Cum explică Isus perfidia păcatelor noastre

„Tată, iartă-i, că nu știu ce fac” (Luca 23:34).

Isus a sesizat subtilitatea păcatelor noastre și o explică tocmai de pe …. Cruce. Crucea lui Isus n-a fost doar locul unde EL a cîștigat mîntuirea noastră, ci a fost și locul Revelației. Una dintre cele mai mari revelații pe care eu am primito prin Crucea Lui a fost exclamația: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac”

Concluzia mea: Domnul aici ne revelează cum lucrează păcatul de este așa de seducător. Păcatul e plăcut, iar pentru alții … corect, drept! E foarte clar că jobul lui satan este să-i înșele și pe cei aleși, sau mai ales pe ei!

Majoritatea oamenilor atunci cînd păcătuiesc, nu știu ce fac, sau cred că fac ce este bine. Păcatul deci este nebunie, e criză psihiatrică,, dar și spirituală, e lipsa conștienței. Chiar dacă unii oameni poate știu că fac rău, în același timp nu sunt conștienți de perfidia păcatului.

Perfidia păcatului însă este mai profundă la oamenii religioși, inclusiv între creștini.

Tocmai la ei se referea Domnul pe Cruce. Să  îi luăm de exemplu pe oamenii religioși, pe evrei. Ei L-au răstignit pe Isus cu conștiința liniștită, de „dragul” lui Dumnezeu. Ei gîndeau că este corect și drept. Dacă am fi fost între ei, sigur ne-ar fi convins și pe noi că răstignirea lui Isus este voia lui Dumnezeu. Ne-ar fi convins să luăm și noi piatra sau măcar să împroșcăm cu puțin venin. Ar fi venit cu argumente biblice. Că Isus a păcătuit și de aceea trebuie să moară, că asta este calea Domnului. Etc. Că dacă nu îl răstignesc greșesc, că dacă nu Îl crucifică public, se unesc cu păcatul. Etc. Prosti!

Încrîncenarea religioasă e cea mai dubioasă, dar și cea mai periculoasă, tocmai pentru că răutatea și răzbunarea lor, nu-i considerată răzbunare, ci dreptate. E considerată evlavie sau împlinirea voii lui Dumnezeu.

Dar tocmai despre ei Isus spune: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac”. Ei aveau impresia că știu ce fac, dar totuși, NU știau deloc! Aveau impresia drăcească că-s în voia Domnului, că fac ce e bine, dar de fapt, fără să realizeze făceau voia lui satan.

Cînd omul religios păcătuiește, el de fapt, nu știe ce face. E amăgit și sedus, fie să creadă că face bine, fie să nu realizeze că păcătuiește.

Cel mai infam prînz din Biblie a avut loc după ce preaiubiții frați ai lui Iosif (credincioși convinși și cuvioși) s-au sfătuit să îl omoare și l-au aruncat într-o groapă. (Geneza 37), urmînd ca după prînz să îl ucidă. (Prînz adus tot de Iosif!). După ce și-au pregătit infamul plan, s-au așezat să mănînce, dar nu înainte de-a se ruga, mă gîndesc, iar după urmau să îl omoare, din invidie. Cu inima liniștită s-au așezat la rugăciune și la masă, fratele lor însă fiind speriat, flămînd, rănit și în pericol de moarte, dar ei  drăguții …. păpau!

Nici ei NU știau ce fac! Păcatul ește inconștiență. Cînd omul păcătuiește, nu știe ce face.

Alți în zilele noastre, după ce defaimă, jignesc, se răzbună și distrug, se așează cu inima liniștită la rugăciune și la Masa Domnului, crezînd că toate sunt bune și după voia LUI. Și mai grav! Feriți-vă de inconștiența păcatului!

Doamne fie-ți milă de noi toți!

Efodul sau Cum ne vorbește azi Dumnezeu?

(1Samuel 23:1-12).

Aceasta este una dintre întrebările uriașe ale vieții pe care și-o pune și David. Tocmai a aflat despre moartea lui Saul și Ionatan. Tronul de acum este gol și liber. Nu-l mai urmăresc frații de neam și de credință ca să-l ucidă.  Dintr-o dată însă, înainte de-a acționa, el privește în Sus:

„După aceea David a întrebat pe Domnul: Să mă sui în vreuna din cetățile lui Iuda? Domnul i-a răspuns: Suie-te. David a zis: Unde să mă sui? Și Domnul a răspuns: „La Hebron!”

Omul după inima lui Dumnezeu își face un obicei sacru de a se consulta cu Dumnezeu în privința opțiunilor sale. Și asta o face cu ajutorul unui obiect fascinant, un artefact: Efodul! Observă apariția acestuia la prima fugă a lui din calea lui Saul.

David caută refugiu la preoții din Nob (Mare greșală). Saul îi acuză pe preoți de adăpostirea fugarului și consecvent cu paranoia lui, îi ucide pe toți 85, plus întreaga cetate. Asa fac cei lepădați de Domnul, urmăresc, vînează și îi distrug (dacă reusesc) pe aleșii lui Dumnezeu (1Samuel 22:6-19). Totuși un preot pe nume Abiatar fuge. El scapă nu numai cu viață, ci și cu efodul. Deștept băiat! Din fața unsului lui Dumnezeu care a înnebunit și a fost lepădat, trebuie totuși să  …. fugi. Așa a făcut și David și Abiatar și bine au procedat!

Pe urmă David își pune efodul, vorbește cu Dumnezeu și primește răspuns. (1Sam 23:6,9-13).

Ceva similar se petrece și după distrugerea Țiglagului. Cînd satul lui David e ars și aflat în ruine, familiile lor răpite, iar soldații lui devin extrem de furioși, din nou vorbește cu Domnul cu ajutorul Efodului. (1Sam 30: 7-8).

Ce este Efodul?

Ce se întîmplă? Ce anume îl făcea atît de eficient? Cum funcționa? Se mai pot oare cumpăra efoduri la super-market?

Efodul își are originea în era călătoriilor poporului lui Dumnezeu prin pustiu. Moise i-a oferit primul efod preotului Aaron. Era o vestă țesută din in alb, brodată cu fire albastre, cărămizii, purpurii și aurii. Un pieptar cu 12 pietre prețioase  împodobea vesta. Pieptarul conținea una sau două pietre, poate chiar trei, diamante sau pietre splendid, asemănătoare cu diamantul. Aceste pietre erau numite Urim și Tumim. Nimeni nu știe azi  sensul exact al acestor termeni, dar „Lumină” și „Desăvîrșire” se află în capul listei. Însă Dumnezeu le revela preoților Săi voia Sa prin acest Efod.

Dar cum?

Scriitorii din vechime au sugerat mai multe metode.

-Pietrele scînteiau cînd Dumnezeu spunea DA.

-Pietrele conțineau litere mișcătoare care se adunau pentru a forma un răspuns.

-Pietrele erau niște zaruri sacre, care cînd erau aruncate dezvăluiau un răspuns.

Deși facem speculații în privința tehnicii folosite, nu trebuie să ne îndoim în privința valorii lor. Cine nu ar prețui un astfel de obiect?

Cînd se confrunta cu o alegere dificilă, David putea, cu o inimă plină de reverență să întrebe, iar Dumnezeu îi răspundea. Uau!

„Mă va urmări Saul?” „Te va urmări”!

„Mă vor da oamenii în mîinile vrașmașului, dacă vor avea ocazia?” „Te vor da”.

„Să urmăresc dușmanul? „Urmărește-l”.

„Îl voi învinge?” „Îl vei învinge!”

Ooo, dacă ar face Dumnezeu la fel și în cazul nostru! Noi să întrebăm și EL să răspundă. Noi să putem striga și EL să intervină?

Nu-i așa că ne-ar plăcea tuturor să avem un efod?

Dar și noi avem Efodul! Dar cine zice că nu îl avem? Dumnezeu nu s-a schimbat … deloc. EL încă promite să ne călăuzească.

„Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta”. (Ps. 32:8).

„Oile Mele ascultă glasul Meu, Eu le cunosc și ele vin după Mine”. (Ioan 10:27).

Dumnezeul care l-a călăuzit pe David te călăuzește și pe tine. Trebuie doar să te consulți cu Dumnezeul tău. Însă fă sigur și fi sigur că este Dumnezeul TĂU!

Dacă ai o Biblie … citește-o!

Tu sigur nu ai Urim și Tumim, dar ai Cuvîntul prin care Domnul ne vorbește. Citește pînă îți vorbește!

Aceasta este una dintre cele mai bune strategi pentru a afla voia lui Dumnezeu și pentru a-L auzi vorbindu-ți.

Deși știu că și azi există diferiți oameni care au duh de descoperire, (numiți impropriu: proroci), deși am avut asemenea experiențe uimitoare, nu recomand nimănui să meargă la „proroc” ca și cînd doar el are călăuzire și tu nu.

Dacă ești născut din nou, tu ai Cuvîntul Sfînt și pe Duhul Sfînt și El te călăuzește pas cu pas. Însă citește pînă îți vorbește! Domnul nu te va călăuzi niciodată contrar Cuvîntului Său!

”Cuvîntul lui Dumnezeu este viu și lucrător”. (Evrei 4:12).

„Cuvintele Scripturii au viață. Substantivele au puls. Verbele zboară pe pagină în toate părțile. Adjectivele sunt musculoase”. (Max Lucado).

Aparții unei Biserici? Consult-o!

Sfătuiește-te cu oamenii duhovnicești din Biserică, dar nu doar din biserica unde ești tu membru. Nu toți cei ce sunt lideri în Biserică sunt și spirituali, unii doar par spirituali, dar nu sunt deloc, doar mimează.

În concluzie:

Avem Scriptura, am primit Duhul. Sunt cele două moduri prin care azi Domnul se descoperă, ne vorbește și ne direcționează! Slavă Lui!

Folosește și tu Efodul!!!

SĂ NU SAPI NICIODATĂ GROAPA…

„Cine sapă groapa altuia, cade el în ea,
și cine surpă un zid, va fi mușcat de un șarpe.“
(Eclesiastul 10.8)

Să nu sapi niciodată groapa
Cuiva de care-ai vrea să scapi!
Asupra ta se-ntoarce țeapa,
Sau poate să te ducă apa
În groapa rea pe care-o sapi…

La tot ce-i scris, tu ia aminte:
Ce sameni azi, vei secera!
În loc de-o dragoste fierbinte,
De-ți crește răzbunarea-n minte,
Ea pacea ta ți-o va fura…

Nu-ntinde nimănui capcane,
Nu-l ataca pe-un adversar!
Căci vrând să-l țintui în piroane,
Te vei alege tu cu rane,
Te vei trezi lipsit de har…

Cu nici un chip să lași mânia
Un cuib să-și facă-n ochii tăi!
Când și-a instaurat domnia,
Păcatul surpă omenia;
Te duce-n veșnice văpăi!…

Ai grijă, pe-ale tale buze,
Să nu clocească vreun blestem!
Ce spui azi, mâine-o să te-acuze,
Căci vorbele sunt călăuze
Spre-al judecății Tron Suprem…

Noi n-avem drept la răzbunare,
Căci ochii noștri nu văd clar;
Doar Dumnezeu cel sfânt și mare
Corect să judece e-n stare;
Dreptatea este-al Său cântar!…

Oricât ți-i viața de amară,
Nu-ți părăsi cerescul țel!
Nu fi ca lumea cea murdară,
Iar crucea să n-o crezi povară;
Ia-l pe Cristos oricând model!…

Ticu Moisa

Trăire superficială sau Supranaturală?

În 1 Corinteni 3:1-3, Pavel vorbește despre două tipuri de creștini pe care îi găsim în  Biserica lui Dumnezeu, de atunci, dar și de acum.

„Cît despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești (carnali) …”

E posibil să fii copilul lui Dumnezeu și totuși să fii lumesc. E posibil să ai Duhul, dar să nu fi stăpînit de EL. E destul de posibil să ai Duhul, dar să nu fi duhovnicesc. Intrigant, incredibil și paradoxal, dar așa este. Prea des ne imaginăm, amăgindu-ne, că dacă ne-am botezat în Numele Trinității Divine, avem Duhul sau dacă avem Duhul Sfînt și suntem duhovnicești. Se pare că ne înșelăm

Cei din Corint erau ei Biserica lui Hristos, dar ….. neduhovnicești. Erau născuți din nou, dar totuși lumești, carnali, spune o altă traducere a Bibliei.

Cum e creștinul carnal? E lumesc! Ce înseamnă asta? Că este condus de valorile și pornirile lumii, nu ale lui Hristos. El poate fi chiar pastor și lider în biserică, poate să slujească, să cînte, să se roage, dar tot lumesc să fie. Adică să nu aibă plinătatea cu Duhul Sfînt.

Motivul pentru care am primit Duhul la nașterea din nou și avem nevoie continuă de plinătatea cu Duhul Sfînt, este să nu mai trăim superficial, ci supranatural.

Creștinul lumesc, poate că ajungă în Cer … cîndva, dar Cerul la el, nu prea. El fiind lumesc, e superficial în cele spirituale și de aceea nu are parte de supranaturalul care îl face asemenător cu Isus Hristos.

Creștinul lumesc poate e născut din nou, poate ajunge în Cer, poate are Duhul, dar nu are puterea Duhului și de aceea e mereu superficial, în loc să fie mereu supranatural.

E intrigant, dar e posibil să ai Duhul, dar să nu fi …. duhovnicesc.

Asta e o păcăleală subtilă și majoră, dar din nefericire foarte extinsă între noi. Din acest motiv creștinismul în Europa e … muribund. La fel și în Romania! Avem tot mai multe biserici, dar nu și mai mulți convertiți!

Creștinul spiritual (duhovnicesc) e Marea Nevoie a Bisericii de azi. E singura ei șansă, dar și a lumii moderne în care trăim!!!

Cum e creștinul duhovnicesc?

Pentru a deveni spiritual e nevoie de: răstignire, de ascultare de Isus, de stăruință în rugăciune și de disperare după intimitatea cu EL, după a fi ca și cu EL. Pe fondul acesta a fost revărsat Duhul Sfînt! Că să avem umplere, mai întîi de toate avem nevoie de golire.

Proximitatea cu El e bună (deși în același timp și periculoasă), dar doar intimitatea cu Domnul e Soluția! Cu Isus, Iuda avea proximitate, dar nu și intimitate! Dă bine, dar se termină …rău!

Cel mai mare serviciu pe care îl putem aduce Bisericii lui Hristos; modul în care Dumnezeu poate fi proslăvit prin noi, e atunci cînd aducem multă roadă (Ioan 15:8), cînd suntem duhovnicești, (nu lumești), adică avem roada Duhului și darurile Sale.

Doar în felul acesta suntem supranaturali, în rest simpli … superficiali! Poți fi și tu supranatural, prin plinătatea Duhului Sfînt. Se poate, chiar se poate, dar trebuie să plătești prețul! Ești dispus?

 

 

 

 

Faci cumva voia lui Dumnezeu fară inima Lui?

Cea mai subtilă formă de înșelăciune spirituală e să împlinești poruncile lui Dumnezeu, fără să ai și inima lui Dumnezeu.

Iubești ceea ce Domnul iubește? Urăști ceea ce EL urăște? Vezi realitățile așa cum le vede Dumnezeu?

În Noul Legămînt, al Duhului, EL ne dă o inimă nouă ca să avem aceleași gusturi cu ale Lui. Noul Legămînt ne dă o inimă nouă, ca să înțelegem Harul așa cum EL îl vede.

Istoria profetului Iona subliniază pregnant șmecheria subtilă de mai sus: să faci voia lui Dumnezeu fără să ai inima Lui. Iona, după ce inițial a fugit de porunca lui Dumnezeu, se întîlnește în Mediterană cu balena de serviciu a lui Dumnezeu, se duce totuși la Ninive și le predică sălbaticilor ălora Cuvîntul, pe care de fapt îi dorea în iad.

Iona se supune poruncii lui Dumnezeu, face voia lui Dumnezeu, dar nu are inima Lui!

Fiul cel mare, a rămas acasă, se supunea tatălui său și nu îi ieșea din cuvînt, dar nu avea inima tatălui. El performa corect, dar inima sa era nemulțumită, razvrătită și rea. N-a plecat el de acasa fizic, dar inima lui era cu a fratelui său risipitor (care era plecat de acasa), tot pe la femei, cluburi și ….  porci, chiar dacă nu știa asta. etc. Ce subtilă e păcăleala asta! Să ai impresia că ești serios, dar de fapt înaintea lui Dumnezeu să fii …. neserios, păcălit.

Exact așa erau și fariseii. Performau, se sforțau, împlineau poruncile cu strictețe, dar nu aveau inima lui Dumnezeu. Din acest motiv Domnul Isus îi mustră! În asta consta subtila și draconica lor păcăleală.

Noul Legămînt însă, e Legămîntul Duhului, cînd primim o inimă ca a Tatălui, ca a Fiului. Cum e inima ta? Motivația ta, iubirea ta? Ca a Domnului Isus? Că dacă nu e așa și tu esti păcălit fără să ai macar … habar! Doamne Ferește!

Legămîntul cel Nou, al Duhului, al Slavei, al inimii noi, e Legămîntul Harului, al inimii lui Dumnezeu, nu doar a împlinirii poruncilor Lui! „Litera omoară, Duhul dă viață” a spus sfîntul care știa el ce știa.

Un alt caz de păcăleală subtilă este dărnicia făcută fără bucurie. Destui creștini aduc bani la Casa Domnului, dar nu-i dăruiesc cu bucurie, ci de silă. Dă leul la colectă și i se pare că e totuși prea mult. Sau poate își aduce chiar și zeciuiala, dar cîrtește. El împlinește cumva porunca zeciuielii (Maleahi 3:10; Matei 23:23), dar fără bucurie și asta este neplăcut înaintea Domnului. (2Corinteni 9:5-7).

Cine dă, să dea cu bucurie. Dacă dă cu neplăcere, poate să dea, dar dă degeaba. Ce dă el e primit de oameni, dar nu de Dumnezeu. Lui Dumnezeu trebuie să îi dăm cu … bucurie. Altfel ….….

 Deci, împlinește Cuvîntul, dar cu bucurie! Fă voia lui Dumnezeu, dar fă să ai și inima Lui! Doamne ajută!