Isus e Mare și cînd e mic :) 

Pînă la botezul lui Isus, Ioan a crezut că Isus e vărul lui mai mic, (fiind mai mare decât EL cu 6 luni), dar în clipa în care loan ÎL vede pe Isus venind spre el în mijlocul Iordanului, Duhul Sfînt se coboară peste Isus și acesta, strivit de revelație strigă: „lată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1:29).

Vă rog să observați, că declarația lui Ioan Botezătorul despre Isus Mîntuitorul, este făcută la prezentul continuu. Isus nu doar a ridicat păcatele lumii, EL încă ridică păcatele lumii! Trecut, prezent și viitor! Sîngele lui Isus Hristos nu doar a iertat, ci îi iartă pe toți ce se pocăiesc. Deci încă e Nădejde și pentru noi. Slavă Lui!

Atunci, pentru prima dată, Ioan Botezătorul a realizat că Isus, Vărul cel Mic, de fapt, este Vărul cu adevărat Mare, Cel mai Mare! Mă gîndesc că acesta e motivul pentru care Ioan s-a codit să-L boteze pe Isus! 

 Împăratul Irod credea că el este mare pentru că era la palat, (deși era mic la caracter), credea că el lua decizile, dar de fapt, Mare era Micul Prunc, Regele Regilor, care s-a născut în ieslea Betleemului și în iesle se luau decizile! Ca să fii mare nu neapărat trebuie să ai casă și mașină mare, ci trebuie să ai caracter mare, caracterul lui Isus și abia atunci cu adevărat esti mare!

Cînd Iisus s-a născut în iesle, în anonimat, lumea credea că Roma e centrul universului, credea că ea conduce lumea, (toată pressa era acolo), dar de fapt, Betleemul era centrul lumii și Micul Prunc născut în ieslea din Betleem, de acolo conducea lumea, chiar dacă nici un jurnalist nu era prezent la iesle 🙂

Intră și tu sub domnia lui Isus și Cerul va spune că și tu ești mare, chiar dacă tu și alții te văd mic.

 Contează ce zice Domnul și cum te vede EL, nu ce zice lumea și cum te vede ea.

Isus și cînd era mic era MARE. El e Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Slavă Lui!!! Tot ceea ce atinge Isus devine valoros și primește vizibilitate în fața Cerului.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un comentariu