Anii tăi în Legămîntul Harului

Încep cu o declarație îndrăzneață: Sub Har se poate trăi mai bine, dar și mai mult decît sub Lege!!

Dorința lui Dumnezeu pentru fiecare credincios din Epoca Harului, care ÎL iubește pe EL, este să îl sature cu o viață lungă și sănătoasă: fizic, medical, moral, economic, spiritual, deci o viață lungă și victorioasă! (Psalmul 91:16).

Vă mărturisec că ani de zile am avut o mică dilemă în dreptul Psalmului 90. Moise ne spune că cei mai tari vor trăi 80 de ani, dar el a trăit 120 de ani. Parcă nu-i cinstit 😦 Însă abia acum mi s-a luminat mintea 🙂

În timp ce percepția și acceptarea generală, datorită Psalmului 90, este că oamenii trăiesc între 70 și 80 de ani, în Har, deci în Noul Legămînt, unde avem promisiuni mai Bune decît în Vechiul Legămînt, putem avea încredere că Dumnezeu vrea să ne dăruiască mai mulți ani decît atît! Și aici funcționează principiul Dl Isus: „Facă-se după credința ta”.

Dar poate te întrebi: cum pot fi sigur că asta este voia lui Dumnezeu și pentru mine? Oare n-a spus Moise clar despre copiii lui Israel că vîrsta maximă a omului este de 70 și 80 de ani pentru cei mai tari?

„Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm”. (Psalmul 90:9-11).

Iată înțelegerea pe care am primit-o și sper să vă ajute pe unii dintre voi care vreți să fiți săturați cu o viață mai lungă de 80 ani: Deși Psalmul 90 face aceste afirmații prin Moise, trebuie să înțelegem că copiii lui Israel, atunci cînd Moise a scris Psalmul 90, erau clar și categoric sub mînia și sub pedeapsa lui Dumnezeu! Comparați cu Avram, Isaac și Iacov, (perioada Harului), evreii în pustie au trăit doar 70 și 80 de ani, (deci puțin), dar această viață scurtă, era rezultatul răzvrătirii lor față de Dumnezeu. Avraam a murit la 175 ani.

Dar pentru noi care astăzi trăim în Noul Legămînt, Legămîntul Harului, realitatea în care trăim este alta. Noi nu mai suntem sub mînia lui Dumnezeu, ci datorită Jertfei lui Isus Hristos, suntem sub favoarea Lui. Ei erau în Vechiul Legămînt al Legii, erau sub mînia lui Dumnezeu în pustie, noi sunutem sub Har!

Nu știu exact cîți ani a trăit Caleb, însă ce știm exact este că la 85 de ani Caleb era în formă maximă, se simțea ca la 40 de ani și a biruit pe uriașii care locuiau pe muntele care era moștenirea lui. (Iosua 14:6-15).

Caleb și Iosua au trăit cel mai mult în generația lor, (se pare că mult peste 80 de ani), deoarece numai ei au trăit prin credință și deci NU erau sub mînia și pedeapsa lui Dumnezeu. Se pare că doar cei ce ÎL iubesc pe Dumnezeu și au credință fermă în EL sunt plăcuți lui Dumnezeu, sunt săturați cu o viață lungă și primesc favoare specială, adică viață lungă și eficientă, plus putere specială 🙂

Însă noi crestinii de astăzi, prin Isus Hristos, trăim în Legămîntul Harului, trăim prin credință. Pentru cei ce trăiesc în Har, anii vieții lor nu trebuie să fie doar 70-80 de ani, ci pot fi mult mai mulți. Ai curajul să crezi asta???? 🙂 Domnul promite celor ce ÎL iubesc pe EL, în Psalmul 91:16 „Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea.”

Știți ce mai cred? Că deși dorința lui Dumnezeu este ca credincioșii să trăiască o viață lungă, unii dintre ei își scurtează viața din cîteva motive. Primul este lipsa credinței. Adică s-au setat să creadă că vor trăi doar 70-80 ani, și-au pus mental acele limite și cam pe acolo și mor. Al doilea motiv este păcatul! Unii își ascurtează zilele din cauza păcatului, își fac zilele grele și ca rezultat mor mai repede. (Iov 15:20). Iar alții mor înainte de vreme din cauză că trăiesc și se hrănesc nesănătos, fac abuz de diferite alimente și băuturi … toxice. etc.

Dacă însă trăim cumpătat, prin credință, după Cuvînt, iubindu-L pe Dumnezeu, fiind conduși de Har, vom primi favoare din partea lui Dumnezeu. Isus a venit și ne-a adus viață din belșug. Dacă ai îndrăzneala să crezi, că prin Har, la 85 de ani vei fi în forma lui Caleb, așa ți se va întîmpla. Harul are promisiuni mult mai bune decît Legea.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un comentariu