Arhive lunare: iulie 2023

Ieși din cort

Geneza 15:2,5

Cineva l-a întrebat pe Dumnezeu: “De ce nu mi se întîmplă și mie în viață lucruri palpitante, remarcabile, speciale? Dumnezeu i-a răspuns așa: “EU continui să fac astfel de lucruri și acum, doar că tu te-ai obișnuit deja cu ele” 🙂 

Dumnezeu vrea ca noi să trăim încontinuu în uimire față de bunătatea Lui arătată de EL în viețile noastre și să remarcăm în mod activ lucrurile cu adevărat uimitoare pe care le face pentru noi zilnic.

De ce? Deoarece atunci cînd trăim în uimire față de EL, înseamnă că suntem închinători adevărați și nu ne vom pierde speranța.

Să privim pe scurt la istoria lui Avraam! Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avram din abundență, însă lui și soției lui, le lipsea un singur lucru: un copil. “… Și după ce l-a scos afară din cort, Dumnezeu i-a zis: “uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri și a zis: așa va fi sămânța ta” (Geneza 15:5).

Chiar dacă situația în care se afla părea a fi copleșitoare, imposibilă, fără ieșire, Domnul l-a scos din cortul lui pentru a-l uimi și a-i reaminti că EL poate face ca imposibilul să devină posibil! 

Cred că toți ajungem să petrecem prea mult timp în „corturile„ noastre micuțe, negre, limitate, gîndindu-ne numai la problemele noastre mari. Tocmai de aceea, Biblia ne spune să nu ne mai gîndim la lucrurile de jos, la cele naturale, lumești, care ne limitează și ne distrag atenția, ci să ieșim afară din noi înșine și să ne gîndim la lucrurile de Sus, la Dl Isus, să privim focusat la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus. De la EL ne vine Energia, Încurajarea și Uimirea! (Evrei 12:2). Devino Cristocentric, nu mai fii egocentric.

Cînd vremurile sunt dificile, imposibile și urîte; cînd te simți descurajat și chiar disperat, e timpul să nu mai privești la tine, e timpul să „ieși din cort” să te lași dus afară de Domnul, ca să vezi ce are Dumnezeu de spus, să vezi ce vrea să-ți arate Dumnezeu. Cînd te vei lasa dus de Domnul unde vrea EL, cînd asculți de EL, cînd vei face lucrul acesta, vei vedea că Domnul nu vrea decât să te uimească. Tot Secretul este să ieși din cort, să ieși din tine însuți, și să te lasi Condus de Dumnezeu!

Ieși din cort!!! „L-a dus afară”. Dacă vrei Har lasă-te dus de Domnul. Dacă vrei schimbare lasă-te dus de Dumnezeu unde vrea EL. Părăsește mentalitatea ta, comoditatea, obiceiurile tale, adică cortul tău.

Cînd Avraam a iesit din cort s-a lăsat condus de Dumnezeu și s-a calificat pentru Binecuvintare.

Cînd a iesit din cort, tras de God, a primit o nouă viziune.

Cînd s-a lăsat dus de Dumnezeu, Domnul i-a vorbit, a primit credință și i s-a schimbat perspectiva și viața.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Dumnezeul răniților

Cineva a spus că Dumnezeu este Dumnezeul „Reluărilor”. Ești rănit? Ești căzut? Ești abandonat? Există Nădejde și pentru tine! Urmădește-L cu atenție pe Dl Isus și vei ajunge la această Concluzie Majoră. EL a venit să caute ce era pierdut, păcătos și căzut! Dar tu vrei să te ridici? Sigur?

Ai remarcat vreodată toți oamenii din Biblie cărora Dumnezeu le-a dat un nou început ??

Moise era deja bătrîn și rănit în suflet, a făcut un lucru neobișnuit, însă înțelept, și-a spart propria-i rutină; a părăsit pentru prima dată, după 40 de ani pustiul, a ajuns la Muntele lui Dumnezeu și în fața unui arbust arzînd, din mijlocul focului care nu se mai stingea, a fost chemat de Dumnezeu să conducă o națiune. Înainte de asta, însă, el a petrecut 40 de ani ascunzându-se în deșert. Moise NU avea habar că Dumnezeu plănuise ca la 80 de ani să-i ofere un nou început 🙂 Deci e … Nădejde!!!

David, un ciobănaș adolescent, smerit, a fost uns să devină cel mai celebru rege al Israelului. Practic, el era un nimeni venit de nicăieri, era ultima persoană pe care ar fi ales-o vreun politician ca să devină rege. Însă Dumnezeu l-a folosit ca să Îi conducă poporul pe la un alt nivel spiritual.

Petru, apostolul, care s-a dezis de Hristos de trei ori, un recidivist înrăit, s-a pocăit, a fost iertat și apoi a fost chemat să-și petreacă restul vieții sale predicând și slujindu-L pe Isus Hristos pe care cîndva l-a trădat! Numai Isus și cei ce au Duhul lui Isus vor ridica și restaura!

Gîndindu-ne la toți acești oameni, plus mulți alții, pe care Dumnezeu i-a iertat, i-a răscumpărat și i-a folosit în moduri extraordinare, ne dă și nouă speranțe mari că Dumnezeu poate, dar și vrea să facă același lucru și pentru noi, chiar și pentru tine. Pentru mine deja l-a făcut 🙂 

Dumnezeul Scripturii este Dumnezeul speranței, al recuperării, al restaurării. Parcă Compartimentul preferat al lui Dumnezeu este cel al „obiectelor” pierdute.

EL este Dumnezeul Reluărilor, este Dumnezeu șanselor multiple, (nu doar Dumnezeul șansei a doua), e Dumnezeul ridicării, este Dumnezeul noilor începuturi. 

Dumnezeu nu ne limitează numărul noilor începuturi și asta e Șansa noastră prin Harul Domnului.

Ține cont: trecutul tău nu reprezintă finalul tău; trecutul tău nu reprezintă destinul tău. Niciodată nu e prea târziu să ai un nou început cînd ai o viață în Hristos!!! Vrei un nou început? Caută un creștin duhovnicesc. Dacă nu ai vreunul pe lîngă tine, caută-mă chiar și pe mine !!! 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cititul Bibliei NU te schimbă.

Înțelegerea ei DA!

Ministrul Finanțelor din Etiopia, (Fapte 8:30), cînd se întorcea de la Ierusalim, de la închinare, în mașina lui de serviciu, citea Biblia și bine făcea! Își cumpărase una de la Templu. Citea el, dar nu pricepea cam … nimic! Fusese el la închinare, dar nici de acolo n-a priceput nimic.

Evanghelistul Filip trimis de Duhul Sfînt, îl ajunge pe drumul lui de întoarcere și cînd îl vede citind Biblia, îi adresează o întrebare cu tîlc, dar și de conectare: „Înțelegi tu ce citești?” Răspuns din partea unui ditamai ministru: “NU, cum aș putea să înțeleg fără îndrumător?”. Citea, dar nu înțelegea! Măcar a fost sincer și asta l-a ajutat enorm 

Era ca un fumător care își desface pachetul de țigări pe care scrie cu litere îngroșate: FUMATUL UCIDE, dar el fumează din greu. Fraierul știe să citească, dar nu înțelege nimic din ce citește. 

Ca să fii schimbat îți trebuie și înțelegere, nu doar citire! Înțelegerea transformă, citirea nu! Nu-i suficient să știi să citești, trebuie și să știi să înțelegi ce citești!

 Motivul pentru care Pavel îl atenționează pe Timotei: “Ia seama bine la … citire!” tocmai acesta este!

“Isus i se adresează unui învățător al Legii care era școlat bine și deci știa să citească corect: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?“ (Luca 10:26).

Domnilor, sunt trei atitudini pe care trebuie să le avem față de Scriptură: Credință, Înțelegere și Aplicatie. Una e să citești, cu totul altceva e să înțelegi ce citești ca să poți aplica. 

Ca să înțeleagă, ministrul a avut nevoie nu doar de citire, ci și de credință, de înțelegere, de … Revelație! Așa se explică faptul că destui citesc Biblia, primesc informație, dar au nevoie și de Revelatie! Am întîlnit destui oameni care citesc Biblia și o și cunosc, dar degeaba, pentru că tot mici rămîn, tot mari ipocriți rămîn 😦 Ea trebuie și înțeleasă prin Duhul Sfînt, nu doar citită!

Să ne rugăm pentru Revelația care vine fie direct prin Duhul Sfînt sau printr-un îndrumător trimis tot de Dumnezeu! 

Doar Revelația (înțelegerea) îți dă pricepere și putere să aplici Cuvîntul care te Mîntuiește, dar te și transformă.

Factorul Plus 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

“Chiar dacă nu ne va scăpa”

Cînd Dumnezeu nu răspunde cum ne așteptăm noi, are un plan mai bun decît al nostru.

Deseori Domnul nu ne scapă de foc, dar este cu noi în foc și ne scapă prin foc, ne dezleagă în foc, și din mijlocul focului ne scoate biruitori.

(Daniel 3:17, 28).

Majoritatea dintre noi am auzit despre cei trei tineri aruncați în cuptorul de foc pentru că n-au vrut să se închine împăratului Nebucadnețar, ci doar lui Dumnezeu

Ce este cel mai impresionant în pasajul acesta despre care vorbim, punctul lui Maxim, (după părerea mea), nu e faptul au fost salvați din foc de Domnul Isus, nu e faptul că nici nu miroseau a fum, a ars, (deși mari sunt aceste miracole), ci este ce au spus cei trei tineri înainte de a fi aruncați în foc:

“Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mîna ta, împărate și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!“

“Și chiar de nu ne va scoate”, pentru mine, acesta este punctul culminant al acestei întîmplări.

Cînd Nebucadnețar le-a spus: mai bine vă închinați în fața idolului decât să fiți aruncați în cuptorul de șapte ori încălzit mai puternic, ei au replicat: “Dumnezeu ne va scăpa din mâna ta împărate, “dar chiar dacă nu ne va scăpa”. Acesta e marele miracol:

“Chiar dacă nu ne va scăpa”. 

-Ei aveau credință că Dumnezeu poate să-i scape. Ei știau că Dumnezeu îi poate scăpa. Dar credința superioară, credința matură, s-a dovedit prin afirmația: chiar dacă nu ne va scăpa  noi tot vor crede în Dumnezeu și nu ne vom închina idolului!

“Și chiar de nu ne va scoate”, ÎL vom iubi.

“Și chiar de nu ne va scoate”, ne vom încrede în EL!

“Și chiar de nu ne va scoate”, deja suntem Binecuvîntați 

“Și chiar de nu ne va scoate”, rămînem în Voia Sa!

“Și chiar de nu ne va scoate” rămînem monoteiști, nicidecum politeiști.

Cînd și noi suntem în fața cuptorului fierbinte al acestei vieții și putem spune: “chiar dacă nu ne va scoate”, atunci demonstrăm credință superioară: atunci demonstrăm că suntem deja maturizați și deci binecuvîntați

Suntem binecuvîntați cînd înțelegem că furnalele fierbinți ale acestei vieți sunt nimic comparate cu Eternitatea, în prezența Domnului și în brațele Lui. Cuptorul pentru o vreme poate fi inconfortabil, poate fi dureros, dar nu este veșnic și NU ești singur acolo! Dl Isus este cu tine!

Uneori focul are doar rolul de a ne purifica, să ardă toate legăturile care NU aparțin duhului nostru și vieții noastre de creștini!

Uneori poate mirosim puțin a fum tocmai ca să ne aducem aminte că am trecut prin foc, dar Dl Isus a fost cu noi!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Insula arde, dar noi acolo mergem în vacanță

Sunt uimit și contrariat 😦

Citesc chiar acum un articol care m-a dat gata. De fapt, nu articolul, ci cei despre care vorbește articolul. Cel puțin 160 de persoane din vestul Romaniei, de dragul distracției, își riscă viața. Au plătit în avans fiecare vreo 500 euro pentru mult doritul concediu în Rhodos și chiar dacă insula acum arde, să ardă, ei nu sunt împiedicați de pîrjolul ucigător. Pompierii români deja au ajuns acolo și își riscă viața să stingă focul. Cinste lor! Mulți turiști fug din insulă, românii fug pe insulă. Unii fug de iad, alții fug în iad. Cum e posibil așa ceva? Iată că e posibil și așa ceva. Și totul în numele „odihnei”? Cît de dezaxact trebuie să fii să îți riști viața de dragul unei vacanțe? Cam așa își riscă omul și sufletul….. tot de dragul unei plăceri!

Sper ca pompierii români să-i salveze pe turiștii români, dacă este cazul. Fraților să ne protejăm viața, nu să ne riscăm viața!

VIDEO. Peste 160 de persoane au decolat de pe Aeroportul Timișoara spre Rhodos, chiar dacă insula este devastată de incendii

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Supunerea aduce favoarea lui Dumnezeu în viața ta

„Isai a zis fiului său David: „Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pâini şi aleargă în tabără, la fraţii tăi; du şi aceste zece caşuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi sunt bine şi să-mi aduci veşti temeinice” (1Samuel 17:17-18)

Când Dumnezeu a vrut să doboare un uriaș care teroriza națiunea lui Israel, EL a trimis pe front pe cineva slab fizic.

În ochii lumii, ce părea a fi mai vulnerabil în fața unui soldat profesionist, instruit, psiholog, care făcea forță zilnic, ca un adolescent de 17-18 ani care nu avea pregătire militară, nu avea armură, și era îmbrăcat într-un mod umil, în costumul unui cioban: cu traistă, opinci, praștie și toiag???

Cînd David a ieșit dintre soldații evrei și a pășit pe câmpul de luptă și cînd Goliat l-a văzut a întrebat sarcastic: „Ce, sunt câine de vii la mine cu un toiag?” L-a și înjurat (1Samuel 17:43). Greșea amarnic!

Implicațiile luptei erau uriașe. Lupta dintre cei doi n-a fost doar un concurs sau o simplă bătaie între doi indivizi în trafic. Israeliții și filistenii au decis ca fiecare națiune să fie reprezentată printr-un luptător. Luptătorul învins își preda întreaga națiune să devină sclava celeilalte națiuni.

Și pe cine trimite Dumnezeu să reprezinte națiunea lui Israel? În termeni naturali, Dumnezeu a trimis la luptă, probabil pe cel mai necalificat om de pe pămînt, dar un pasionat credincios în Dumnezeu.

David nu era nici măcar soldat în armata lui Israel. Vă amintiți cum a ajuns totuși David, băiatul cioban, pe cîmpul de luptă??? David a fost trimis de tatăl său să ducă pîine și brînză fraților lui mai mari care erau în armată, pe front. De la a livra brînză și pîine, David a ajuns să livreze națiunii lui Israel … Victoria. În Numele lui Dumnezeu era livrator de pîine, brînză, Dumnezeu si …. Victorie 🙂

David a fost în locul potrivit, la momentul potrivit, cu atitudinea potrivită, deoarece s-a smerit pe sine și s-a supus instrucțiunilor tatălui său să ducă niște alimente fraților lui mai mari.

Dragii mei, acesta este un adevăr pe care trebuie să-l înțelegem toți, toți, toți: supunerea față de autoritatea spirituală lăsată de Dumnezeu asupra ta, întotdeauna va aduce favoarea lui Dumnezeu asupra ta și te vei trezii ca și David, în locul potrivit la momentul potrivit, cu atitudinea potrivită: victorios.

Biblia spune să nu disprețuim ziua începuturilor slabe. (Zaharia 4:10) Nu-i nimic spectaculos în a fi livrator de pîine și brînză, dar David n-a disprețuit porunca tatălui său. Iar supunerea l-a dus pe David chiar în Valea Elah, pe front, fără pregătire militară, fără pregătire profesională, dar cu pregătire spirituală și cu favoare divină asupra sa. A reprezentat o națiune și a repurtat un succes istoric pentru țara sa în fața lui Goliat, un războinic profesionist de 2.90 metri!

Asta-i place lui Dumnezeu să facă. Lui Dumnezeu îi place să ia lucrurile slabe și nebune, lucrurile rușinoase ale lumii să le pună în Isus Hristos și să facă de rușine pe cele puternice si inteligente din lume, fără Isus Hristos. (1Corinteni 1:27-28).

Deci dragul meu, smerește-te și supunere liderului / autorității spirituale pe care Dumnezeu a pus-o deasupra ta. Și cînd vei deveni credincios să faci lucrurile mici care ți s-au atribuit să le faci tu, favoarea lui Dumnezeu va fi revărsată asupra vieții tale și vei face lucrări uimitoare cu Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu.

Cum stai cu supunerea care naște favoare? „Supuneți-vă și smeriti-vă sub mîna puternică a lui Dumnezeu și El vă va înalța” (Iacov 4:10).

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Participă la propriul tău miracol

„Ajută-L” pe Isus să facă și pentru tine un miracol.

Evanghelile ne spun un lucru surprinzător și formidabil: Putem să-L „ajutăm” pe DL Isus să facă miracole pentru noi. În unele situații rare, omul în nevoie nu a trebuit să facă nimic și în mod surprinzător a fost vindecat. Unii din aceștia nici credință nu prea cred că au avut. Însă în majoritatea celorlalte situații, credinciosul a trebuit să participle activ pentru a avea parte de miracole din partea lui Isus.

Ce am sesizat este că lui Dumnezeu parcă îi place să ne implice și pe noi în realizarea miracolelor, să devenim participanți la miracolele de care avem nevoie. Uimitor! Devino și tu participant la miracolul de care ai nevoie. Pentru realizarea miracolelor e nevoie de cel puțin patru ingredinente: Metanoia, Credință, Răbdare și Insistență.

Cînd cei zece leproși au cerut vindecare, iar Isus le-a poruncit să se arate preoților. „Pe cînd se duceau au fost curațiți”. (Luca 17:14). N-au fost vindecați pe loc, ci mai tîrziu, cînd au aplicat ascultarea de Isus. Au participat! Credință, pe lîngă încredere înseamnă și …. Ascultare!

Ai observant? Au fost vindecați prin cerere, credință și prin ascultare. În alte cuvinte au „ajutat” la propria lor vindecare.

În Vechiul Testament, generalul sirian, Naaman leprosul, deși inițial reticent, în final, sfătuit înțelept de consilierii săi, i-a venit mintea la cap și a participat și el la vindecarea sa, ascultînd de porunca lui Elisei scufundînsu-se în Iordan de 7 ori, nu doar de 6. Exemplele pot continua aprope la nesfîrșit. Rar face Domnul miracole fără participarea noastră.

Deci, pentru a intra în miracolele lui Dumnezeu, ai nevoie de: Credință, Ascultare, Răbdare și Insistență. Pe urmă vine Mulțumirea! 🙂 Participă și tu, împreună cu DL Isus la nașterea propriului tău miracol și vei rămînea uimit de rezultate!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Nu te mai plânge că nu ai credință

“Potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit o Dumnezeu fiecăruia” (Romani 12:3).

Dacă ești creștin și ție Dumnezeu ți-a dat credință, ea trebuie de acum însă dezvoltată. În lumea în care trăim astăzi ca și creștini trebuie să ne luptăm constant împotriva unei atitudini de scepticism, produsă de „noua” cultură, de mass-media, de sistemul educațional, de influenceri, de locul de muncă, și uneori de proprii noștri prieteni, de anturaj. 

Dacă nu conștientizăm lucrul acesta, putem ajunge la epuizare spirituală, prin faptul că ni se diluează credința. De aceea trebuie să ne hrănim zilnic credința din cuvântul lui Dumnezeu privind la Domnul Isus. Tu mănînci zilnic? 🙂

Isus a spus „dacă ați avea credință cît un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: mută-te de aici colo și s-ar muta” (Matei 17:20). Care e muntele tău?

Sămînța de muștar este atît de mică încît ți se poate bloca între dinți. Însă Domnul Isus a spus că deși grăuntele acesta este cea mai mică dintre toate semințele, ea devine un copac mare în care își fac cuib păsările.  

S-ar putea să spui: „eu nu am credință deloc”. Ba da, ai, a spus Ap. Pavel în Romani 12:3. „ .. potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia”. Cînd înțelegi că credința trebuie dezvoltată; cînd înveți să o activezi, cînd înveți s-o crești, s-o dezvolți, se întâmplă minuni.  

Toate problemele spirituale ale creștinului, (și nu numai), se datorează lipsei de credință, se datorează ne-dezvoltării, ne-activării credinței pe care Dumnezeu ne-a dat-o! Deci tu ai de făcut acest lucru important: Hrănește-ți zilnic credința cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar și dezvolt-o zilnic, privind țintă la Domnul Isus Hristos. Credința nu crește în urma rugăciunii, ci după ce te-ai rugat, tu trebuie s-o dezvolți. „Credința vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Deci, fii cu Nădejde !!!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Dacă ești ucenic ai Putere!

Devino conștient de puterea pe care deja o ai!!

„Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma” (Luca 10:19). Isus a zis: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 1:8).

Prea mulți creștini născuți din nou sunt speriați, lipsiți de forță, hotărîre și bolnavi, datorită faptului că NU cunosc cine sunt cu adevărat și ce au primit de la Dl Isus! Pentru că sunt neinformați, dezinformați sau chiar dezinteresați, îl iau pe NU în brațe și … gata 😦

Dar noi NU trebuie să-L implorăm pe Dumnezeu să ne dea putere! EL deja a dat-o prin Duhul Sfînt ucenicilor Săi și de aceea trebuie doar să conștientizăm că o avem și să ne însușim ceea ce ne aparține deja! 

Trebuie să ne dezvoltăm conștiința, dar și conștiența puterii pe care am primit-o!

Dumnezeu ne-a dat deja putere spirituală pentru războiul spiritual, dar și pentru victoria finală. Puterea spirituală este eliberată atunci cînd ne focalizăm pe cunoașterea intimă a Dl Isus, iar credința noastră devine de neclintit. Cînd umblăm avînd credință în Dumnezeu, dar și credința lui Dumnezeu, putem aborda orice situație cu o atitudine prin care arătăm că suntem siguri că vom învinge pe dușman.

Vom avea o atitudine încrezătoare doar atunci cînd știm cine suntem în Hristos, cît de aproape vrea EL să ne stea și cînd cunoaștem puterea despre care Biblia spune că ne aparține prin credință.

Îți dorești să fii un credincios puternic? Atunci abordează fiecare situație din viața ta cu credință simplă, copilărească, crezînd că Dumnezeu este bun, că EL are un plan bun pentru viața ta, că deja ești biruitor și că lucrează chiar în situația în care te afli.

Petru, Ioan și Pavel, aveau putere, erau conștienti de ea, dar o și foloseau. Și tu ai aceeași putere! -Ai putere să te Răstignești. (Matei 16:24; Gal 2:20; Coloseni 3:5).
-Ai putere să te umilești, smerești. (Filipeni 2:7-9).
-Ai putere să încurajezi și să edifici, să întărești. (2 Cor 10:8; 13:10).
-Ai putere să vindeci, nu să rănești. (Luca 10:19; Fapte 3:6; Fapte 16:33).

Puterea de-a vindeca vine de la Dl Isus; puterea de-a prăpădi vine de la … satana 😦

În Concluzie: Deja deții puterea și autoritatea oferite de numele lui Isus. Pășește în tăria numelui Său Victorios.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Îmbracă-te cu Isus

„Îmbrăcăți-vă cu Domnul Isus Hristos” (Romani 13:14)

Din ultimul născut Iacov a ajuns primul născut! Cum a ajuns de pe locul doi pe locul unu? S-a „îmbrăcat” cu Esau și a reușit să cîștige dreptul de întîi născut. Cum de din ultimul a ajuns primul? S-a îmbrăcat cu hainele fratelui său mai mare!

Cînd patriarhul Iacov doar a vrut să comunice cu tatăl său Isaac, se înfățișa în fața lui în mod natural, cînd însă a vrut să primească o binecuvîntare specială de la tatăl său Isaac, care era bătrîn si devenit nevăzător, s-a “îmbrăcat” cu fratele său mai mare, cu Esau! L-a păcălit! Noi NU trebuie să mai înșelăm pe nimeni pentru a primi favoare din partea Tatălui nostru Ceresc. 

Ce trebuie să învățăm din episodul din Geneza 27?? Iacov știa că nu putea veni îmbrăcat normal, natural, în fața tatălui său, deoarece binecuvântarea îi aparținea, de fapt și de drept, primului născut al familiei, fratelui său mai mare Esau! El avea nevoie de o haină care era a fratelui său mai mare, cel ce avea dreptul de întîi născut.

Noi azi nu mai trebuie să păcălim pe nimeni, dacă vrem o favoare specială din partea lui Dumnezeu. Domnul Isus e Primul născut. EL este cel Neprihănit, Mîntuitorul și fratele nostru mai Mare! Deci, prin credință să ne îmbrăcăm și noi cu Isus.

Victorie spirituală nu înseamnă doar să crezi în Isus, ci să te și îmbraci cu Isus, cu neprihănirea lui Isus, cu felului Lui de-a fi, care e fratele nostru mai mare. (Romani 10:3-4).

Du-ți lupta în dimensiunea spirituală. Repară-ți relația cu Dumnezeu în acest domeniu. Îmbracă-te cu Dl Isus prin metanoia și credință, îmbracă-te cu neprihănirea Lui!

Nu aștepta ca totul să se rezolve în domeniul fizic, pe cale naturalăci mai înainte de orice, începe să gîndești, să acționezi, și să te îmbraci cu Isus, în domeniul spiritual. Cînd te îmbraci cu Isus, EL îți va aduce succesul din partea lui Dumnezeu! Acționează ca un învingător, nu ca o victimă. Succesul începe în dimensinea spirituală, cînd te îmbraci cu Domnul Isus!

Dezbracăte-te de faptele întunericului și îmbracă-te cu armele luminii! (Romani 13:12; Efeseni 6:11-13). Cînd te îmbraci cu Dl Hristos, îți e garantată și ție favoarea lui Dumnezeu! Singura noastră Șansă de a trăi victorioși e Îmbrăcarea cu Dl Isus Hristos!!!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized