Luca 15
Nu toți au observat, însă Isus ne spune că fiul cel mare, cumințelul, care a rămas acasă, era într-un mai mare pericol decît fiul cel mic plecat aiurea de acasă. Fiul cel mare era în casă, dar pierdut, chiar dacă era un băiat moral și rămăse-se în casă! Marele pericol în care se află azi biserica Domnului nu-i din cauza fiilor care au plecat de acasă, ci din cauza celor rămași acasă, dar încă răi, nemiloși, „morali,” neiubitori, nepocăiți în duh, poate nenăscuți din nou, zgîrciti, deprimați, deci … neduhovnicești, trăind un fals religios!
Doamne îndură-te și de unii și de alții!
Știm despre fiul cel mic că în final s-a pocăit și a revenit smerit acasă; despre fiul cel mare, care însă n-a plecat de acasă, nu știm dacă în ziua întoarcerii acasă a fratelui cel mic, venind el de la muncă, că era harnic, a mai intrat vreodată în casă.
Isus ni-l prezintă ultima oară oprit în fața porții și negru de supărare pentru că fratele cel mic s-a pocăit și a revenit acasă, iar veselia Tatălui era mare!
Fiul cel mare era ca Iona, ofticat de ciudă că ninivenii se pocăiseră, în loc să … ardă!
Fiul cel mare era moral, dar nu și spiritual. Creștinismul real include moralitatea, dar nu în defavoarea spiritualității și nu face moralitatea o condiție a intrării în Împărăția lui Dumnezeu. Moralitatea poate fi un real pericol pentru destui credincioși creștini. Păcatul moralității i-a distrus pe fariseii și cărturarii din vremea Domnului, tocmai pentru că se credeau buni, iar asta a dus la nepocăință, aroganță și mîndrie. Propria lor moralitate a devenit propriul lor dușman ucigător pentru că i-a împiedicat pe farisei să se pocăiască. Moralitatea înseamnă efortul omului de-a fi bun, corect și harnic. Cam așa era fiul cel mare: moral, cumințel, harnic, dar nespiritual, lipsit de bucurie și ciudos, ranchiunos, chiar răutăcios. Uneori tocmai moralitatea umană care e mîndrie, poate deveni înaintea lui Dumnezeu … imoralitate. Ați auzit povestea acelei creștine foarte morală, dar și foarte dificilă? Cineva a zis despre ea: „Sora noastră nu înjură, dar pe toți cei de lîngă ea îi face să înjure”. Un creștin, preot sau pastor doar moral, dar nespiritual poate fi extrem de răutăcios, justițiar și răzbunător. Am simțit asta pe pielea mea! 😦
Chiar dacă fiul cel mare lucra pentru casă, Tatăl nu a avut părtășie cu fiul cel mare, dar cu fiul cel mic, după ce s-a pocăit … Daaa. Să nu confundăm moralitatea cu spiritualitatea. Spiritualitatea sau duhovnicia creștină, este lucrarea supranaturală a Duhului Sfînt în viața omului prin Jertfa lui Isus, care produce smerenie, bucurie, acceptare și pocăință reală. Mă tem că destui oameni morali vor ajunge în iad. Un om poate fi moral, dar total nespiritual. În Împărăția Domnului nu se ajunge prin moralitate, ci prin pocăință și credință. Una e să lucrezi pentru Domnul, cu totul altceva e să ai părtășie cu EL! Părtășia cu Tatăl e mult mai importantă decît transpirația pentru Tatăl. Ce faci cu Hristos e mult mai important decît ce faci pentru Hristos.
Sparge și tu capcana moralității. Nu te poticni de pocăința risipitorului, dar nici de bucuria Tatălui; intră în casă și devino și tu crestin duhovnicesc. Bucură-te cu cei ce se bucură și urcă de la moralitate la spiritualitate! 🙂
cocardaniel 