Drumul spre Moria

Drumul spre Moria e Drumul aparent fără Dumnezeu, dar spre Dumnezeu, spre o nouă întîlnire cu Dumnezeu, e drumul spre noi experiențe cu Dumnezeu!

Cînd Domnul i-a promis lui Avraam că va avea un fiu la bătrînețe, patriarhul a rîs. De fapt, Isaac înseamnă „Cel ce rîde”, iar acum Dumnezeu îi cerea să omoare pe muntele Moria, tocmai „Rîsul” pe care îl primise prin făgăduință. A hotărît să se supună! Dar drumul spre Moria, care e tocmai drumul supunerii, al ascultării de Dumnezeu, e un drum complex, care cuprinde un amalgam de trăiri, pe care unii dintre noi le experimentăm, chiar dacă nu vrem.

Drumul spre Moria pentru unii dintre noi poate fi  confuz.
Drumul spre Moria nu e simplu, dar totuși, e posibil. Pe drumul ăsta nu întelegi totul, dimpotrivă. Cînd vrei să Îi faci pe plac lui Dumnezeu, tocmai atunci cînd ești în voia lui Dumnezeu, e posibil să nu mai înțelegi nimic.
Ceea ce „Vocea” i-a cerut lui Avraam, a făcut să-i dispară rîsul. „Rîsul” care fuse-se trimis în viața lui, urma să plece tot din viața lui și el nu înțelegea de ce. Dumnezeu mai întîi i-l dăruiește pe Isaac, iar acum i-l răpește.
Avraam trăiește un coșmar de trei zile. Mi-ar fi plăcut să îi spun atunci lui Avraam:

„Frate, nu te teme că totul o sa fie bine. Dumnezeu e bun, El se va îngriji de toată situația asta”.
Dar viata nu funcționează întotdeauna așa. În călătoria asta putem parcurge doar cîte un capitol odată. Fiecare călătorie are un început, un mijloc și un final, dar cînd ai ajuns la mijloc, nu ți se permite să afli cum va fi Finalul.

Drumul spre Moria uneori e întunecat. Asta simt și eu în aceste ultime săptămîni din 2014. Anul ăsta a fost cel mai crud și urît timp din viața noastră, dar poate și cel mai bun. Însă e pe sfîrșite acum cînd scriu aceste rînduri. Drumul spre Moria însă e mult prea întunecat ca să poti vedea în fața ta mai mult decît un pas. Pe drumul acesta se poate călătorii numa prin credința plină de dragoste pentru Dumnezeu!

Drumul spre Moria poate uneori avea îndoieli. Îndoielile nu întotdeauna sunt rele. Nu toți cei ce au îndoieli sunt rău intenționați. Cel mai mare om născut din femeie a avut îndoieli destul de mari despre identitatea și mesianitatea lui Isus Hristos. După ce Ioan Botezătorul a declarat cu îndrăzneală că Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, la un moment dat, cînd trecea prin niște mari încercări, fiind pe lista celor condamnați la moarte, are niște îndoieli tocmai cu privire la Isus Hristos. Nu te descuraja cînd ai îndoieli cu privire la Dumnezeu sau la siguranța propriei tale mîntuiri. Li s-a întîmplat asta și altora mai sfinți ca noi. Comoara o purtăm în vase de lut și lutul uneori …. tușește și strănută!

Cei ce prin întuneric pot merge pe drumul către Moria călătoresc numai prin credință, altfel nu se poate. Însă umblarea prin credință nu întotdeauna înseamnă că vei merge cu seninătate și fără îndoieli. Trăirea prin credință poate fi uneori sau deseori … dificilă. A avea credință, nu înseamnă să nu ai niciodată alunecări, căderi, îndoieli sau întrebări, ci înseamnă să rămîi pe Calea Sa, oricît de întunecat, neînțeles și dificil ar fi. Nu începutul e important, ci …. Sfîrșitul!

Recent, un prieten mi-a zis că într-un marathon nimeni nu poate pierde, decît dacă abandonează cursa. Chiar dacă ajungi ultimul, la o distanță de cîteva ore de primul sosit la linia de Finish, primești și tu premiul alergării. Secretul, singurul secret, e să nu abandonezi, să fii perseverent și să alergi spre Țintă, chiar și în patru labe, dar să nu te oprești.

Drumul spre Moria e făcut în singurătate, chiar dacă sunt și alții lîngă tine. Avraam era cu fiul său, dar totuși era singur. Oare ce a fost în inima lui în cele trei zile de călătorie? Unul dintre cele mai dureroase aspecte ale suferinței e tocmai singuratatea. E posibil să fii în mijlocul unei adunări sau mulțimi de oameni, dar tot singur să fii. Familia și prietenii îți pot oferi suport și simpatie, dar nimeni nu poate face drumul ăsta în locul tău, dacă vrei să experimentezi miracolul intervenției Sale.

Însă a te simți singur, nu înseamnă că și este așa. Avraam se simțea singur, dar Îngerul invizibil al Domnului era lîngă el. Sentimentele noastre deseori sunt înșelătoare. Nu vă luați după ele.

Drumul spre Moria parcă nu se mai sfîrșește. Așa îmi spunea aseară un tînăr cu care am stat de vorbă. „Dar oare nu se mai sfîrșește odată drumul ăsta spre Moria”, spre …. Vîrf? Tot el, Paul, mi-a pus o întrebare foarte interesantă, dar și pertinentă: „Dar cum știu dacă merg în sus sau în jos pe drumul meu în viață, că acum sunt și în întunerec și confuz?” Bună întrebare! Răspuns: dacă vrei să faci voia lui Dumnezeu, dacă asta te interesează și plătești prețul, atunci urci, sub nici o formă nu cobori.

Însă Drumul spre Moria însă, e drumul care urcă. Uneori e dificil să urci pe Cale, dar cîndva se va vedea că s-a meritat din plin. E mult mai simpu și ușor să cobori! Spre vîrf însă drumul e deseori anevoios, dar se termină cu miracole sublime. Pe Calea care urcă, rămân doar cei ce sunt dispuși să nu renunțe, chiar și cînd e cel mai greu și pare totul ilogic. Dar doar drumul lepădării de sine e drumul spre vîrf. Pe drumul ăsta urcă doar campionii, oricine ar fi ei.

Drumul spre Moria e drumul spre Victoria cea mai măreață. E drumul spre …. știți spre ce? Tocmai spre ……Înviere! Dar drumul care te duce la înviere, mai întîi trebuie să treacă prin moarte și nu numai odată, ci de mai multe ori.

Drumul spre Moria însă, cu toate zbaterile lui e drumul Închinarii Reale. Cel mai încîntător,  provocator și misterios, e mesajul pe care Avraam îl transmite oamenilor săi despre sine și Isaac: „Noi doi mergem, ne închinăm și ne vom întoarce la voi”. Avraam credea ferm în înviere cînd a făcut acea afirmație.

Închinarea nu e numai extaz și cîntare. Uneori e dificilă, e dureroasă, dar e plăcută Domnului! Închinarea nu e numai extaz, ci e și ascultare. Nu se poate una fără cealaltă! De la închinare te întorci însă întotdeauna uimit …. de Dumneze! Cînd noi Îl adorăm și ascultăm, EL ne va surprinde!

Noi, cei din postmodernitate, avem impresia că închinarea e doar să cânți în biserică cu mîinile ridicate. Asta se include, dar închinarea reală implică mult mai mult decît cîntare într-un mediu protejat și propice pentru așa ceva. Închinarea autentică înseamnă că faci voia lui Dumnezeu și cînd doare și cînd nu înțelegi.

Drumul spre Moria e drumul perseverenței! Nu oricine ajunge în vîrf. Nu oricine urcă pînă la capăt. Nu oricine iubește pînă la capăt; doar cei puternici. Isus a iubit pînă la capăt, inclusiv pe netrebnicul de Iuda!

Drumul spre Moria, cu toate neajunsurile sale, e drumul cu durere maximă, spre bucurie maximă.

Doar închinarea reală te duce în top, te duce la întîlnirea cu Cel ce va purta de grijă. Dacă vrei să ai experiențe neobișnuite cu Dumnezeu, trebuie să perseverezi în credință și în dragoste, ca Avraam! Se poate! Avraam L-a iubit mai mult pe Dumnezeu, decît pe fiul Său! El a fost dispus să renunțe la unicul său fiu, dar nu și la Dumnezeu! Doar asta e Închinare Autentică! Doar cînd treci peste sentimente și resentimente, începi să urci! Pînă atunci …..

Aaaa să nu uit: Isus tot pe Moria a murit și a a înviat!

 

 

Avertizare de Crăciun: Fiți cu ochii pe lucrurile slabe!!!

Mi se pare superbă avertizarea de mai jos, chiar profund spirituală!
„Fiți cu ochii pe lucrurile slabe!  Dumnezeu le-a ales ca să le facă de rușine pe cele tari”.
„Dar Dumnezeu a ales lucrurile josnice (neînsemnate) ale lumii și lucrurile disprețuite …. ca să facă de rușine pe cele tari …..pentru ca nimeni să nu se laude înaintea Domnului” (1Cor 1:27-28).

Isus s-a născut într-o iesle umilă, a murit pe o cruce disprețuită și a fost îngropat într-un mormînt de împrumut … (Isus nu și-a cumpărat „loc de veci”, că știa că n-o să stea prea mult în mormînt!) El n-a investit în moarte, ci în Viață!

A trăit fără să aibă un adăpost stabil, deși EL a creat cerul și pămîntul.
Nu a părăsit niciodată țara natală pentru că nu a avut bani de călătorii sau concedii. De fapt El a trăit fără bani.
A murit pe o cruce disprețuită, blestemată, dar și binecuvîntată, fiind acuzat că are drac, dar și că e eretic.
A Înviat fără să facă însă senzație și băi televizate de mulțime. A înviat, dar nimeni nu i-a adus onoruri militare umane. (Doar divine!!!).
După toate standardele lumești, a fost un mare „loser” pentru contemporanii Săi.

Rahav a fost o prostituată, care mințind, a salvat spionii evrei și în felul acesta Ierihonul a fost cucerit. A devenit din material slab și disprețuit, o eroină pentru Dumnezeu.
David a fost considerat material slab, nu regal, și de aceea nici n-a fost invitat de tatăl său la întîlnirea cu Samuel, trimisu-L lui Dumnezeu, care a venit să-l ungă ca împărat.
Din cei 150 de Psalmi, 73 au fost scriși de David „dalmațianul” și recidivist pe deasupra. Da, ați citit corect! Tot David a instituit închinarea reală în Israel și în lume!
Cîtă mîngăiere găsim unii dintre noi în Psalmii scriși de el.
Iar recidivistul de Petru a fost folosit de Duhul Sfînt de Rusalii, să vestească Evanghelia la mii de oameni, cu un efect miraculos. Tocmai el!

Sunt așa de mîngăiat, încurajat și liniștit, că în Biblie nu apar numai oameni ca Iosif și Daniel, oameni fără pată, ci apar și cei menționați mai sus, ca să fim și noi ceilalți „dalmațieni”, încurajați.
Specialitatea lui Dumnezeu este să folosească lucrurile disprețuite și slabe, ba chiar și pe cele josnice (neînsemnate), ca să facă de rușine pe cele tari și mari.

Cînd Domnul are planuri să facă lucruri mărețe, EL începe cu lucrurile neînsemnate, slabe și disprețuite. În cazul Mîntuirii, Domnul începe acest Măreț Program, cu un …. Bebeluș … slab, ca toți bebelușii. Ca Dumnezeu să salveze lumea, a trimis pe pământ un copil, (într-un grajd), dar ce Copil! De atunci și grajdurile au început să aibă valoare!
Din perspectiva Cerului, nașterea lui Isus a fost spectaculoasă. Din perspectiva pămîntului, nașterea lui Isus a fost insignifiantă, ba chiar … josnică, adică neînsemnată. Dar Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii să facă de rușine pe cele mondene și puternice.

Ca Dumnezeu să salveze lumea a folosit o femeie cu numele de Maria, care a rămas însărcinată și într-un mod suspect pe deasupra, ne fiind în stare să dea nici o explicație. Femeile erau tare disprețuite în vremea aceea și mai ales cea rămasă gravidă, fără soț.
Printr-o femeie naivă și neascultătoare, a intrat în lume păcatul și blestemul; dar tot printr-o femeie înțeleaptă și ascultătoare de Dumnezeu, a intrat în lume Mîntuirea și binecuvântarea.

Dacă ești slab, neînsemnat, defăimat și disprețuit, nu te descuraja. Domnul prin oameni de genul acesta alege să își arate Slava și Măreția.
Dacă ești neînsemnat, slab și disprețuit, dar credincios …. duhovnicesc, te califici să arați în lume Măreția lui Dumnezeu!
Îi place Domnului să împartă Harul Său cu categoria asta de oameni! Pentru oameni ca noi s-a născut Isus în lumea noastră. Deci fii și tu cu … Nădejde!

Isus la Crăciun s-a îmbrăcat cu umanitatea noastră, ca noi să ne putem îmbrăca cu dumnezeirea Sa! Deci poți ieși din păcat și depresie prin Harul Său, chiar acum!

Cînd viața devine … brutală!

Să nu uităm niciodată că ne închinăm unui Dumnezeu … Misterios!

Ca Iosif să poată să plece de acasă, din locul său cald, a trebuit să fie dezlipit cu forța, aș putea spune, chiar cu brutalitate. Timp de aproximativ 13 ani, nici el și nici familia sa nu au înțeles acest lucru: că trebuia să plece din zona de comfort, că Dumnezeu îl dorea în alt loc.

De ce Dumnezeu nu i-a spus cu vorbă bună că are un alt plan pentru el, că trebuie să plece de acasă, asta nu înțeleg, doar îmi imaginez. Probabil că nu ar fi fost dispus să plece din cuibul cald și comod oferit de Iacov, tatăl său.

De ce Dumnezeu se poartă așa cu unii dintre noi, nu știu, dar știu că unii credincioși au parte de asemenea tratamente dure și asta nu pentru că Dumnezeu e rău, ci pentru că doar așa suntem dispuși să ne mișcăm, sau mai bine zis, să fim duși, urniți, înspre locul în care ne vrea Domnul.

Personal, în aceste momente, deși am 58 de ani, nu înțeleg aproape deloc de ce trebuie să treacă credincioșii prin acest proces dureros, totuși, știu că deși pentru om e tare dureros, Dumnezeu nu greșește niciodată.

Îmi imaginez traumele prin care a trecut Iosif atunci cînd nu înțelegea nimic din ce i se petrecea și de ce, dar omul a fost suficient de matur să aibă o atitudine pozitivă în tot procesul acela dureros și misterios.

Nici în cazul lui Iosif și nici în cazul lui Iov, Dumnezeu n-a dat explicații, ci „valul” a venit peste ei, fără nici o pregătire prealabilă.

Pentru noi care acum avem Biblia la dispoziție, într-un fel, e mult mai ușor să înțelegem de ce Dumnezeu a îngăduit ca unii oameni să treacă prin unele situații neobișnuite, dar și dureroase. Dar pentru ei, care atunci erau în mijlocul cuptorului, trebuie că le-a fost foarte greu.

Iosif a trecut prin 13 ani de suferință inexplicabilă, tocmai pentru a fi pregătit pentru poziția de prim ministru al Egiptului. A trecut prin Facultatea de Studii Diplomatice și de Formare de Caracter … nobil, abil și superior.

Nu vă luați după aparențe, pentru că deseori aparențele Înșală.

Tatăl meu avea o vorbă înțeleaptă: „Nu crede tot ce auzi, pentru că vei crede și ce nu e adevărat”.

Traumele prin care Iosif a trecut au fost uriașe, însă totuși a rămas normal și sănătos, tocmai pentru că a avut o atitudine pozitivă, chiar dacă nu înțelegea poate nimic din ce i se întîmplă și mai ales de ce!

A fost traumatizat de frații săi cînd aceștia l-au prins și l-au aruncat într-o groapă hotărîți să-l ucidă. Norocul lui cu Ruben care a reușit să le schimbe planul criminal. A răsuflat ușurat însă cînd n-a mai fost omorît, ci doar vîndut ca sclav, pe 20 de aginți. A fost tranzacționat de vreo două ori și în final a fost cumpărat de un tip cu numele Potifar din Egipt, care făcea parte din corpul administrativ a lui Faraon. Probabil că era un fel de șef al SPP ului.
După ce doamna Potifar l-a acuzat de tentativă de viol și aruncat în temniță, nimeni niciodată, nu l-a mai dezvinovățit pe Iosif de acuzele grave care i-au fost aduse. El a rămas cu pata aceea urîtă în toți anii aceia. În final doar Dumnezeu l-a ridicat, fără alte contestații, explicații sau dezvinovățiri!

Iosif a trecut prin tot acel proces dificil, pentru a fi pregătit spiritual și psihic pentru un alt nivel, pentru o altă poziție. În toată acea traumă însă, Biblia ne spune o chestiune curioasă și relevantă: „Domnul a fost cu el”. Norocul lui, dar și al … meu! Că altfel…..! Prin toate acele situații și traume, Domnul în mod tainic a fost cu el. A fost șansa Lui; și a mea, dar și a ta!!

Lui Iosif, prin suferință, i s-a format caracterul, și s-a desprins de casa părintească ca să ajungă acolo unde îl dorea Dumnezeu, iar lui Iov, prin alt tip de suferință și mai cruntă, i s-a format teologia. Iosif prin suferință s-a desprins de locul de răsfăț, iar Iov, tot prin suferință s-a desprins de teorie, ca să poată trece la teologie duhovnicească, la experiența … Dumnezeu!

Iov prin suferință s-a întîlnit cu Dumnezeu! Doar așa a început să Îl vadă pe Domnul! Înainte de suferință vorbea de Domnul din auzite, după o suferință greu de explicat și mai ales de îndurat, vorbea de acum din văzute. Diferența e … uriașă! Cîndva vorbea despre Dumnezeu, de acum cu …. Dumnezeu!

Ucenicii în Faptele Apostolilor erau prea legați de Ierusalim. Ca să se poată desprinde și să aplice Marea Trimitere de a vesti Evanghelia peste tot, au fost obligați să treacă prin prigoană. Doar persecuția, adică suferința, i-a pus în mișcare. Deși neplăcută, suferința e benefică pentru spiritul nostru, dar și pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Prietenii lui Iov însă, au crezut că Iov a fost pedepsit de Dumnezeu din cauza unor păcate ascunse. Indivizii greșeau. Ei aveau o teologie clasică, puerilă și prostească, dar foarte agreată și azi, deși total aberantă: că dacă ți se întîmplă ceva rău, sigur Domnul te-a pedepsit. Din păcate curentul acesta psiho-teologic-evlavios, l-au moștenit și ucenicii și el s-a transmis pînă la noi. Prima reacție atunci când i se întîmplă cuiva un rău este imediat întrebarea: „Oare ce păcat a făcut?” „Precis a făcut un păcat”. S-au: „L-a bătut Dumnezeu”. „De aia are cancer, de aia a avut accident, de aia copilul său …. etc”. Exact așa gîndeau „prietenii” și așa zișii „cunoscători” de Dumnezeu și în dreptul lui Iov. Greșeau amarnic.

Aparent la prima vedere ei au dreptate, așa pare, dar doar cînd ne îndoim de ceea ce aparent e „adevărul” și e logic, abia atunci vom descoperii Adevărul Adevărat și Realitatea Reală, dar și spirituală. Ce bine însă că aparențele înșală!

Deci să nu ne luăm după aparențe! E riscant, prea riscant!

 

De ce ne păcălim cu Biblia în mînă!

Săptămînile trecute am dat peste titlul articolului de mai sus, care mi-a atras serios atenția, pentru că mi se pare foarte actual, dar și necesar, pentru cei din rîndurile creștine evanghelice, dar nu numai.

De ce totuși ne auto-înșelăm sau ne rătăcim cu Biblia în mână, tocmai noi evanghelicii?

Deși unii credincioși cunosc bine Scriptura, totuși se păcălesc cu ea în mînă. Ei pățesc precum saducheii din vremea Mîntuitorului. Indivizii ăia erau în prezența lui Isus și se considerau religioși, totuși Isus le spune clar, răspicat și sec: “….Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” ( Matei 22.29).

Tipii respectivi erau saduchei, un fel de credincioși de rit ateu. Credeau în Dumnezeu, dar nu și în viață după moarte și cine mai știe în cîte nu credeau. Ei totuși aveau o mică scuză: nu cunoșteau Scripturile, deși țara lor era saturată cu cunoștință de Scriptură. Cînd nu cunoaștem Scripturile ne rătăcim și fără să ne dăm seama suntem pe teren minat.

Unii credincioși însă, poate chiar serioși, morali și bine intenționați, cunosc foarte bine Scripturile și totuși se rătăcesc eu ele în mînă, deși ei sunt cu cele mai bune intenții. Păcăleala asta e ce-a mai subtilă! Diavolul încearcă să-i înșele tocmai pe cei aleși.

NE INTERESEAZĂ să învățăm cum putem evita rătăcirea noastră. Rătăcirea noastră e posibilă și foarte probabilă, dacă nu avem ghidul necesar ieșirii din labirinturile întîlnite de-a lungul vieții noastre.

Isus ne-a spus cu mare acuratețe de ce oamenii se rătăcesc: “….Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” ( Matei 22.29).

Trebuie să avem ca ghid Scriptura, cunoașterea în detaliu a Cuvîntului Scripturii, a învățăturii divine, dar și călăuzirea intimă a Duhului Sfînt. La fel de important și de necesar este să cunoaștem puterea lui Dumnezeu în acțiune. Nu-i nevoie numai de cunoașterea teoretică a Scripturii, ci avem nevoie și de puterea lui Dumnezeu.

1. Deci, primul motiv pentru care unii oameni se rătăcesc e că nu cunosc Scriptura.
2. Alții se păcălesc nu pentru că nu cunosc Scriptura, ci pentru că deși cunosc bine litera Scripturii, nu cunosc Duhul Scripturii. Pentru că nu au Duhul Sfînt, adică nu au puterea lui Dumnezeu în ei. Problema lor e că cunosc doar slova, dar nu și Duhul Bibliei. Acestea sunt cîteva dintre motivele pentru care oamenii se păcălesc cu Biblia în mînă.

Dacă cunoaștem doar textul Scripturii, dar nu și Duhul ei, ne rătăcim. Nu-i de mirare că Pavel scrie cu avertizare sfîntă: „Slova ucide, Duhul dă viață!” (2Corinteni 4:6). Dacă cunosc bine Biblia, dar nu trăiesc în iertare și dragoste necondiționată, mă rătăcesc. Dacă sunt expert în Scripturi, dar sunt al dracului de acru, de rău, de corect, drept și răzbunător, mă păcălesc. Pavel descrie în 1Corinteni 13 cîteva categorii de potențiali credincioși, care tocmai din lipsă de dragoste, (nu de cunoștință) se plasau în cel mai mare pericol.

Unde este prezent Cuvîntul și Duhul, acolo oamenii primesc iluminare, corectare, vindecare și reabilitare, adică …. viață. Tu ce transmiți prin viața, prin cuvintele și atitudinile tale? Miere sau otravă? Moarte sau Viață??? Tu ești păcălit sau  …. pocăit?

Adevărul fără Har e teribil de primejdios! Cuvîntul Sfînt fără Duhul Sfînt e la fel. Nu te lăsa condus doar de Scriptură, ci și de Duhul ei. Fariseii și cărturarii erau experți în Biblie, dar tocmai ei L-au răstignit pe Isus. Cînd cunoști și litera, dar și Duhul Bibliei, nu mai răstignești pe nimei, decît pe … tine! Nu mai ești păcălit, ci regăsit și pocăit! E vremea să nu te mai păcălești cu Biblia în mînă!

Misterele paradoxale ale Crucii

Paradoxurile Crucii

 Cum poate Dumnezeu să fie și bun și sfînt deopotrivă? Cum poate El împărții și îndurarea și dreptatea deopotrivă? Cum Îl poate EL răscumpăra pe păcătos fără să se arate indulgent cu păcatul?

Oare poate un Dumnezeu sfînt să ne treacă cu vederea păcatele? Oare poate un Dumnezeu bun să ne pedepsească greșelile? Din perspectiva umană există doar două variante, dar neatrăgătoare. Însă din perspectiva lui Dumnezeu, există și a treia și ea se numește Crucea lui Hristos.

Crucea e simbolul universal al creștinismului. Un simbol straniu, nu credeți? E foarte ciudat că un instrument de tortură a ajuns să reprezinte o mișcare a speranței. Simbolurile altor religii sunt mult mai optimiste și chiar mai atrăgătoare: steaua cu șase colțuri a lui David, semiluna islamului, floarea de lotus a budismului. Și totuși, creștinii au ales crucea. Un instrument de execuție!

De ce este crucea simbolul credinței, dar și al speranței noastre? Crucea e întretăierea celor două dimensiuni ale lui Dumnezeu: a sfințeniei, dar și a iubirii Sale.

Crucea e locul unde Dumnezeu își iartă copiii, fără însă a scădea din exigențele Sale.

Cum e posibil așa ceva? Iată cum: Dumnezeu a pus păcatul nostru asupra Fiului Său și acolo l-a pedepsit! „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în EL” (2Corinteni 5:21). E uluitor acest verset!

De ce a făcut Dumnezeu acest lucru șocant? Avea oare față de noi vreo datorie morală? Vreo obligație impusă de poziția Sa divină? Nu, Dumnezeu nu are față de nimeni nici o obligație. Singura rațiune pentru gestul Său șocant este asta: Dumnezeu iubește lumea! Aceasta este singura explicație a Crucii.

Bîrna verticală a Crucii vorbește cu forță maximă despre sfințenia Lui, iar cea orizontală declară în aceeași măsură dragostea Lui.

Pînă unde se întinde dragostea lui Dumnezeu? Pînă acolo încît să cuprindă toată lumea.

Ești inclus și tu în această lume? Dacă faci parte din lume atunci și tu ești inclus în dragostea lui Dumnezeu!

E așa de minunat să știi că nu ești lăsat pe din afară …. de Dumnezeu. Nu se întîmplă însă așa întotdeauna. Universitățile te exclud dacă nu ești destul de ager la minte sau la buzunar. Lumea afacerilor te exclude dacă nu ai suficientă competență și din păcate și anumite biserici, comunități și comitete, te exclud dacă nu ești suficient de bun.

Dar oare există o limită? Cu siguranță trebuie să fie un capăt al acestei iubiri. Cam așa suntem tentați să gîndim, nu? Se pare însă că David, cel vinovat de adulter și crimă, n-a aflat niciodată acel capăt. Pavel ucigașul, nu l-a aflat nici el niciodată. Petru mincinosul, nu l-a aflat niciodată.

Dacă e vorba de viața lor, e clar că au ajuns la un moment dat la capăt. Cît privește însă dragostea lui Dumnezeu, nu i-au aflat niciodată capătul.

Și ei ca și noi, și-au găsit numele scris pe lista dragostei lui Dumnezeu!

Am început să mă liniștesc!!!!!!!!!!!!

 

Prelucrare, dar nu vă mai spun după cine 🙂