Arhive lunare: mai 2017

Creștinism expirat sau inspirat?

„Să credeți tot”

Luca 24:25

O nepricepuților și greoi cu inima cînd e vorba să credeți tot ce au spus prorocii”. Isus Hristos

Feriți-vă de creștinismul expirat! Creștinismul expirat e tot creștinism, dar e perimat, și ce e expirat …… dacă e consumat e riscant, posibil otrăvitor sau fără putere. La fel de grav! E ca un contract expirat. E … nul.

Dubla dojană pe care Cel Înviat din morți le-o adresează celor doi ucenici ai lui Isus în ziua Învierii, e pertinentă.

Mama lui Isus, Maria, la nunta din Cana Galileii, le spune ospătarilor care slujeau: „Să faceți orice vă va zice” …. Isus. Cînd angajații au ascutat de sfatul Mariei și au ascultat în tocmai de TOT ce a zis Isus, nunta a fost salvată, iar bucuria ….revărsată. Asta produce credința și ascultarea totală!

Pe drumul spre Emaus, în duminica învierii Sale, Isus îi mustră pe doi ucenici și îi dojenește tocmai pentru că nu credeau TOT ce au spus Scripturile despre EL.

Cînd ascultăm doar parțial de Isus, e bine, dar nu-i deloc Bine. Cînd credem doar parțial Scriptura, ne trezim cu o Evanghelie incompletă și cu o credință și mîntuire superficială, ca să nu zic tot incompletă.

Unii NU credem TOT. Alții NU facem TOT. Asta-i problema noastră majoră. Cu cele mai serioase intenții, unii dintre noi suntem extrem de superficiali. Noi însă suntem chemați să fim supranaturali, nu superficiali.

Lipsa credinței totale în tot Cuvîntul lui Dumnezeu, duce la deziluzii, depresii și tristețe. Pentru că ucenicii nu au crezut tot, au pășit pe un drum trist, lipsit de entuziasm și perspectivă. Cînd nu credem TOT ce a spus EL în Scripturi, producem un creștinism steril, fără scop, fără viziune, fără forță, fără supranatural și fără pasiune.

Nu Dumnezeu e de vină că noi am produs un creștinism știrb și incomplet. Creștinismul incomplet e teribil de periculos tocmai pentru că e lipsit de bucurie și de tărie. E Inferior! E neatractiv, e neinteresant și neseducător! Deseori noi producem un creștinism bolnav, care îi îmbolnăvește și pe alții și prezintă un Dumnezeu mic și neputincios.

Creștinismul Complet însă, Îl are pe Isus Hristos viu, Același și Actual. Contemporan și Prezent continuu! Un Creștinism expirat e ca un program de computer care are nevoie de actualizare, dar chiar dacă e gratis, totuși noi trebuie să facem actualizarea ca să fie funcțional și optim. Avem nevoie urgentă de un Hristos viu, dar și actualizat. Avem nevoie de-o teologie actualizată și aliniată la TOT ce spun Scripturile!!!

Creștinismul expirat are un Hristos viu doar în teorie, are o teologie corectă doar în teorie. Creștinismul expirat în același timp are un Hristos mort, istoric și care a făcut miracole, dar doar în trecut.

Cînd nu crezi TOT, nici nu faci TOT, dar ajungi pe drumul depresiei, înstrăinării sau al întristării. Credința incompletă e foarte periculoasă pentru că creionează și prezintă un Dumnezeu mic și slab, chiar dacă în teorie, în mesaje și în cîntare, Îl declară …. atotputernic.

Cînd nu crezi tot te miști, dar te miști într-o direcție greșită, precum cei doi spre Emaus. Ai chiar activitate, dar nu și spiritualitate. Faci efort, dar lipsit de randament, de perspectivă și efervescentă. Cînd nu crezi tot, te diluezi fără se realizezi, acceptînd o Evanghelie inferioară, o cale inferioară, dar și o închinare inferioară. Cînd nu crezi TOT ce spune Scriptura, ai o perspectivă funerară, trăiești în confuzie, dar și în tristețe, neînțelegînd că Domnul cel viu e chiar alături de tine.

Recitiți cu atenție descrierea pe care o face Luca celor doi ucenici care nu credeau TOT.

Credeți însă că noi suntem mai buni decît ei? Atît de mulți creștini și azi, încă nu cred tot. Ei cred în Învierea (istorică) a lui Hristos, dar nu mai cred TOT ce a spus Hristos și de aceea nici nu fac TOT ce a spus Hristos, iar ca rezultat au parte de un creștinism marcat de semnul minus.

Ei Nu cred tot și de aceea nu fac tot și asta le e capcana. Isus și-a arătat slava la nunta din Cana, tocmai și numai pentru că niște chelneri au făcut TOT ce le-a cerut El să facă! Și nici nu îi erau ucenici!

Cînd însă credem tot, facem TOT ce EL a poruncit să facem. Ba chiar ne face plăcere să facem ce El ne-a poruncit. Cînd credem TOT, iubim ca EL, vorbim ca EL, vindecăm ca EL, vestim ca EL și trăim ca EL, ca Domnul nostru. Acesta este unul dintre motivele pentru care am primit Duhul Sfînt, să fim ca EL și să putem crede TOT, dar și să facem TOT ce EL ne-a poruncit!

Tu crede TOT, dar și fă TOT (că altfel ai credința expirată) și imediat vei vedea ….. Diferența!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Sîmbătă la 9.00. Conferința de Putere la Biserica „Factorul Plus” din Timișoara

Sîmbătă dimineața va avea loc ediția a doua a Conferinței de Putere a Bisericii Factorul Plus. Str Amurgului nr 1, et 2. Tema conferinței este: Evanghelia, Împărăția și Puterea.

Conferința se adresează tuturor celor ce sunt flămînzi după mai mult din Dumnezeu. Se adresează tuturor celor ce nu sunt mulțumiți de viața lor spirituală și vor mai mult din puterea Duhului. Se adresează tuturor celor ce s-au săturat de teologie cuminte și corectă, de cuvinte și de formule religioase care produc …. nimic. Ne-am săturat de sterilitate spirituală, vrem mai mult din Puterea Domnului Isus. Ne-am săturat să „băltim” în lumea noastră spirituală unde nu se mai petrece nimic.

„Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” 1Corinteni 4:20

Vom începe la ora 9.00 și intenționăm să terminăm în jur de ora 14.00.

Vom avea vorbitori cu ungere specială, așa ne rugăm:

Lucian Chiș, Biserica Aletheia.

Relu Bahnaru, Biserica Deo Gloria.

Cuzmănut Cionca, Biserica Metanoia

Daniel Cocar, Biserica Factorul Plus.

Vino și tu dacă ești interesat de Puterea Duhului Sfînt în tine, dar și prin tine.

Dacă nu ești interesat, stai la TV etc.

Biruința este doar pentru luptători ….. flămînzi după Altceva!

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Dumnezeul care atinge ceea ce e de neatins 1

Mesajul de mai jos pentru mine este o mare încurajare: Poate vă interesează și pe dumneavoastră. E din Evanghelii!!!! Urmează vești Bune, dar nonconformiste, pentru unii teribil de … deranjante.

Marcu 1:40-45

Știați că oamenii au nevoie să fie atinși?

Garry Smally și John Trent vorbesc despre rezultatele unor studii care arată că oamenii care au parte în mod frecvent de atingeri semnificative, trăiesc mai mult decît cei care n-au parte de ele.

Psihologii au descoperit că dacă în timpul ședințelor de consiliere are loc o distanțare fizică între cei doi soți, aceștia au șansa să fie nemulțumiți de căsătoria lor și au mari șanse să divorțeze.

India; în unele caste oamenii sunt declarați nepotriviți să se atingă unul pe altul. Ziarul The Economist menționează un incident din 1996, în ținutul Bihar, cînd o fată dintr-o castă inferioasră a fugit cu un băiat care nu era de rangul ei. Cu aprobararea conducerii satului, capul băiatului a fost zdrobit de o piatră, iar fata a fost biciuită și însemnată pe față cu fierul roșu. Aceasta a fost soarta celui ce nu putea fi atins și a celei care l-a atins.

Chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeuna atît de dramatice, orice societate își are membri ei considerați paria, pe bază de reputație, statut, educație, etc. Și unii dintre noi, în anumite etape ale vieții sau în unele împrejurări, ne am simțim ca niște paria – străini, neacceptați, fără valoare.

Istoria textului n0stru este despre o persoană care a fost infectată cu o boală groaznică. Nimeni nu avea voie să se apropie de aces om, nici vorbă să-l atingă. Dar Cineva a făcut-o! Este însă și povestea noastră, a lumii noastre care a fost infectată de o boală groaznică, molipsitoare. Dar Dumnezeu s-a atins de ea, de lume.

Lepra nu era doar o boală fizică, ci purta cu ea și un stigmat moral. Se presupunea că e un blestem de la Dumnezeu. Alte boli puteau fi vindicate, lepra nu. Lepra nu era doar o boală, era o necurăție, o pîngărire.

Evanghelistul Marcu ne spune că leprosul a venit la Isus cerșind și îngenunchind: „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Tatăl unui copil îndrăcit i-a zis lui Isus: „Dacă poți..” Dar leprosul NU se îndoiește deloc că Isus poate să-l vindece. Se îndoiește doar de faptul că Isus vrea să-l curețe. El are un sentiment adînc al nevreniciei sale. E copleșit de rușine!

Strategia Izolării

Liderii religioși din vremea aceea, dar și din vremea asta, au ales strategia izolării. Leproșii, neamurile, vameșii, femeile, necircumcișii – toți trebuiau evitați. Nu mîncau cu ei, nu vorbeau cu ei, nu lucrau alături de ei, nu se uitau la ei.

Exista un grup de rabini numiți „Rabinii răniți și sângerînzi” care s-au angajat să nu se uite niciodată la o femeie. Cînd vedeau cu colțul ochiului o femeie, închideau ambii ochi pînă se asigurau că a dispărut din raza lor vizuală. Asta îi făcea să se lovească tot timpul de diferite obiecte și clădiri și de aici denumirea de „rabini răniți și sîngerînd”.

Ideea din spatele strategiei de izolare este că păcatul și boala sunt contagioase. Modalitatea de-a le evita este să te separi de genul acesta de oameni și locuri în care ai putea fi expus, să trăiești într-o carantină spirituală.

De-a lungul istoriei, oamenii religioși au fost tare atrași de strategia izolării: evitarea oamenilor păcătoși și trăirea într-o carantină religioasă. Împărțim lumea în „Noi versus ei”! Însă carantina asta religioasă devine o seră în care colcăie cele mai distructive păcate: mîndria, exclusivismul, auto-îndreptățirea, judecata, aroganța. În izolare, în carantină, dragostea moare; umilința, compasiunea și generozitatea spiritului se sufocă. Oamenii din afara carantinei, sunt priviți ca diferiți de cei din interior, sunt văzuți de ceilalți ca niște gunoaie care trebuie înlăturate.

În Isus însă, Dumnezeu face clar faptul că a respins pentru totdeauna strategia izolării.

Există TREI Miracole în această întîmplare:

1.Miracolul Accesibilității

Isus era un rabin, Învățător, dar nerecunoscut de sistemul religios piramidal. Slujba unui rabin era aceea de-a se asigura că Legea era înțeleasă și urmată. Datoria unui lepros era să-i evite pe oameni, mai ales pe rabini. Rabinul era ultima persoană pe care un lepros ar fi dorit s-o întîlnească. Dacă se apropia de un rabin, știa că urma să fie mustrat și alungat pentru că a încălcat Legea Ceremonială.

Rabinii se mîndreau cu faptul că erau inaccesibili. Se considerau atît de apropiați de Dumnezeu, încît păcătoții și leproșii, nu aveau voie să se apropie prea mult.

Ironia face însă ca singurul Rabin de care s-a putut apropia leprosul să fie Însuși ….. Dumnezeu.

Isus era oricînd accesibil. Nu doar pentru leproși, ci și pentru păcătoși: prostituate, vameși, căzuți, neamuri sau păgîni.

Dar rabinii cu cît erau mai religioși deveneau mai inabordabili.

Aici găsim diferența fundamentală dintre Isus și ceilalți lideri religioși:  Pentru ei, cu cît deveneai mai religios, cu atît trebuia să fii mai puțin abordabil. Însă în cazul Dl Isus, era exact invers. Ce BINEEE!

Isus era atît de diferit în profunzime, încît îi atrăgea pe păcătoși la EL. Fariseii erau diferiți doar în aparență și acest lucru îi alunga pe oameni din jurul lor.

În Isus vedem că adevărata spiritualitate îl face pe om mai abordabil, nu mai neabordabil.

Marcu ne relatează despre faptul că la un moment dat cîțiva copii au fost aduși la Isus să-și pună mîinile peste ei. Ucenicii însă, au încercat să Îi țină la distanță și le-au vorbit de sus. Își imaginau că cineva atît de important ca Isus, nu era accesibil. Dar Isus a fost indignat și i-a luat în brațe, s-a atins de ei.

Una dintre cele mai importante întrebări este: „Devin eu mai abordabil sau mai puțin abordabil? Cît de accesibil sunt pt persoanele din mica mea lume?

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Dumnezeul care atinge ceea ce e de neatins 2

2.Miracolul atingerii

Cea de-a doua minune are de-a face cu ordinea evenimentelor. Legea spunea: „Nu atinge”. Evangheliile sunt pline de istorisiri despre oameni care au căutat atingerea Dl Hristos: copilașii, femeia cu hemoragie, prostituata care i-a uns cu mir picioarele și Toma care a cerut să-i atingă rănile.

Spre deosebire de toți ceilalți, leprosul nu a încercat să-L atingă. El respecta Legea. Dar observați ce-a făcut Isus? Marcu 1:41….. s-a atins de el ….

Isus l-a atins pe lepros înainte de-al vindeca, nu după… L-a atins pe cînd lepra nu era încă îndepărtată. Acest lucru ar fi scandalizat pe oricine privea. A atinge un lepros însemna contaminare, că și tu ai devenit necurat.

Aici a avut loc o mare minune. Dar acesta e Dumnezeul care a făcut Legea, încălcînd apoi propria Lui Lege, de dragul omenirii.

Isus nu trebuia neapărat să se atingă de lepros pentru a-l curăța.Tot ce trebuia să facă era să rostească un singur Cuvînt.

Cuvîntul i-a vindecat trupul, dar atingerea lui Isus i-a vindecat sufletul rănit și rușinat.

Domnul a vrut să înțelegem ceva f bine. Miracolul atingerii e că Isus a fost dispus să împărtășească suferința altei persoane pentru a putea aduce vindecare.

Aici e o prefigurare a Crucii Sale: Isus preia păcatele noastre pentru ca noi să putem avea parte de viață. Prin Rănile Lui suntem tămăduiți.

Isus nu și-a chemat ucenicii să trăiască în carantină. El i-a chemat să formeze un spital în care oamenii să fie vindecați. Lumea lui Dumnezeu e plină de oameni care strigă: „Atinge-mă te rog”. Poate că nu dorim asta, dar numai cînd atingem oamenii în slăbiciunea și durerea lor, vine vindecarea.

Lumea așteaptă și azi ca cineva să-i atingă. Vei fi tu acela? Trece-ți mîna pe umărul unui prieten. Ia mîna cuiva care suferă. Îmbrățișează un copil. Te rog …. atingeee!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Dumnezeul care atinge ceea ce e de neatins 3

Marcu 1:40-45

3.Miracolul Inoculării

Nimeni nu putea atinge un lepros, riscul era infectarea. Așa a fost întotdeauna … cel puțin așa se credea. Dar ceva mai presus de lepră e la lucru în această istorisire. Marcu spune că Isus s-a atins de lepros și imediat a fost curățit. V 42.

Lepra nu L-a infectat pe Isus, ci dimpotrivă. El l-a inoculat pe lepros cu Viața SA. Viața lui Isus care l-a inundat a fost atît de puternică, încît lepra pur și simplu nu putea să coexiste cu ea. Nu numai păcatul și boala sunt contagioase. Slavă lui Dumnezeu! La fel sunt Viața lui Isus, entuziasmul, rîsul și credința. Întovărășește-te cu oameni care au aceste daruri și vei descoperii că se iau.

4.Secretul vieții spirituale nu este să te izolezi de păcătoși și suferință, ci să-i îmbrățișezi.

Secretul este să fim atît de plini de Isus, încît atunci cînd ne atingem de cei din lume, în loc să ne contaminăm noi, să se contamineze ei de la noi. Fostul lepros, de acum, era purtătorul noului virus. Era contagios și nu mai avea ce să facă în acea privință. Nu se mai putea abține și deși i s-a interzis, el a publicat vindecarea sa în toată lumea sa.

De atunci în colo, cei care au fost atinși de Isus și curățiți de EL, s-au împrăștiat în toată lumea, ca să răspîndească bacteria Pozitivă, Factorul Plus. Ei sunt niște bacterii mici ale bucurie, credinței și iubirii.

Trăim pe o planetă contaminată la toate nivelurile. Nici un Dumnezeu rațional nu  s-ar apropia de ea. Dar Isus nu este un Dumnezeu rațional, ci supranatural. EL a devenit o Ființă Umană și a luat asupra SA necurația mea și a ta, la Cruce.

Însă în loc ca lumea să-L infecteze pe EL, El a fost Cel care a contaminat lumea cu Harul Său. Cu Miracolul Neprihănirii, al Vieții Veșnice și al Duhului Sfînt.

Amin!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un poem de Esență Tare!

Revino-ţi din fire, ți-aduci aminte cât am plătit pentru tine?

Și tu te plângi că n-ai parte doar de zile senine?
În loc să te bucuri că ai parte de Mine, ba chiar mai mult, ești parte din Mine.
Indiferent ca ești pe moarte, că ești bine, indiferent că ești înconjurat cu iubire, sau n-ai pe nimeni.

Chiar dacă picioarele tale tremură pășind cărările din vale, Suferința nu-i la întâmplare,
Găsești când ești în vale înălțimile spirituale,

Eu îți cunosc sentimentele tale, Am citit toate caietele tale scrise cu lacrimi.

Îţi citesc durerea mai bine decât o pui tu în pagini. Îţi ştiu fiecare stare, cunosc limitele tale, orice fir de păr care cade, fiecare celulă în part.

Am putere peste univers, n-am nevoie de fapte, te vreau în totalitate.

Eu te iubesc, și te-am iubit si-atunci când ai pășit greșit, când M-ai scârbit, când M-ai respins.

Eu te-am iubit, am fost scuipat și biciuit, și condamnat și părăsit, Dar astea nu au fost nimic.

Am fost și despărțit de cer, tu nu prea știi ce-nseamna asta, Eu am facut-o doar ca tu sa stii ce-nseamna viata.

Îți dau viata care curge de la TATA.

Te iubesc! Te iubesc!

Autor necunoscut … de mine!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un prim pas înspre Victoria creștinătății, normalității și umanității

Victorie pentru familia creștină, dar și pentru familia normală și sănătoasă!

UPDATE Deputatii au adoptat initiativa cetateneasca de redefinire a familiei in Constitutie ca uniune intre barbat si femeie. Au fost doar 22 voturi impotriva, majoritatea de la USR, unul singur de la PSD

de Iulia Rosca     HotNews.ro
Marţi, 9 mai 2017, 11:57 Actualitate | Politic

 

Constitutia Romaniei
Constitutia Romaniei
Foto: Agerpres
Initiativa cetateneasca prin care familia este redefinita in Constitutie a fost votata in plenul Camerei Deputatilor cu 232 voturi “pentru”, 22 “impotriva si 13 abtineri, fiind nevoie de doua treimi din numarul deputatilor – 219 voturi – pentru ca aceasta sa treaca. Urmeaza ca si Senatul sa se pronunte asupra proiectului prin care se modifica art. 48 din Constitutie. Modificarea Constitutiei se va face insa in urma unui referendum national, despre care Liviu Dragnea spunea in trecut ca ar putea fi organizat in aceasta primavara.

  • Cum ar urma sa fie modificat art 48: “Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.”

UPDATE Din cele 22 voturi “impotriva”  au fost 15 de la USR, cate doua de la PNL, ALDE, UDMR si unul de la PSD – deputatul Petre Florin Manole.

Vezi aici votul electronic pe acest proiect

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Încă un botez la „Factorul Plus” Timișoara

Numai prin Harul irezistibil al lui Dumnezeu, în urmă cu trei săptămîni, în Duminica Învierii, am avut un botez cu două persoane, iar ieri am avut un botez cu trei persoane. În ciuda vrășmașului și-a atacurilor sale furibunde asupra bisericii Sale, Domnul și-a arătat încă odată puterea și a convins încă trei persoane că au nevoie de Salvarea SA!

Suntem o Biserică mică, dar avem un Dumnezeu MARE! Slavă Lui!

Hristos e Viu, contemporan cu noi și se descoperă oamenilor credincioși :))))

Duminica trecută, am avut un botez cu șase persoane la „Factorul Plus”, Brad!

Împărăția SA se extinde! Glorie lui Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cea mai răvășitoare declarație din Biblie despre Isus

Declarația lui Toma

Înainte ca Toma să facă ce-a mai radicală, îndrăzneață, dar și corectă Proclamație din Scripturi despre Domnul Isus, el a trecut prin niște chinuri sufletești și spirituale … enorme.

Pentru că Toma n-a fost prezent la prima „Slujbă de Înviere”, pentru că n-a cunoscut bine Scriptura, iar ceea ce a auzit din gura lui Isus n-a crezut, pentru că n-a crezut nici declarația martorilor prezenți la arătarea fizică a Domnului Isus de după învierea SA, a produs criza.

Unele greșeli spirituale nu rămîn fără consecințe, iar dacă rămînem prea mult timp în ele, vor produce: necredință, chin, îngrijorare, confuzie și nefericire.

Totuși!

Declarația lui Toma este răvășitoare, „devastatoare” și clarificatoare! Paradoxal, curios și uimitor este faptul că „necredinciosul” face ce-a mai complexă și sublimă declarație din Evanghelii despre Dl Isus și despre divinitatea SA.

Cînd Îl vede pe Domnul viu în fața sa strigă: „Kyrios Theos” …. în greacă. Iar în ebraică: „Yahve Elohim”! Ce a replicat Isus la declarația sa? „Nu mă numi Dumnezeu deoarece sunt doar Fiul Său? Vezi că greșești?” Isus a aceptat declarația lui Toma, n-a respins-o și n-a interzis-o absolut deloc, dimpotrivă! Toma declară Divinatea totală și completă a lui Isus Hristos!

Isus Hristos nu este un Dumnezeu, ci este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat!

Dacă vrei să fii Fericit

Isus e Domn și Dumnezeu, dar Adevărul aceasta nu-i suficient să mă mîntuiască pe mine. EL trebuie să devină Domnul meu și Dumnezeul …. meu!

Credința personală în moartea și Învierea lui Isus Hristos, te fac fericit. Cînd Isus i-a spus lui Toma: „Ferice de cei ce nu m-au văzut și au crezut” se referea la cei ce de-a lungul vremilor vor crede în EL fără să-L fi văzut fizic, fără dovezi empirice, ci doar bazați pe Cuvîntul Său! Credința reală crede în Isus Hristos fără dovezi. Ea se bazează doar pe Cuvînt, fără să comită suicid intelectual.

Minunile și dovezile îl pot ajuta pe căutător să-i întărească credința, dar baza e Cuvîntul Său! Isus ne trimite pe toți la Cuvîntul Său, nu la miracolele Sale (Luca 16:29.31). Bogatul din iad se baza pe miracole, Isus îl trimite la Cuvînt! (Matei 16:21).

Domnul Isus ne prezintă aici încă odată principiul de bază și unic, prin care oamenii pot fi mîntuiți, dar și …. fericiți: credința fermă în Evanghlia SA, în Cuvintele Sale.

Apostolii au crezut pentru că au văzut și era normal să fie așa. Era normal ca lor Isus să li se arate viu … Îl văzuseră mort! Aia a fost excepția, însă regula este Ioan 20: 29. ”Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”.

Ca să fii mîntuit, Isus Hristos trebuie să devină Domnul tău și Dumnezeul tău! EL este Domn, dar ca tu să fii salvat, trebuie să devină Domnul  …tău! Altfel te-ai …. ars!

Împlicațiile Învierii lui Isus Hristos!

Dacă Isus e Domnul și Dumnezeul nostru:

Ne supunem Lui din dragoste.

Are autoritate și doar EL ne conduce viața.

Are împărăție, aici și acum.

Îți poate ierta orice păcat și sigur îți va vindeca și transforma viața. Isus e Viu!

Vei deveni treptat ca EL, prin Duhul Sfînt!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cînd Îl iau pe Dumnezeu în serios …..

Aș putea spune că marea noastră problemă azi în Biserica lui Hristos, este tocmai lipsa de seriozitate față de Dumnezeu. Cînd nu Îl luăm pe Dumnezeu în serios, ne luăm pe noi în serios și o dăm în bară!

Diferit de părerile insipide și deviante ale unor creștini, care au impresia că sunt … serioși, Scriptura ne arată cîteva celebrități care L-au luat pe Dumnezeu în serios. În simplitatea mea teologică, îmi imaginez că toți oamenii menționați în Evrei 11, ( și nu numai), L-au luat pe Dumnezeu în serios. Oare să am dreptate? Mă tem că am!

Totuși, Scriptura nu folosește termenul „serios”, ci folosește sintagma sinonimă: „temători de Dumnezeu și evlavioși”. Însă de dragul limbii române moderne, voi folosi termenul: serios.

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios, devin și ei serioși, asta e foarte clar. Cînd Îl iau pe Dumnezeu în serios, nu devin morocănos, nici mofturos și nici prea serios.

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios, iau Cuvîntul Său în serios. Adică Îl cred, îl iubesc, îl practică și îl predică.

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios, cred Lucrarea Duhului Sfînt. Sunt interesați în ea. Știu că nu se poate fără roada și darurile Duhului Sfînt.

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios devin bucuroși. Creștinii serioși sunt creștini bucuroși. Dacă în mîntuire nu suntem bucuroși, nu suntem deloc serioși!

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios, devin frumoși la caracter. Cînd Îl iau pe Dumnezeu în serios ca Domnul Isus Hristos!

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios devin generoși, sfinți, pasionați pentru mîntuirea sufletelor, veseli și buni.

Oamenii care Îl iau pe Dumnezeu în serios, iubesc pînă la jertfă! Iubesc ca Domnul Isus!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized