfînt, avînd roadă și daruri spirituale.

Observație Pozitivă:

Deși prea multe biserici s-au deschis în urma unor conflicte între membri, totuși, realizez din experiență, că Dumnezeu în bunătatea Sa, le folosește aproape pe toate. Rănile se vindecă, Dumnezeu ne iartă, și noi ne mai iertăm, unii ne mai și pocăim, pe bune, și Domnul începe să dea din nou Har.

Numai Dumnezeu este specializat să convertească răul în … Bine. Numai bunul Dumnezeu poate să transforme răutatea și ura oamenilor în binecuvîntare. (Geneza 50:20). Slavă Lui!

 

 

 

 

 

NU le mai spuneți oamenilor să studieze Biblia

Deși intenția celor ce ne motivează să studiem Biblia, sunt sigur, că e cea mai bună, totuși cînd le cerem oamenilor să studieze Scriptura, îi ducem în eroare.

Trebuie să încetăm să le mai spunem oamenilor să studieze Biblia și să începem să le spunem să mediteze asupra ei și să-și găsească plăcerea în ea.

Curios este faptul că Dumnezeu NU ne spune să studiem Scriptura, ci ne spune să cugetăm (medităm) asupra ei. (Iosua 1:8).

Biblia nu ne cere să studiem …. Biblia, ci să medităm asupra Bibliei.

Accentul de bază găsit în Scriptură despre cum să ne apropiem de ea, nu-i s-o studiem, ci s-o …. medităm, (s-o „rumegăm”), s-o îndrăgim și s-o ascultăm. Atît! Destul de șocant, nu?

Problema nu e că avem un IQ slab, ci suntem supuși superficialității și uitării. Problema nu-i că trebuie să învățăm mai mult, pentru că unii dintre noi avem cunoștințe solide din Biblie și despre Biblie. Problema este că nu ne desfătăm în ea, nu ne place să medităm asupra ei cu scopul de-a o lăsa să pătrundă în spiritul nostru, așa că o uităm, o neglijăm sau nu o aplicăm. Sau dacă nu o neglijăm, ne focusăm doar pe litera ei.

NU literei Scripturii

Prin citire sau prin studiu, în cel mai bun caz învățăm litera Scripturii, dar „Slova omoară, duhul dă viață”. Doar citirea Bibliei sau cercetarea ei, ne poate face literați biblici, din iliterați, dar în același timp putem deveni uscați, tobă de Scriptură, dar și răi, aspri și neduhovnicești, precum fariseii și cărturarii, care erau specialiști în Scripturi, adică în litera ei! Dar tot nemernici au rămas, cu cîteva excepții.

Pasajul cheie despre cum să prețuim Scriptura, îl găsim în Psalmul 119. Dar în cele 176 de versete, niciodată măcar nu ni se spune să studiem Scriptura. De 17 ori ni se cere să ascultăm de ea, de 8 ori ni se spune să medităm (cugetăm) asupra ei și asupra lucrărilor lui Dumnezeu. Exemplul potrivit sunt versetele 97-101:

„Cît de mult iubesc Legea Ta. Toată ziua mă gîndesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înțelept decît vrășmașii mei, căci totdeauna le am cu mine…”.

Problema cu „studiul biblic” este că majoritatea oamenilor detestă studiul. De fapt, majoritatea oamenilor sunt total de accord cu Eclesiastul 12:11 „….multă învățătură (studiu) obosește trupul”. Cînd le spunem oamenilor să studieze sau să învețe, cu cele mai bune intenții, în fapt, le spunem că Biblia e un manual greoi de „tocit” și deseori devine repulsivă. Cui îi plac manualele de învățat? Pentru mine însă, Psalmul 119 îmi arată un om îndrăgostit de Dumnezeu și în consecință îndrăgostit și de Cuvîntul lui Dumnezeu.

Cineva a pus pe facebook întrebarea: „Care e primul gînd care vă vine în minte cînd auziți cuvîntul: studiu? Peste 100 de oameni i-au răspuns: „stress, plictiseală, uscăciune, oboseală, surmenaj, greață, anxietate, etc”. Interesant, nu?

Să nu mă înțelegeți totuși greșit: Nu afirm că studiul biblic e greșit, dimpotrivă, e un lucru minunat. Dar termenul „studiu” poate deveni pentru unii repulsiv. Pe deasupra, dacă facem scop din studiul biblic, iar greșim, pentru că Dumnezeu nu ne-a dat Scriptura să facem din ea scop, ci mijloc spre un scop. Cuvîntul scris (Biblia) e doar un mijloc care să ne ducă la Cuvîntul Viu: Isus Hristos, dar și să ne facă așa cum este EL, prin Duhul!

Deci studiul biblic, oricît de evlavios ar suna, nu-i deloc prioritate în apropierea noastră de Cuvînt. NU acesta e modul de-a absorbi Cuvîntul în ființa noastră.

Dumnezeu ne Poruncește să Medităm! Știe EL de ce.

Dumnezeu ne poruncește să medităm, să ne hrănim, să ne desfătăm, chiar să fim lacomi după Cuvîntul Său, dar și să-L împlinim. (Ps 119:131).

Înduhovnicirea începe să apară doar atunci cînd noi suntem dispuși să învățăm că numai și numai meditația asupra Cuvîntului mă transformă în chipul lui Isus Hristos.

Cum să ne apropiem de Scripturi:

Deci, Nicăieri Dumnezeu nu ne poruncește să studiem Biblia. El însă ne spune să citim (1Timotei 4:13), s-o cercetăm (Ioan 5:39 și să medităm asupra ei, practicînd-o nonstop (Iosua 1:8).

Citirea Scripturii e bună, dar superficială și insuficientă.

Cercetarea este deja muncă de laborator, treabă serioasă, de profunzime, dar tot insuficientă.

Însă numai Meditația (cugetarea) este poruncită de Dumnezeu și înseamnă desfătarea noastră în Cuvîntul Său.

Meditația este singura care transpune și transformă Scriptura în viață și putere, precum hrana fizică.

Prin cercetare sau prin studiu învăț litera. Prin meditație Îl învăț pe Hristos și devin ca EL (nu doar îmi doresc).

Meditația înseamnă pătrunderea Cuvîntului în sistemul meu spiritual: Înseamnă creștere spirituală, success și victorie.

Înduhovnicirea sau Meditația înseamnă a te gîndi adînc la Cuvînt, înseamnă să Îl iubești pe Autorul Scripturii, pe Dumnezeu, și să îți dorești cu ardoare și lăcomie, ca prin puterea Duhului Sfînt să devi precum este Cuvîntul Viu: Isus Hristos.

Petru s-a lepădat, dar după aceea a predicat!

Dumnezeu nu ascunde păcatul nostru sub covorul compromisului ….. puteam trăi și fără să știm că Avraam și-a  dat soția pe bani, că  Noe s-a îmbătat, că Lot a comis incest, că Petru s-a lepădat și Pavel și Barnaba s-au certat, dar era necesar să înțelegem că în Împărăția lui Dumnezeu nu sunt sfinți, ci iertați și transformați.

Dumnezeu nu ține cont de descendența noastră, ci de disponibilitatea noastră. EL nu îți decide viitorul pe baza trecutului tău, ci pe baza pocăinței tale din prezent, de care poți să ai parte și tu, chiar acum, prin Harul Fiului Său..

Nici mântuirea, nici slujirea, nu se transmit ereditar. Dumnezeu nu e interesat de păcatele noastre trecute, de ele sunt interesați diavolul și unii frați, care au devenit, cu cele mai „sfinte” intenții, procurii lui satan.

Oare cînd vom înțelege că El nu dă doi bani pe toate formulele noastre bisericești, nu dă doi bani pe declarațiile noastre religioase, siropoase și lăcrimoase, ci se uită la inima ta chiar acum, neacceptând decât „iată-mă, trimite-mă”… Doar așa prindem esența Evangheliei.

Și Petru s-a lepădat, dar după aceea imediat s-a pocăit și a predicat, fiind trimis să predice tocmai de Domnul Cel Înviat!

Căință sau Pocăință?

Există o diferență între căință (părere de rău) și pocăință.

  Întristarea și căința este când îți pare rău că ești prins. De exemplu, dacă ai jefuit o bancă și pentru o vreme ești liber, dar apoi ești arestat, ești plin de părere de rău, de remușcări. De ce? Pentru că ai fost prins. Sau, dacă te afli cu mașina pe autostradă și ești tras pe dreapta de poliție, ești plin de regrete și întristare. De ce? Pentru că ai fost prins, nu pentru că ai depășit viteza legală. Aceasta nu-i pocăință; e doar părere de rău și căință. 

Pocăința „produsul Domnului” înseamnă să-ți pară rău astfel încât să încetezi a mai face acest lucru și să-ți schimbi comportamentul prin Duhul Domnului! (2Corinteni 7:10). Există însă și o pocăință: „produsul omului” care e doar de suprafață și care, în timp, te face mai rău, subtil, perfid, înșelător, intrigant, gelos, răutăcios, neiertător, zgîrcit, teoretic, etc, deși în exterior arăți foarte religios și chiar evlavios!

Iuda Iscarioteanul a avut remușcări pentru că L-a trădat pe Isus. Știa că Isus era nevinovat. Știa că ceea ce face este greșit. Dacă avea o atitudine de pocăință, se putea întoarce la Isus, dar în schimb, s-a întors la liderii religioși, de care a fost plătit. Cu ce l-a ajutat acest lucru? De fapt, ei i-au zis cam așa: „Ce ne pasă nouă? Treaba ta. Ți-ai atins scopul; dispari de aici.”

Acest lucru este atât de tipic pentru lumea actuală. Promite libertate, dar aduce sclavie. Promite bucurii, dar aduce vinovăție. În loc de fericire, aduce regrete. În loc de plăceri, aduce durere. Iuda nu a avut prieteni în lume, cu excepția lui Isus, dar L-a trădat. Așa că Iuda a căutat ajutor în religie, dar religia nu a putut să-i ofere nimic. El avea nevoie de Hristos.

Religia sau pocăința „produsul omulu”, este ca și cum ai încerca să folosești un plasture atunci când e nevoie de operație pe cord deschis. Nu avem nevoie de puțină religie, pentru că puțină religie – sau chiar mai multă – nu ne va ajuta. Avem mare nevoie de Isus.

Încotro te duce vinovăția? Dacă te simți vinovat pentru păcate, iată unde trebuie să mergi: la Hristos. Acesta este singurul loc unde trebuie să alergi și să rămîi. EL te primește, nu te alungă!

Sumar: Știi diferența dintre părerea de rău evlavioasă (pocăință) și căință sau regret? Căința te duce în locuri ale vinovăției. Pocăința te duce la Hristos, iar Domnul Hristos te iartă, dar te și transformă prin puterea Duhului Sfînt. 

Căința e bună, dar doar păcăința autentică e sănătoasă și cîștigătoare.

„Factorul Plus” are Filială și la Londra!

Sunt Bucuros să va informez, că prin Harul Supranatural al lui Dumnezeu, duminica trecută am deschis o Filială a Asociației noastre și la Londra. Slujirea noastră se extinde, datorită Harului lui Dumnezeu!

Cu cîteva săptămîni în urmă, un prieten de-al meu, Dinul Bulzescu, din Timișoara, a luat legătura cu pastorul Bisericii Penticostale „Casa Tatălui” din Londra, fratele Gavrilă Ureche. Păstorul Bisericii de acolo și-a arătat interesul pentru un Parteneriat de Colaborare cu noi. Ne-a vizitat la noi la Biserică în Timisoara, în urmă cu 4 săptămîni, i-a plăcut ce a văzut și a auzit, și așa s-a născut între noi o simpatie duhovnicească. Ne-a invitat să-i vizităm cît mai urgent la Londra și asta am și făcut în weekend-ul trecut. Ne-au cumpărat bilete dus și întors și împreuncă cu profesorul Bulzescu am zburat la Londra pentru trei zile.

Asociația „Factorul Plus” are dreptul prin Statutul ei legal, autorizat de Ministerul Justiției, să deschidă Filiale în țară și în străinătate și să planteze Biserici Evanghelice, etc.

La Londra am rămas impresionați de ce am văzut. O Biserică românească de vreo 400 de membri, toți tineri, dar și flămînzi după mai mult din Dumnezeu. Am semnat un Protocol de Parteneriat și le-am eliberat și o Autorizație de Funcționare.  Vrem să ne ajutăm, să ne protejăm și să ne susținem reciproc; totul spre Slava lui Dumnezeu! (Am auzit că în Londra sunt circa 30 de biserici românești!).

Scopul afilierii lor la Asociația noastră este de-ai ajuta să crească spiritual. Le vom oferi consiliere spirituală și cursuri teologice. Etc. Unii dintre ei nu au terminat Liceul în țară și poate reușim să îi ajutăm să realizeze și acest deziderat.

Însă interesul lor prioritar, ca și al nostru, este Înduhovnicirea! Vrem să-i ajutăm să devină lideri maturi și creștini spirituali, în adevăratul sens al cuvntului.

În poza din centru e pastorul bisericii „Casa Tatălui„ împreună cu echipa de slujitori. Celelalte două poze sunt parte din Biserică. Eu nu sunt însă fotograf profesionist.

Doamne ajută. Doamne dă Izbîndă!

Dacă Domnul va voii, e foarte posibil să deschidem o Filială și la Roma!!