Învață de la Rut

Lecții de la o mare Doamnă!

Rut 2:3; Eclesiastul 9:11

Dumnezeu NU ne spune că dacă ești mai rapid, mai puternic și mai descurcăreț, aceasta te face în mod automat cîștigător în viață. De fapt, a fi în locul potrivit și la momentul potrivit, este ceea ce te face să primești binecuvîntări. Iar Domnul care ține timpul și pașii noștri în mîinile Sale, este Singurul care te poate așeza în locul potrivit, la momentul potrivit.

„Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuți aleargă, că nu cei viteji cîștigă războiul, că nu cei înțelepți cîștigă pîinea, nici cei pricepuți bogățiile, nici cei învățați bunăvoința, ci că toate atîrnă de vreme și împrejurări” (Eclesiastul 9:11).

Totul a început să se schimbe în Bine în viața văduvei Rut cînd ea cu gura ei L-a declarat pe Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul ei personal și a acționat în consecință. Din acel moment Dumnezeu a început s-o uimească pe Rut cu miracol după miracol. Ea L-a făcut pe Dumnezeul lui Israel Salvatorul ei, atunci cînd și-a urmat soacra și a plecat din Moab în Betleem. Cînd Domnul devine Dumnezeul tău trebuie să te pui în mișcare! Dacă Rut ar fi stat cu soacra ei în casă NU s-ar fi întîmplat nimic. Rut s-a încrezut în Dumnezeu și cînd a plecat la Betleem și atunci cînd a mers să caute un ogor de unde să culeagă spice, neștiind ce o așteaptă. (Rut 2:2).

Apoi Biblia spune că „s-a întîmplat (nimerit) ca ogorul acela să fie tocmai al lui Boaz din familia lui Elimelek” (Rut 2:3). Dintre toate ogoarele din Betleem, s-a nimerit să ajungă pe ogorul lui Boaz, iar el era o rudă apropiată a lui Elimelek, socrul ei defunct. Asta însemna că Boaz era un potențial răscumpărător dintre rude, cineva care o putea răscumpăra din starea ei de văduvă tînără, fără copii, care se afla într-o țară străină. S-a întîmplat tocmai ca Boaz, stăpînul fermei, să fie cel mai vestit și poate și cel mai dorit burlac din Betleem.

S-a întîmplat ca Boaz să fie pe deasupra și un om foarte bogat. (Rut 2:3), care „s-a nimerit” a fi dispus s-o răscumpere pe Rut (4:9-10). Toate aceste întîmplări bune pot însemna doar că Dumnezeu a pus-o pe Rut la locul potrivit, în momentul potrivit.

Personal cred că exact în ziua în care Rut i-a spus soacrei ei că Dumnezeul lui Israel va fi Dumnezeul ei (Rut 1:16), EL a luat la cunoștință acest fapt și a făcut ca totul să se întîmple spre binele ei.

Rut, o femeie dintre neamuri, care nu ar fi avut voie să intre în poporul lui Dumnezeu pentru că era moabită, (Istoric erau dușmanii evreilor), tocmai a devenit o strămoașă a Dl Isus pentru că a făcut o alegere înțeleaptă, de-a intra sub autoritatea lui Dumnezeu, de-a păși în voia și sub ocrotirea Lui. S-a mutat din Moab în Israel, la Betleem. Și împăratul David și Mîntuitorul Isus s-au născut din Rut și Boaz. E uimitor cîte binecuvîntări declanșează Domnul cînd cineva intră sub autoritatea și sub aripa Lui!

Rut a renunțat la Moab de dragul Betleemului! Deșteaptă femeie!!! Să învățăm de la Rut! Azi, Domnul vrea ca și tu să știi că deoarece ai zis: „Doamne Dumnezeule, tu ești Domnul meu”, dar și intri sub autoritatea Lui, EL va fi și Dumnezeul întîmplărilor divine pentru tine. El te va așeza în locul potrivit, la momentul potrivit, unde vei întîlni oamenii potriviți, vei face conexiunile și lucrurile potrivite și vei scăpa chiar și de pericol.

S-ar putea ca tu să nu știi unde sunt toate marile oportunități, dar Domnul știe. EL este Cel care a pus în tine abilitățile, talentele și darurile pe care le ai și tot EL știe unde trebuie să fii, cînd ar trebui să fii acolo și ce ar trebui să faci pentru a fi cu adevărat împlinit. Învață și tu de la Rut și fă și tu ce a făcut ea!!! Vei rămînea uimit!!!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un comentariu