Mîntuire Completă prin Mulțumire

Luca 17:11-19; 1Tim 6:5-6; 1Tes 5:18
Pasajul acesta fabulous, apare doar în Evanghelia lui Luca. Mulțumirea este una dintre cele 4 virtuți despre care ni se poruncește să le avem și s-o folosim Neîncetat. Celelalte sunt: Bucurie, iubire și rugăciune: neîncetat.

Minunea vindecării celor zece leproşi, este o întîmplare deosebită, din care putem să învăţăm multe lucruri despre mulţumire şi ne-mulţumire.
Din zece leproşi care au fost vindecaţi de Isus, nouă au plecat şi şi-au văzut de treburile lor, iar unul dintre ei s-a întors ca să-I mulţumească. Și NU era evreu, ci samaritean. Zece au fost vindecați fizic, însă numai unul a fost vindecat spiritual.
Ceea ce şochează, încă de la bun început, este disproporţia zdrobitoare dintre cei care au mulţumit lui Dumnezeu pentru vindecarea primită şi cei care NU au mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta.
De ce n-au venit cei nouă leproşi vindecaţi ca să mulţumească Domnului? Cu ce s-a deosebit al zecelea lepros de ceilalţi nouă?

1.În primul rând, cei nouă leproşi vindecaţi, n-au venit ca să mulţumească Domnului, pentru că erau preocupaţi mai mult de daruri decît de Dăruitor.
-Boala de care sufereau aceşti zece oameni, era cumplită, nu numai datorită faptului că era o boală incurabilă, producea putrefacție, ci şi datorită faptului că era o boală contagioasă, care implica excluderea din familie, din locuinţă, din societate şi din tot ce însemna viaţă publică, a celui afectat.

Gîndiţi-vă la faptul că aceşti zece leproşi, nu şi-au mai ţinut copiii în braţe de ani de zile, nu s-au mai apropiat de soţiile lor de multă vreme şi nu şi-au mai văzut gospodăriile de ani întregi.
Pentru ei viitorul era mort, rezumându-se doar la mica
colonie de oameni bolnavi ca şi ei, în care trăiau, într-o monotonie cumplită, în afara satelor şi oraşelor, din mila celor din jur.
Dar într-o zi s-a întîmplat ceva cu totul nebănuit şi neaşteptat, care le-a schimbat total viața: Prin zonă a trecut Isus Fiul lui David, despre care circula zvonul, că a vindecat mulţi oameni şi suferinzi, de bolile cele mai cumplite.
Leproşii, au început să strige după ajutor.
Domnul Isus, care niciodată n-a rămas insensibil la astfel de
strigăte, i-a vindecat, pe toți.
Modul Surprinzător in care au fost vindecați.
Însă interesant este modul în care a făcut lucrul acesta: i-a trimis să se arate preoţilor.
Conform prescripţiilor Vechiului Testament, preoţii erau cei care constatau prezenţa bolii, evoluţia sau vindecarea ei, şi tot preoţii decideau dacă cel afectat, putea să reintre în societate sau să rămînă mai departe în izolare.
Observație: Pînă în acel moment, religia și preoții i-au condamnat și i-au izolat,  dar numai Isus Hristos i-a vindecat
Minunea a constat în faptul că în drum spre preoţi, dintr-o dată, cu toţii, s-au văzut curăţiţi. Orice urmă de boală dispăruse de pe trupurile lor. Gîndiţi-vă la faptul că în acel moment au înviat cu toţii din nou la viaţă. Viitorul a început să le surîdă din nou, speranţele îngropate au ieşit din nou la suprafaţă.

Păcatul acestor nouă leproşi vindecați, deși nesesizat de ei, a fost idolatria. Ei au pus pe primul loc în viaţa lor: familia, sănătatea şi bunurile materiale.

Dumnezeu, prin vindecarea acordată, le-a dăruit din nou toate aceste daruri pierdute, iar ei le-au transformat în idoli, permiţînd ca tocmai darurile primite să îi despartă de Dumnezeu. Probabil că nici nu au realizat acest păcat!
Pericolul idolatriei ne paşte pe fiecare dintre noi. Ori de cîte ori nu împlinim Matei 6:33 cădem în acest păcat: „Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.
Dacă sănătatea, familia, serviciul, hobbyul sau banii, ne înstrăinează de Dumnezeu, atunci ne aflăm în postura celor nouă leproşi.
Dacă darurile Domnului ne împiedică de la rugăciune,
citirea Bibliei, sau părtăşia cu Biserica, atunci am înlocuit Dătătorul cu darurile Lui. Atitudinea de mulţumire ne fereşte de idolatrie, pentru că ÎL reaşează pe Dumnezeu pe primul loc în inimă.

2.În al doilea rînd, cei nouă leproşi vindecaţi nu s-au întors
să mulţumească, deoarece erau mai preocupaţi de religia lor decît de Isus. Religia te poate condamna sau încînta, dar NU si mîntui, salva, transforma.
Ei erau nerăbdători să împlinească toate ritualurile de curăţire prescrise de Vechiul Testament. Oare de ce textul biblic subliniază faptul că al zecelea lepros, care s-a întors să mulţumească Domnului, era samaritean?
Samariteanul nu avea Templu, nu avea preoţi la care să se ducă, şi dacă ar fi îndrăznit să se arate pe la vreo sinagogă, nu ar fi fost bine primit.
Ştim bine că evreii nu aveau nici un fel de legături cu samaritenii.
Boala, adesea, îi uneşte pe oameni, şi face să dispară prejudecăţile şi barierile dintre ei. Ca leproşi, au convieţuit bine şi evreii şi samaritenii. Însă cînd s-au văzut vindecaţi, se pare, că n-au mai putut sta împreună.

Este posibil ca cei nouă evrei să-l fi alungat pe samaritean dintre ei. Poate că atunci cînd s-au văzut vindecaţi, şi cînd au pus la cale detaliile călătoriei lor la preoţi, a venit în discuţie şi problema samariteanului. Poate s-au întrebat între ei: „Ce facem cu el?
Cum să ne prezentăm în faţa preoţilor cu un samaritean?”
Probabil că atitudinea respingătoare a lor, a societăţii evreieşti cît şi a religiei pe care o practicau, l-a determinat pe samaritean să se întoarcă la Domnul Isus.
Nu uitaţi: chiar şi religia poate să-l despartă pe om de Dumnezeu, şi de multe ori o face mai puternic, decît o face curvia sau băutura.

Nu degeaba a spus Domnul Isus, chiar preoţilor de la Templu că: „ …vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Mat.21:31)
La naşterea Domnului Isus, preoţii cu profeţiile în mînă, au
rămas pe dinafară, în timp ce păgînii din răsărit, L-au găsit pe Mesia şi I s-au închinat.
În timpul vieţii Domnului Isus, mulţi vameşi şi prostituate s-au
pocăit de păcatele lor, şi au fost mîntuiţi, în timp ce fariseii care aveau Biblia în mînă și la îndemînă, dar se încredeau în religiozitatea lor, au rămas pe dinafară.
Să avem grijă ca nu cumva să-L pierdem pe Isus și Harul Său, chiar printre practicile şi obiceiurile religioase!
Nu cumva să ne trezim că ne-am îndrăgostit de religie, de tradiție, de presupuneri sau de cult mai mult de ele decît de Domnul!

Cum au fost vindecați cei 10?
Prin credință și prin ascultare de Isus. Daca vrei și tu miracole de la Isus supune-te total LUI. Cei zece, n-au fost vindecați imediat, ci in timp ce se supuneau.
Ce înseamnă credința: înseamnă să îl iei pe Isus pe Cuvînt, să faci ce EL îți spune, în ciuda a ceea ce vezi sau nu vezi.

3. Cu ce s-a deosebit al zecelea lepros de ceilalţi nouă?
În primul rînd, al zecelea lepros era preocupat mai mult de Dăruitor decît de dar! Al zecelea lepros a împlinit în mod practic cuvintele adresate de către Domnul Isus ucenicilor, atunci cînd aceştia L-au întrebat ce răsplată vor avea, datorită lucrurilor la care au renunţat, pentru a-L urma pe El: „Şi ori şi cine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică”. (Matei 19:29).
Al zecelea lepros a renunţat la casă, fraţi, surori, tată, mamă, nevastă, feciori şi holde, pentru Domnul Isus.
El L-a pus pe Domnul Isus înaintea tuturor acestor lucruri.
Atitudinea lui a fost catalogată, drept credinţă, şi prin urmare a primit mîntuirea. O cît de adevărate sunt cuvintele Domnului Isus din Ioan 12: 25-26: „Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.”

4. Al zecelea lepros a înţeles că scopul pentru care Dumnezeu ne dă daruri, este ca să ne apropiem mai mult de El. Romani 2:4.
În continuare aş dori să medităm puţin la următoarea întrebare: Cu ce scop ne dă Dumnezeu daruri?
Care este scopul pentru care ne dă viaţă, sănătate, familie, copii, soţie, casă, bani, lucruri materiale sau alte daruri? Primim aceste daruri ca ele să ne despartă de Dumnezeu? Primim sănătate ca, alergînd din zori şi pînă-n noapte, pentru lumea aceasta, să nu mai avem nici un timp pentru Eternitate, Rugăciune și Părtășie? Primim soție şi copii ca să avem cu ce să scuzăm înstrăinarea noastră de El? Primim holde ca să nu ne mai rămînă timp şi energie pentru Domnul?
Răspunsul este un categoric NU.
@@@@@
-Haideţi să luăm exemplul a doi tineri logodiţi, îndrăgostiţi unul de celălalt, cu o dragoste sinceră şi adevărată. Imaginaţi-vă că acest logodnic îi face cadou iubitei sale, o maşină nouă. Care este scopul pe care îl urmăreşte cu aceasta? Ca logodnica lui, de acum înainte să iubească maşina mai mult decât pe el? Sau ca logodnica lui, de acum înainte, să se plimbe cu maşina, împreună cu un alt bărbat? Nicidecum!!!
Scopul acestui cadou este să-şi exprime în mod practic dragostea şi preţuirea pe care o poartă iubitei sale, pentru care este dispus să cheltuiască tot ce are. Dar oare cum va fi perceput un astfel de cadou, de cea care l-a primit? Va fi transformat în idol? Nicidecum!!! Dacă dragostea este sinceră, acest cadou va creşte dragostea ei faţă de cel care o iubeşte.
Dar să revenim la întrebarea noastră de bază: Cu ce scop ne dă Dumnezeu daruri? Ca să le transformăm în idoli? Nicidecum.
Dumnezeu ne dă daruri ca să ne arate cît de mult ne iubeşte şi ca să stîrnească şi în noi dragoste pentru El. Lucrul cel mai important, pe care îl avem în viaţă, nu sunt darurile primite de la Dumnezeu, ci Dumnezeu Însuşi.
Darurile sunt doar mijloacele prin care dragostea este exprimată, dar elementul esenţial este şi rămâne relaţia de dragoste dintre noi şi Dumnezeu.
În cel mai adînc loc al fiinţei noastre, noi am fost creaţi pentru Dumnezeu, nu pentru anumite daruri pe care EL ni le-ar putea da.
Sufletul nostru îşi găseşte împlinirea doar atunci când se leagă în întregime de Persoana Sa. Dacă punem darurile în locul Dătătorului, vom ajunge să experimentăm ce a simţit Solomon cînd a spus: „O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” (Ecles.1:2)
Cînd ,,lucrurile” iau locul lui Dumnezeu, ajungem să descoperim că nimic nu mai are nici sens nici noimă. Ce i-a lipsit lui regelui Solomon? Ce n-a avut? Din categoria „lucrurilor”, a dobîndit tot ce se poate obţine sub soare, însă pentru o vreme scurtă L-a pierdut pe Dumnezeu, şi prin urmare a pierdut extrem de mult. Eclesiastul sunt memoriile unui om care privea doar sub soare și din acel motiv a intrat în depresie.
Cînd aşezi darurile lui Dumnezeu în locul pe care numai Dumnezeu ar trebui să-L ocupe, atunci devi cel mai nefericit om, iar viaţa nu mai are nici un sens şi nici o fericire.
Fericirea şi sănătatea mentală sunt obţinute doar de cei care ştiu să pună toate lucrurile la locul lor, iar locul numărul unu, în viaţa omului, este al lui Dumnezeu. Aşa am fost creaţi. Aşa funcţionăm sănătos, dar și armonios.
Darurile ne sunt date nu ca să le transformăm în idoli, ci ca să creştem în relaţia noastră cu Dumnezeu. Libertatea e un dar: nu-l transforma în idol. Cînd Dumnezeu ocupă Cel mai important loc din viaţa noastră, atunci ne bucurăm şi de toate darurile primite din mîna Lui. Atunci ne bucurăm de sănătate, de familie, de casa pe care o avem, de slujba pe care o profesăm şi de bunurile materiale
primite.
În Concluzie: Ce e Mulțumirea?
Viața Mulțumitoare e o viață de bucurie și slăvire. Mulțumirea nu e doar cuvinte, e un mod de viață, e o atitudine continuă de iubire și slăvire a lui Isus Hristos.
Foarte Important: Pretenţia lui Dumnezeu de a veni înaintea Lui cu mulţumirile noastre, pentru darurile primite, nu este un moft al Său, nici capriciul unei persoane înfumurate care jubilează cînd aude cuvîntul „mulţumesc”. Mulţumirile noastre nu-L fac pe Dumnezeu, cu nimic mai bogat nici mai slăvit. Dumnezeu nu are nimic de cîştigat de pe urma mulţumirilor noastre. Atitudinea mulţumitoare la adresa lui Dumnezeu, pentru darurile primite, ne ajută pe noi. (1Tim 6:5-6). Noi avem de cîştigat cînd aducem mulţumiri lui Dumnezeu. O atitudine sinceră de mulţumire din partea noastră, faţă de Dumnezeu, ne fereşte de pericolul de a transforma darurile primite în idoli şi de a ne închina înaintea acestora.
O atitudine sinceră şi permanentă de mulţumire, Îl aşează pe Dumnezeu în locul pe care Îl merită în fiinţa noastră, şi care ne aduce multă pace, bucurie şi fericire. E un mare cîștig!
Atitudinea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu, păstrează pe primul loc în viaţa noastră, relaţia noastră cu El, conferind sănătate sufletului şi minţii noastre, şi ne ajută să ne bucurăm în mod real, de tot ceea ce El, în bunătatea Sa, ne oferă!

Pe noi ne interesează o Mîntuire Completă! 🙂
Prelucrare, în mare parte, după un autor anonim!!!