Furnizorul de Har!

Dragoste și Iertare Neobișnuită

Cînd regele Saul împreună cu 3000 de soldați, îl urmărea pe regele David pentru a-l ucide, Saul a intrat într-o peșteră să se odihnească. Și ura uneori obosește!

Regiunea En-Ghedi fierbea înăbușit în căldura ca de cuptor de foc. Razele soarelui lovesc cefele soldaților precum niște pumnale. Saul intră în peșteră să doarmă. Însă David și oamenii lui erau deja în fundul peșterii. (1Samuel 24:3). Avînd ochii orbiți de soarele din deșert, împăratul și garda lui de corp nu observă siluetele tăcute, lipite de pereții peșterii. Dar fii sigur că haiducii lui David îi văd pe cei ce au intrat ultimii în peșteră.
În timp ce Saul ascultă de chemarea naturii și adoarme, zeci de ochii se fac tot mai mari și cu mîinile își ating pumnalele de la șold. David le face semn oamenilor lui să stea pe loc, iar el se strecoară tiptil pe lîngă perete, scoate cuțitul din teacă și taie, dar nu gîtul, ci colțul hainei lui Saul. David pe urmă dispare din nou la fel de silențios în cotloanele peșterii.

Oamenilor lui David nu le vine să creadă ce a făcut șeful lor. Nici chiar lui David nu-i vine să creadă! Și totuși, sentimentele lui nu le reflectă pe ale lor. Ei cred că el a făcut ce nu trebuie, el crede că a făcut o treabă duhovnicească. Cine are dreptate? Soldații lui David cereau moarte, David oferă viață. Soldații pretindeau răzbunare, David oferea iertare.

Nu-i de mirare că e singurul om din Scripturi numit „omul după inima lui Dumnezeu”, tocmai pentru că oferea viață, milă și iertare.
Saul iese din peșteră, iar David iese și el după cîteva minute. Ridică apoi colțul veșmîntului și strigă: „Te-aș fi putut omorî, dar n-am făcut-o”!
Saul își pleacă ochii uluit, își privește colțul mantiei sale lipsă și zice: „Dacă întîlnește cineva pe vrășmașul lui, îl lasă oare să-și urmeze drumul în liniște?” 24:19. Ceea ce îi părea de neconceput lui Saul, un credincios firesc, este foarte posibil pentru David, un credincios duhovnicesc.
David oferă viață și nu numai odată!
Cu numai două capitole mai tîrziu, Saul nu se astîmpără și din nou îl urmărește pe David cu scopul de-al ucide. David din nou își arată superioritatea și în timp ce tabăra lui Saul doarme, cutezătorul David împreună cu un soldat, se strecoară printre rîndurile urmăritorilor lor și în loc să-l omoare pe Saul, doar îi ia sulița și vasul cu apă de lîngă Saul și pe urmă se face nevăzut.
În loc să-i ia viața, David îi ia doar sulița.
Din nou îi cruță viața lui Saul. Din nou omul acesta își arată mintea duhovnicească plină cu Dumnezeu. Cine îi domină gîndurile? „Domnul va răsplăti …. Domnul te dăduse …. Unsul Domnului …. Înaintea Domnului” (26:23-24).

David era furnizor de Har.
Una este să oferi Har prietenilor, dar să le oferim Har dușmanilor de moarte?
Tu ai putea s-o faci? David a reușit și asta l-a impresionat chiar și pe Dumnezeu!
Ce remarc în Scripturi, dar și în viața contemporană, este că unii oameni sunt înzestrați cu glande ale îndurării. Dar ăștia nu sunt mulți nici chiar în bisericile creștine!
Oamenii ăștia secretă iertare și îndurare, fără să poarte ranchiună și fără să se plîngă!
Celor mai mulți dintre noi ne vine foarte greu să îl iertăm pe Saulul nostru. Îi iertăm pe cei cu o singură abatere, cum să nu? Putem trece peste delicte minore, dar cum rămîne cu infracțiunile grave? Dar cu recidiviști? Cu Saulii care ne fac rău de mai multe ori?

Dacă s-ar întîmpla ca acel ticălos să caute umbră la picioarele tale, ai proceda ca David? L-ai putea ierta pe ticălosul care te-a înșelat, rănit sau dezamăgit? Dar a nu ierta îți va fi fatal! Răzbunarea îți fixează atenția asupra momentelor urâte din viața ta, asupra momentelor chinuitoare din trecutul tău sau al altora. Acolo vrei să privești? Dacă continui te vei îmbolnăvi! Te vei distruge sigur pe tine și poate și pe alții. „Distrugătorii de dușmani au nevoie de două morminte” Max Lucado. Unul poate pentru dușman, dar celălalt sigur pentru tine!
Saul a fost un furnizor de durere! David era un furnizor de Har. E de preferat … Harul! Tu ce fel de furnizor ești? Sper că de …. Har!

Prelucrare după Max Lucado

Există viață și după îngropare

Cel mai sacru simbol din Oklahoma City e un copac: un ulm american cu ramurile răzlețite, care ține umbră și
are vîrsta de vreo 90 de ani. Turiștii vin de departe să îl vadă. Oamenii fac poze cu el și sub el. Dendrologii îl
protejează cu toată atenția posibilă. Alții copaci se fac mai mari, mai deși și chiar mai verzi. Însă niciunul nu
este la fel de iubit ca acest ulm. Orașul nu prețuiește copacul pentru înfățișarea lui, ci pentru rezistența lui.

A rezistat atacului si atentatului din Oklahoma City în urmă cu vreo 20 de ani. Timothy McVeigh și-a parcat camioneta cu încărcătura mortală la cîțiva metri de acest copac. În nebunia și ura lui macabră, a ucis 168 de persoane, a rănit 850, a distrus o clădire federală și a îngropat copacul în moloz. Nimeni de fapt nu acorda nicio atenție copacului îngropat, prăfuit și cu crengile rupte.

Însă după cîtăva vreme a început să înmugurească. Au ieșit lăstari prin scoarța deteriorată; frunze verzi au
dat la o parte funinginea cenușie. Viata a reînviat dintr-un morman al morții.
Dumnezeu l-a înviat. Oamenii încet au observat!

Copacul întruchipează reziliența dorită de victime. Așa că ulmului i s-a dat un nume special: Copacul Supraviețuitor.

Alții oameni răi și azi ne zguduie încă lumile. În mod uneori justificat sau nejustificat și inexplicabil, ei încă ne produc răni, ne mutilează cu plăcere și ne și îngroapă. Însă în noi există o Putere mai mare decît a ulmului – și noi, cei credncioși, supraviețuim răului și numai prin Har ne ridicăm deasupra urii, răzbunării, rușinii, ruinei și morții.

Să nu uităm niciodată, că în Hristos, dar numai în Isus Hristos NU există înmormîntare, ci doar plantare! Îngroare și plantare, DA, dar îngropare … ba! Deci mai există viață și după îngropare. Slavă tot Lui, lui Isus Hristos!

Chiar dacă oamenii te-au înmormîntat și e tare trist și neplăcut, să nu disperi. Ai răbdare și încredere în Isus; cu El și în EL există sigur și Înviere! Rămîi în EL și restul e treaba LUI și și-o face tare BINE! El e specializat tocmai în … învieri! Fii pregătit și tu!

O vrabie căzută

Meditația de mai jos este pentru toți cei descurajați. Este de la Domnul pentru … tine!

„Nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru” (Matei 10:29)

O vrabie căzută. Domnul Isus a spus: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru”. Avem veşti extraordinare: Dumnezeu ştie când cazi şi voia Lui este să te ridice iarăşi. Poate erai pe culme, după care ai făcut o greşeală sau mai multe. Ai fost sabotat de o luptă secretă pe care nu ai putut-o împărtăşi cu nimeni. Sau încrederea ţi-a fost înşelată de cineva drag. Drept consecinţă, îţi e teamă s-o iei de la capăt; îţi e teamă că nu-ţi poţi depăşi trecutul şi nu te poţi ridica din nou pentru a-ţi împlini destinul.

Indiferent cât de des ai căzut, Dumnezeu tot te iubeşte. Ai fost atacat într-un domeniu anume din viaţa ta devenind un domeniu al eşecului repetat? Te-ai întrebat: „Pentru ce mă lupt?” Ascultă: bătălia nu se dă pentru trecutul tău, ci pentru viitorul tău! De aceea tu reprezinţi o ţintă. Şi Dumnezeul care le-a oferit lui Petru şi lui Iona o a doua şansă te va ridica din cenuşă şi îţi va transforma viaţa în ceva frumos. Dumnezeu te-a văzut când ai căzut, aşa că nu ai nici un motiv să încerci să te ascunzi de El. Asemenea păstorului care s-a dus să-şi caute singura oaie pierdută, Dumnezeu te caută şi pe tine astăzi. Nu pentru a te acuza, ci pentru a te restaura. Slăvirea propriei persoane duce la mândrie, ceea ce Dumnezeu urăşte. Dar aversiunea faţă de propria persoană duce la paralizie. Există un singur păcat care nu se poate ierta (Marcu 3:22-30, Matei 12:31-32), aşa că poţi apela la Dumnezeu cu încredere, ştiind că El îţi va da un nou început. Şi de data aceasta EL îţi va da putere să fii tare şi să reuşeşti.

De ce zîmbește Dumnezeu

Am citit relatarea unui pastor care în biroul său are un tablou cu Isus …. rîzînd! Vă puteți imagina așa ceva? Nu am mai auzit despre asemenea tablou niciodată și nicăieri. Auzi ….. Isus rîzînd? Tabloul acela i-a fost dat pastorului de un preot creștin episcopal, cu pachetul de țigări în buzunar, dar care colectează tablouri cu Isus zîmbind! În timp ce îi înmîna tabloul i-a zis: „Ofer aceste tablouri tuturor celor care tind să Îl ia pe Dumnezeu prea în serios”. Hmmm! Pentru unii dintre noi așa ceva sună a … sacrilegiu!

La rîndul meu și eu mulți ani am fost unul dintre cei ce nu mi L-am imaginat pe Dumnezeu zîmbind pentru că mi se părea că e ne-evlavios, ne-pios. Așa am fost învățat să gîndesc sau să nu gîndesc! Dumnezeu plîngînd, da! Dumnezeu atotputernic mînios, daa! Un Dumnezeu sobru, da! Dar un Dumnezeu care zîmbește sau își permite să rîdă? Pare prea … prea … nepotrivit pentru concepțiile și teologia noastră despre Dumnezeu! Ceea ce îmi spune cît de mult știu sau nu știu eu despre EL!

Oare la ce s-a gîndit Dumnezeu cînd a creat gîtul girafei așa de lung? Făcea un exercițiu de inginerie genetică? Oare la ce se gîndea Creatorul cînd l-a făcut pe struț atît de interesant? Oare era încruntat sau zîmbea? Oare la ce se gîndea Domnul și ce mimică avea cînd l-a văzut pe Adam pentru prima dată privind-o pe Eva? A căscat sau sau a zîmbit?
Ce se vedea pe fața lui Isus cînd își observa ucenicii hrănind mii de oameni în mod miraculos? Era încruntat, plictisit, posomorît sau zîmbea?
Vi-L puteți imagina pe Isus ținînd copiii în brațele Sale încruntîndu-se sau zîmbind? Oare ce se vedea pe Chipul Său? Eu chiar cred că Isus a și zîmbit, nu numai a plîns! Cred că Domnul a zîmbit, a și rîs în prezența altor oameni, dar și în prezența Tatălui Său!

Tot ceea ce știu să vă spun în aceste momente de cumpănă teologică este următorul fapt: Cînd fiul risipitor s-a întors acasă i-a produs tatălui său mult mai multă bucurie decît fiul cel mare care niciodată n-a plecat de acasă. Cînd fiul cel mic s-a întors acasă falimentar, dar pocăit și smerit, l-a făcut pe tatăl său să zîmbească, sau chiar să plîngă de fericire, producîndu-i mult mai multă bucurie decît fiul cel mare care n-a plecat niciodată de acasă. Cînd imoralul s-a întors acasă pocăit, a produs veselie în casa tatălui, ceea ce fiul cel moral n-a reușit să producă niciodată, cu toată hărnicia și moralitatea sa lipsită de dragoste și față de tată, dar și față de fratele cel mic. Tatăl a avut părtășie și îmbrățișare numai cu fiul cel mic, nu cu fiul cel mare. De ce? Pentru că un păcătos care se întoarce acasă smerit îl face pe Dumnezeu să zâmbească!

Cînd zîmbește Cerul? Cînd oamenii se pocăiesc și acceptă neprihănirea pe care numai Dumnezeu o poate da tuturor celor ce cred în Jertfa Fiului Său Isus Hristos. Domnul nu zîmbește cînd mă văd pe mine grozav, drept și moral, ci zîmbește tocmai atunci cînd mă văd nevrednic, dar mă bazez pe Harul Său! Domnul nu zîmbește cînd dau cu parul, ci cînd dau cu Harul! „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor”.

Cînd mă gândesc la rugăciunile răspunse și la favorurile pe care Domnul mi le-a dat de-a lungul anilor, în ciuda vieții mele imperfecte, cred că EL încă îmi zîmbește!

Sper să găsesc și eu undeva un tablou cu Isus zîmbind sau rîzînd. Aș vrea să îl pun în …. Biserică!

„Dar David”

Oamenii au necazurile lor clasice oricine ar fi ei. Pe Petru îl ia gura pe dinainte și vorbește înaintea de-a gîndi ceva mai profund. Mircea dă greș acolo unde ar trebui să reușească. Femeia aceasta nu reușește să rămînă căsătorită. Prima nu a mers, nici a doua. La falimentul celei de-a treia știa deja numele nepoților grefierului….. Parcă este destinată eșecurilor maritale.
Dar tu ce problemă ai? Ai vreuna acută ce îți secătuiește viața? Unii sunt dispuși să înșele. Alții sunt creduli și naivi la maxim. Poate tu te îngrijorezi. Poate ai spirit de judecată, de dreptate excesivă sau de răzbunare.
Care îți este slăbiciunea, adicția sau viciul de care suferi? În ce domeniu are satana o fortăreață în viața ta? Aaa, iată cuvîntul potrivit – fortăreață! E ca și cum vrășmașul și-ar fi cerut drepturile asupra unei slăbiciuni și ar fi construit o fortificație în jurul ei. „Nu te atingi tu de acest viciu” provocînd cerul și așezîndu-se ferm între ajutorul lui Dumnezeu și:
-temperamentul tău exploziv
-autoaprecierea ta fragilă
-pofta ta demîncare cît congelatorul
-dorința ta de răzbunare și pofta după plăcerile carnale sau viciile spirituale.

Fortărețele: provocări vechi, dificile și descurajatoare. Cu asta se confrunta David cînd privea Ierusalimul prin anul 1000 î.Hr. El vede o fortăreață veche de un mileniu și mohorîtă, care se întinde sfidătoare pe coama unui șir de dealuri. Ziduri înalte o protejează. Iebusiții o locuiesc. Nimeni nu îi deranjează. Filistenii luptă cu amaleciții. Amaleciții cu evreii. Dar iebusiții? Ei sunt ca un șarpe cu clopeței care stă încolocit în deșert. Toată lumea îi lasă în pace. Toată lumea, în afară de David. El își dorește Ierusalimul. Putem doar să ne întrebăm de cîte ori s-a uitat țintă la zidurile lui. A crescut în Betleem, care e cam la o zi de mers spre sud. A stat ascuns în peșterile din regiunea En-Ghedi. Cu siguranță a observat Ierusalimul. Și-a însemnat undeva că locul acela ar fi o capitală perfectă. Abia și-a ocupat tronul și abia i-a fost modificată coroana după mărimea capului său, că el deja a și pus ochii pe cel mai nou Goliat al său!

Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului împotriva iebusiților, locuitorii țării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici că și orbii și ologii ți se vor împotrivi”. Dar David a pus mîna pe cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David…… David s-a așezat în cetățuie…. (2Samuel 5:6-9).
Această relatare regretabil de scurtă ne intrigă prin dubla apariție a termenului „cetățuie”. David a pus mîna pe cetățuie. David s-a așezat în cetățuie. Ierusalimul îndeplinește condițiile unei cetățui: era o fortăreață veche, greu de cucerit și descurajatoare. Doar ascultă cum îl și ironizează locuitorii cetății pe David. „Nu vei intra niciodată aici …. Pînă și cei orbi și șchiopi te-ar împiedica să intri”. Iebusiții revarsă batjocuri acide asupra lui David, la fel cum satana aruncă șuvoaie de găleți de descurajare asupra ta:
-niciodată nu îți vei învinge obiceiuriele rele
-sărăntoc te-ai născut, sărăntoc o să mori.
-crezi că îți poți învinge dependența? Ia mai gîndește-te! Nu vezi ce slab ești?

Dacă ai auzit batjocurile pe care le-a auzit David, atunci viața ta are nevoie de cuvîntul pe care îl conține și viața lui David. L-ai văzut? Majoritatea trec repede peste el. Hai noi să nu trecem. Subliniază această capodoperă de cuvînt format din trei litere, doar din trei 
Dar!
„Dar David a pus mîna pe cetățuie”.
Desigur, cetatea a fost veche. Zidurile erau greu de urcat. Vocile descurajatoare și ironice. Dar David a pus mîna pe cetățuie! Nu ți-ar plăcea ca Dumnezeu să scrie și în biografia ta un „dar”? Născută într-o familie dezbinată, dar ea a ajuns o sfîntă cu demnitate! Nu a făcut o facultate, dar a ajuns foarte bun în branșa lui. Nu a citit Biblia pînă la vîrsta pensionării, dar a ajuns să aibă o credință sublimă și profundă! A făcut mari greșeli în viață, dar partea doua a vieții lui a fost una de sfînt!

Cu toții avem nevoie de cîte un „dar”. Iar Dumnezeu are destui pentru toată lumea!
Fortărețele, umilințele și ironiile nu înseamnă nimic pentru EL. Îți mai amintești celebrele cuvinte ale lui Pavel? „Noi folosim armele puternice ale lui Dumnezeu nu ca pe niște arme lumești, ca să doborîm cetățuile diavolului” (2Corinteni 10:4).
Tu și cu mine luptăm împotriva vrășmașului cu scobitori, Dumnezeu vine cu berbeci de luptă, cu tunuri și cu îngeri. Ce a făcut El pentru David, poate face și pentru noi toți. Întrebarea majoră însă care se pune este dacă vom face și noi ce a făcut David.
David nu acordă atenție vechilor voci, chiar dacă le aude! Pe batjocoritorii aceia care strigă de pe ziduri îi ignoră. Nu le ia în seamă cuvintele, ci își vede de treabă!

Cu aproximativ 500 de ani mai tîrziu, Neemia e pe aceleași ziduri, dar cu a atitudine identică. Zidurile erau în ruine, iar mulți din locuitorii Ierusalimului erau în robie. El inițiază un program pentru refacerea zidurilor. Criticii și dușmanii îi spun să se oprească. Ei plănuiesc să se amestece în munca lui, dar ți-ai găsit-o cu David și cu Neemia. Aștia în ciuda tuturor dușmanilor merg tot înainte! Ce tareee!
Neemia a știut cum să facă să dispară sonorul contestatarilor! Isus a procedat la fel! El a răspuns la ispitirile satanei prin trei fraze/versete biblice celebre și pline de forță. Nu a stat la povești cu vrășmașul, ci i-a dat niște replici biblice și … basta!

Cînd Petru i-a spus lui Hristos să evite Crucea, Isus nici măcar nu a luat în considerare sugestia aia neghioabă! „Înapoia mea satano!” O mulțime de oameni Îl batjocoreau pe Isus cînd Domnul a zis că fetița n-a murit, ci doarme! Isus avea dreptate, iar ei erau prost informați luîndu-se după aparențe!

David, Neemia și Isus practicau ascultarea selectivă!
Să nu uiți asta niciodată! Oare nu putem face și noi la fel?
Două tipuri de gînduri concurează în mod continuu pentru a-ți capta atenția! Unul spune: Da, poți! Celălat spune: Nu, nu poți! Unul spune: Dumnezeu te va ajuta! Celălat minte: Dumnezeu te-a părăsit! Unul vorbește limba cerului; celălat îți enumeră păcatele și eșecurile! Unul tînjește să te întărească, celălat să te dărîme. Și iata marea veste: tu alegi ce voce asculți, doar tu!
De ce să-i asculți pe batjocoritori? De ce să iei aminte la vocile lor? De ce să dai atenție unor creiere de găină, de pesimiști sau de teroriști, cînd poți cu aceeași ureche să asculți vocea lui Dumnezeu care nu te condamnă, ci te cheamă să asculți de EL?

Fă și tu ce a făcut David. Nu acorda atenție prea mare vechilor voci. Și făcînd asta, deschide-ți ochii pentru a vedea noi opțiuni. Cînd toți ceilalți vedeau ziduri, David vedea tuneluri. Alții se concentrau asupra lucrurilor evidente și obișnuite. David căuta neobișnuitul! Deaoarece a făcut ce nu se aștepta nimeni, el a realizat ce nu își imagina nimeni. Începe să fii creativ în rezolvarea problemelor tale.
„Dar David….”! Nu te lăsa nici tu și cu ajutorul lui Dumnezeu vei birui și tu fortăreața care îți stă înainte!
Dacă zidul este prea înalt, încearcă un tunel. David a găsit speranță într-o peșteră din afara zidurilor Ierusalimului. La fel poți face și tu. Nu departe de tunelul lui David se află presupusul mormînt al lui Hristos. Ce a făcut tunelul lui David pentru el, poate să facă mormîntul lui Isus pentru tine.

Prelucrare după Max Lucado