Arhive lunare: iulie 2022

Surprizele Neprihănirii

Ce fel de neprihănire ai? Cum e neprihănirea ta?

Există un verset formidabil în Scripturi: „Iată Numele care i-L vor da: „Domnul este Neprihănirea noastră” (Iahve-Tsidkenu). (Ieremia 23:6). Fără Neprihănirea corectă NU vom ajunge în Cer!

Neprihănire înseamnă: fără păcat, fără vină, pur, dreptate.

Înainte de venirea lui Isus Hristos pe pămînt, neprihănirea depindea de efortul credinciosului, de transpirația sau de performanțele lui personale! În alte cuvinte, neprihănirea depindea de abilitatea sa de a împlini Legea, de propria lui putere și în final de moralitatea personală.

Deuteronom 6:25 ne spune o chestiune destul de …. îngrijorătoare: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El”. Oare cine, în afară de Isus, a împlinit toate Poruncile Divine? Mă tem că prea des, toți oamenii, toți credincioșii, am eșuat lamentabil la testul neprihănirii.

Acum atenție maximă: După venirea lui Hristos pe pămînt, neprihănirea mea nu mai depinde de mine, ci depinde de cea a făcut Dl Isus, depinde de credința mea în Jertfa SA!
“Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2Corinteni 5:21)!

Prin credința în Jertfa lui Isus, am devenit neprihăniți. Deși faptele bune sunt valoroase, totuși, oricît de bune ar fi, ele nu au valoare de mîntuire. Dacă faptele noastre bune ar fi fost mîntuitoare, nu ar mai fi trebuit să moară Isus Hristos pentru noi. Ca creștini, noi nu facem fapte bune ca să fim mîntuiți, ci le facem pentru că am fost mîntuiți. Nu prin performanțele noastre bune ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci trebuie să ne identifică cu neprihănirea depozitată în contul nostru de Dl Isus. Așa cum ai primit Mîntuirea prin credință, tot prin credință L-am primit și pe Duhul Sfînt, dar și Neprihănirea lui Hristos, care ne-a fost imputată sau transferată și nouă, celor ce credem în EL
Motivul pentru care Dl Isus a respins neprihănirea fariseilor din Matei 5:20, și a pretins ucenicilor Săi să o depășească, pentru că altfel NU vor ajunge cu nici un chip în Cer, e tocmai această diferență! Isus a zis: „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip NU veți întra în Împărăția cerurilor”.
Fariseii își bazau neprihănirea pe efortul lor, pe împlinirea Legii. Creștinii reali își bazează neprihănirea pe Jerfa și Lucrarea Completă a lui Isus Hristos de pe Cruce!
Două întrebări majore: Tu ai propria ta neprihănire sau ai Neprihănirea lui Isus Hristos?? Neprihănirea ta e produsul tău sau este prodului lui Isus Hristos?
În Mîntuirea lui Hristos NU este loc pentru mîndria performanței propri! În Mîntuirea lui Hristos este loc doar de credința în ce a făcut Domnul Hristos.

„Căci prin Har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să NU se laude nimeni” (Efeseni 2:8).

Nici un fir de mîndrie umană și sub nici o formă NU poate intra în Împărăția lui Dumnezeu! Să nu uiți asta NICIODATĂ! Totul e prin Har și prin credință în ce a făcut Dl Isus! Deci, dacă vrei să ajungi în Cer, nu te baza pe ce faci tu, ci bazează-te numai și numai pe ce a făcut EL! 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cîtă Scriptură Cunoști???

Cîtă Scriptură cunoști din memorie???
Pentru un creștin autentic Scriptura face parte din dieta sa zilnică!
Creștinul consumă zi de zi Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a cunoaște Voia lui Dumnezeu, dar și pentru a rămîne viu, sănătos și puternic!
ÎL Cunosc pe Dumnezeu în măsura în care cunosc Cuvîntul lui Dumnezeu!
Deci cîtă Scriptură cunoști?
Însă să NU cumva să ne înșelăm că cunoaștem multă Scriptură!
Atenție Maximă! Să NU uiți asta niciodată: Cunoaștem atîta Scriptură cîtă aplicăm în viața noastră!
Aceasta e unitatea de măsură a cunoașterii Bibliei, nu alta. Există biserici care fac competiții ale cunoașterii Bibliei pe de rost. Felicitări, însă cunoaștem atîta Scriptură cîtă aplicăm în viață, restul e păcăleală și NU se pune! 🙂

Deci, tu cunoști Scriptură practică sau doar teoretică?

Factorul Plus

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized