Arhive lunare: aprilie 2022

Învață să Crezi 1

 Ioan 11:40 „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu”

La ce fel de credință se referea Domnul cînd i-a spus Martei cuvintele de mai sus? Mă tem că prea mulți dintre noi încă nu știm cum este adevărata credință sau credința matură. Prea mulți dintre noi credem în Isus, dar nu avem credința lui Isus! Credem în Dumnezeu, dar nu avem credința lui Dumnezeu. Una e să crezi în Isus, altceva este să crezi ca Isus. Una e să ai credință, altceva e să ai credință cît un bob de muștar. Mîntuitorul a spus că dacă am avea credință cît un grăunde de muștar, viața ne-ar fi presărată cu miracole. Se pare însă că credința multora dintre noi e mai mică decît un grăunte de muștar!

Trebuie să învățăm să credem mai calitativ, mai profund, dar și mai cantitativ! După mintea mea de ACUM, în fiecare institut teologic aș introduce și materia asta: „Învață Să Crezi”!

La mormîntul lui Lazăr, Marta și Maria, surorile lui, credeau în Isus, dar totuși parcă nu prea credeau. Credeau că Isus are putere în trecut sau în viitor, dar nu și în prezent. „Doamne, dacă ai fi fost aici acum patru zile cînd Lazăr doar era bolnav…. dar acum e mort, deci e prea tîrziu”

Cînd tocmai m-am umplut de bucurie pentru că mi s-a părut că Marta a făcut un salt major în credința ei replicîndu-i lui Isus: „Dar chiar și acum știu că orice vei cere de la Dumnezeu vei primi”, imediat m-am și dezumflat. După ce Domnul i-a zis: „Fratele tău va învia”. Auziți ce replică are sora Marta și de ce m-am dezumflat așa de repede: „Știu că fratele meu va învia la Învierea de Apoi, că acum e mort și e prea tîrziu pentru miracole”. Cam așa cugetau și se exprimau ambele noastre surorioare. Nici una dintre surori NU reușesc să-L observe și să-L așeze pe Isus la timpul prezent în fața lor. Credeau că Isus are putere în trecut sau în viitor, dar nu și în prezent. NU credeau într-un Isus de actualitate, ci doar într-un Isus escatologic!

Marea nevoie a generațiilor noastre moderne este să învățăm să credem nu doar tradițional, ci și supranatural; că Isus e de actualitate, că e cu noi aici și acum, că e în noi și se manifestă prin noi. Că EL este Același ieri, azi și în veci! (Evrei 13:8). Acesta este și salutul Bisericii noastre! 🙂

Isus a zis Martei: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:40). De fapt, Isus ne spune aici că Slava lui Dumnezeu se vede doar atunci cînd învățăm să credem intens și calitativ, după plăcerea Domnului!

„Cînd e vorba de zicerile lui Isus, nimic nu se mai poate adăuga și nici scădea. Plătim prețul (credinței) și promisiunile Sale devin posesiuni pentru noi”. (Buni Cocar). Suntem chemați să NU mai credem în Hristos doar în felul lumii, adică doar istoric, tradițional și superficial, ci să credem în EL într-un mod supranatural și actual. (2Cor 5:16).

Suntem invitați să binecuvîntăm, să vindecăm oameni și să facem lucruri supranturale. „Prin mîinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod” (FA 5:12).

Cineva cu intenții „smerite” va spune: „dar ei erau apostoli”. Exact! Ce sunt apostolii? Oameni care s-au întîlnit cu Isus cel Viu, care au fost trimiși de EL să vestească Împărăția lui Dumnezeu. Dar și noi suntem apostoli. Și noi am fost trimiși de Isus. Și noi avem ce aveau ei, prin Duhul Sfînt. Ei ÎL aveau în ei pe Isus, la fel și noi! Ei botezați cu Duhul Sfînt, noi botezați cu Duhul Sfînt. Ei l-au văzut pe Isus viu fizic, noi L-am văzut pe Isus viu spiritual. Deci, nici o deosebire!!!

Observi ce încerc să îți spun? Trebuie să învățăm să credem supranatural. Să credem ferm în Promisiunile Domnului. Să credem ferm Cuvîntul Harului, al Noului Legămînt. Să depășim experiențele noastre tradiționale negative, să depășim gîndurile neputinței umane. Să depășim teologia cesaționistă! (că miracolele și darurile Duhului au încetat odată cu moartea ultimului apostol). Suntem invitați insistent să intrăm în sfera, în spiritul și în puterea celor patru Evanghelii, nu doar în spiritul moralei ei!

INFUZIE DE EVANGHELIE

Trebuie să facem măcar odată pe an cîte o infuzie, cîte o terapie profundă de Evanghelii și Faptele Apostolilor! Să-L urmărim pe Isus și să privim țintă la EL. Să ne lăsăm fascinați de EL. Amin? Numai cînd privim focusați și intens la Hristosul din Evanghelii, de Acolo ne vine credința, energia, puterea și încurajarea, că se poate, că și noi putem face ce au făcut apostolii pentru că așa a spus EL. Și noi suntem trimiși tot de EL.

„Prin mîinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod” (FA 5:12). Ah, dacă am crede că și noi suntem ucenicii și apostolii lui Isus, altfel ne-am privi mîinile, dar altfel ar fi și lumea în care trăim. Isus a spus în Marcu 16:17-18 „Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi (limbile credinței) … își vor pune mîinile peste bolnavi și bolnavii se vor vindeca”.

Cînd a fost ultima dată cînd ai avut credința cît un grăunte de muștar ca să îți pui mîinile peste bolnavi în Numele Domnului și să îi ….. vindeci? Și pasajul acesta este în Scripturi!!!

Învață să crezi Evanghelia Completă pentru a avea parte de-o Mîntuire Completă. Învață să crezi calitativ și intens!

 Învață să crezi și să … „riști”! Mersul tradițional, la sigur, este riscant! Riști să nu se întîmple nimic. Dintre toți ucenicii, doar năzdrăvanul de Petru a riscat să meargă pe ape și a mers pe ape într-un mod supranatural. Ceilalți ucenici au rămas cuminți și comozi în corabie și îl priveau pe Petru cum pășea pe ape fără să se scufunde, învingînd legea gravitației. Deci, dintre toți 12 ucenici, doar Petru a îndrăznit, a riscat și a reușit să meargă pe ape! Ceilalți „viteji” erau doar spectatori și probabil comentatori! Sunt aproape convins că ceilalți ucenici „cuminți” l-au criticat aspru și vehement pe Petru că a făcut un lucru neobișnuit, că a riscat și a ieșit din corabie pe furtună.

Învață să crezi nu doar în Isus, ci și ca Isus, și vei scrie istorie miraculoasă! Credința vine, vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvîntul lui Hristos. (Romani 10:17). Învață să crezi Evanghelic, adică după voia lui Dumnezeu și vei lăsa în urma ta o dîră de Lumină!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Învață să Crezi 2

Ioan 11:40 „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu”. Cîte ne-a spus şi nouă, Domnul Isus, şi ce uşor şi repede le-am uitat! Credinţa se naşte, creşte şi lucrează în om numai prin Cuvîntul Domnului Isus. Dar dacă acest Cuvînt este uitat sau nu este mereu cultivat și dezvoltat, îndată îşi face loc necredinţa sau o stare de nepăsare faţă de cele cereşti. Oamenii din lume vor să vadă mai întîi şi apoi să creadă. Lucrurile duhovniceşti însă stau invers: întîi auzirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi apoi vine credinţa. (Romani 10:17). Mai întîi crezi și pe urmă …vezi! Numai printr-o împrospătare necurmată şi personală a Cuvîntului lui Dumnezeu, adică prin citirea şi adîncirea zilnică, ne păstrăm o credinţă vie, mereu crescîndă, puternică şi roditoare în viaţa noastră. Şi dacă noi suntem plini de credinţă, vom putea ajuta şi pe semenii noştri să vină la credinţă şi să alerge pe calea ei. Credinţa este ca o fiinţă, care trăieşte, creşte şi lucrează numai prin Cuvântul lui Dumnezeu. Este ca o plantă care trebuie udată zilnic cu apa Cuvîntului lui Dumnezeu. @@@ George Muller, marele om al lui Dumnezeu, spunea: „Mai mult exerciţiu al credinţei, mai multă aşteptare răbdătoare, şi rezultatul va fi binecuvântare – deplină binecuvântare. Aceasta am constatat-o de sute de ori, şi mi-am spus mie însumi: «Nădăjduieşte în Domnul!»„ „Noi rîdem de păgînul care cu credinţă oarbă se aruncă la picioarele idolului, ca să audă adevărul din gura înşelătorului ce se ascunde în el; dar cînd un înţelept oarecare, face din propria sa raţiune un idol şi nu vrea să primească adevărul decît din gura acestui idol, este oare un lucru mai puţin ruşinos?” (N. Moldoveanu). „Kagawa, marele misionar creştin japonez spunea: „Credinţa dobândită numai prin raţiune, fără Cuvântul lui Dumnezeu, este expusă să curgă, să alunece ca dintr-un tub spart. Se poate învăţa în şcoală, dar de îndată ce omul intră în învălmăşeala lumii, se leapădă de Hristos (tăgăduindu-L cu trăirea); credinţa alunecă cum alunecă apa. N-are fibre morale. Dar în omul care se întoarce la Dumnezeu, care dă locul cuvenit Cuvîntului Său în viaţa zilnică, este ceva puternic şi curajos, mai ales dacă se întoarce de la o viaţă destrăbălată. De aceea Domnul Isus zice că mai repede intră tîlharii şi hoţii în împărăţia lui Dumnezeu.” „Isus i-a zis: «Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?»” Marta privea concentrată spre mortul care mirosea greu, nu spre Domnul Isus şi spre Cuvîntul Lui, de aceea nu putea crede cu adevărat şi nu putea vedea lumina slavei lui Dumnezeu. Marta a uitat ce i-a zis Domnul: „Nu ți-am spus că dacă vei crede….”. Cum să creadă? Asta e întrebarea care ne frămîntă! Credinţa adevărată nu se uită la greutăţile din jur, nici la oamenii care îşi spun părerile lor într-o problemă sau alta, nici la legile materiei, care par de netrecut, ci priveşte la Domnul Isus şi la ceea ce spune El, de aceea vede slava lui Dumnezeu. Prin uşa credinţei omul intră în împărăţia lui Dumnezeu, unde vede lucruri nebănuite de mintea omenească unde aude lucruri care nu s-au suit la inima omului şi unde slava lui Dumnezeu o priveşte fără văl, în toată splendoarea ei. Prin credinţă vezi bine, înțelegi bine și trăieşti bine. Ascultînd des lucrurile credinţei, adică Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu, credinţa se înnoieşte, se întăreşte şi se înalţă tot mai frumos şi mai spornic spre vîrfurile cerurilor lui Dumnezeu.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Fă Distincția asta Vitală!

Convertirea credinței noastre în Dragostea Agape, (care e dragostea lui Dumnezu în inima noastră prin Duhul Sfînt), e fundamentală, vitală, finală și nenegociabilă. „Căci, în Isus Cristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste”. (Galateni 5:6).

Oamenii mîndri, aroganți, răi, răzbunători, defăimători, neiertători și neiubitori de semeni, sunt lipsiți de dragostea Agape și tare mă tem că nu fac parte din Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă se numesc creștini!!!!

„Creștinismul adevărat are martiri, dar nu face martiri”.
„Unde vezi un creștin plin de virtuțile leului, fără însușirile Mielului, să știi că este vorba de un fals, de o imitație. „Creștinul” acela este al diavolului, nu al lui Isus”. R Wurbrand.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Să-L urmăm pe Isus, dar încotro?

Să-L urmăm pe Isus, dar unde ne duce EL?
În cei trei ani și jumătate de lucrare publică, Scriptura consemnează că Isus a rostit expresia “Urmează-Mă” de circa 10 de ori! Ca creștini reali știm că ni se cere să-L urmăm! Isus e Păstorul nostru! Noi suntem oile Lui, dar încotro mergem? Unde mai exact ne cere să-L urmăm? La Cruce și pe Cruce ….
Atenție maximă: Cînd ÎL urmăm pe Isus, toate drumurile, dar absolut toate, duc întru-un singur loc: mai întîi la Cruce, dar pe urmă la … Înviere! 🙂
Să nu cumva să ne înșelăm: Nu există Înviere dacă mai întîi nu există Cruce, adică răstignirea eului! Asta înseamnă să îți iei zilnic crucea!
În creștinismul autentic, Adevarata Victorie începe la Cruce și se continuă la Înviere!

Cea mai mare Victorie a lui Isus a avut loc înainte de Înviere și a fost decizia Sa de a merge pe Cruce, Răstignirea! Învierea a fost cea mai mare Victorie după Jertfirea Sa (care este Slava Sa). Cea mai mare Victorie a Sa a fost moartea Sa, iar după moartea Sa a urmat Învierea Sa! Iar Învierea Sa a fost cea mai mare victorie a Sa! Răstignirea eului și Învierea (duhului) sunt indivizibile!!! Cea mai mare victorie a Sa, Isus n-a cîștigat-o în grădina Învierii, ci în grădina Ghețimani, unde a acceptat Voia lui Dumnezeu de-a merge pe Cruce!

Crucea și Învierea sunt un mod de viață. (Doi în unul :). Creștinismul fără Răstignire, fără Cruce, fără Jertfă, este o religie periculoasă. Satana i-a oferit lui Isus toate împărățiile lumii și toată strălucirea lor, dar exista în oferta lui o mare șmecherie subtilă și ascunsă: strălucire, influență și bogăție, dar fără Răstignirea eului, fără Cruce. (Matei 4:8-10). Acest tip de creștinism este „Culmea Falsului”! În Coloseni 3, Pavel ne spune că Răstignirea și Învierea sunt un mod de viață, nu doar o Sărbătoare o dată pe an! NU există mîntuire fără Metanoia (Înnoirea minții) și fără încredere în Jertfa lui Isus!

Cînd Isus ne cere să-L urmăm, El ne invită și la Răstignirea mofturilor, (a fițelor, a tradițiilor, a psihologiilor vechi și a instinctelor noastre), dar și la Înviere! Învierea este un mod de viață în care domină Voia lui Dumnezeu!! Dacă ești deștept și vrei Cerul, vei călca pe urma pașilor lui Isus! Isus e Singura Cale care duce în Înnobilare, în Transformare, dar și în Cer!!!

Isus i-a zis lui Petru: „tu vino după Mine”. Vino după Mine pe calea închinării și a slujirii. Să știți însă că Isus n-are nevoie de sluji, ci de închinptori care să ÎL slujească!

„tu vino după Mine” pe calea Transformării, pe calea înnobilării și pe calea vindecării! Cînd ÎL urmăm pe Isus cel Viu, avem odihnă, muncă, dificultăți, surprize, dar și bucurie maximă! 🙂

Concluzie: Cînd ÎL urmezi pe Isus mergi din slavă în slavă, din biruință în biruință și intri din natural în supranatural! Ești gata??? 🙂 Tu pe cine urmezi? Încotr-o te îndrepți???

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Omul după inima lui Dumnezeu.

1Sam 17. 10

Deși era departe de a fi sfînt în sensul tradițional, de ce credeți oare că Dumnezeu îl numește pe David om după inima Sa? Există cîteva motive pe care aș vrea să le enumăr.

1.Omul după inima lui Dumnezeu e omul îndrăgostit de Dumnezeu. Nu e perfect, dar îl iubește pe Domnul din toată inima și din acest motiv, progresiv,  devine ca EL. Îi cunoaște foarte bine pe Dumnezeu! David îi cunoștea Glasul și Puterea lui Dumnezeu și de aceea NU s-a temut de uriaș.

Poate ai și tu Goliatul tău. Îi cunoști zgomotul pașilor și te dai înapoi cînd îi auzi glasul! Întrebarea care se pune însă e aceasta: Numai pe Goliat îl vezi? Îi auzi vocea intimidantă și batjocoritoare, însă numai pe ea o auzi? David nu-l cunoștea pe Goliat, dar îl cunoștea intim pe Dumnezeu. Cînd ÎL Cunoști intim pe Domnul, Goliat te mai poate uneori speria, dar nu te mai poate intimida și nici nu te poate înfrînge. Printr-o credință fermă Goliat este biruibil! 🙂

2.Omul după inima lui Dumnezeu aude și vede diferit. David vedea și auzea mai mult. El nu se uită doar la cel ce se vede, ci și la Cel ce nu se vede! Fraților, e important ca în viață să vezi mai mult decît se vede cu ochiul liber. Să auzi mai mult decît se aude cu urechea fizică. E fundamental, ca prin credință, să vezi și să auzi în duhul tău realitățiile din lumea spirituală.

3. Omul după inima lui Dumnezeu se focalizează pe Dumnezeu. David era preocupat de Dumnezeu! Focalizat pe EL. Soldații lui Saul erau preocupati numai de Goliat, Goliat, Goliat. David numai de Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu. Citește primele cuvinte pe care le-a rostit el, nu numai în luptă, ci și în Biblie (1Samuel 17:26). Tînărul David își face apariția vorbind despre Dumnezeu. Soldații nu menționau nimic despre EL, frații săi nu I-au rostit nici măcar o singură data Numele, însă David cînd pășește pe front, imediat menționează Numele Dumnezeului cel Viu. Nu îi era rușine de EL și nici cu EL! David ÎL cunoștea Bine pe Domnul. De fapt, se cunoșteau reciproc!!!

La fel face și cînd vorbește cu împăratul Saul. Nici-o discuție despre luptă sau despre șansele de reușită, dar face un anunț prin credință, care are legătură cu Dumnezeu: „Domnul care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mîna acestui filistean” (1Samuel 17:37).

David continuă această Temă și cu Goliat. Cînd uriașul își bate joc de David, el îi răspunde tot cu Dumnezeu în gură: (1Samuel 17:45-47).

Nimeni altcineva din toată armata lui Dumnezeu nu vorbește despre … Dumnezeu. Ce ironic! David însă nu vorbește despre nimeni altcineva decît despre Dumnezeu. Fascinant! Oare nu era cam … fanatic?

Apare aici o situație spirituală subtilă neobișnuită parcă: Atenția îndreptată asupra lui Dumnezeu versus atenția îndreptată asupra uriașului. Ce ne preocupa cel mai mult? Ce domină discuțiile noastre?

4.Omul după inima lui Dumnezeu vede ce alții nu văd și refuză să vadă ce văd alții. Ochii tuturor, cu excepția ochilor lui David, cad asupra namilei brutale și plină de ură. Toate busolele celor prezenți arată spre Goliat, (în afară de cea a lui David), spre steaua polară a filisteanului! Toată media zilei, cu excepția celei a lui David, descrie viața de zi cu zi a brutei. Oamenii îi cunosc tertipurile psihologice, insultele, dimensiunile, mersul țanțoș și intimidările. Toți soldații evrei s-au focalizat pe Goliat! David însă se focalizează pe Dumnezeu! El vede uriașul, numai că îl vede pe Domnul și mai uriaș. Nu te focaliza pe criză, pe problemă, ci pe Soluție. Soluția este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Fă și tu ca David. Se poate!!! Atunci cînd îți este frică, atunci cînd ești speriat, cînd ești în mijlocul adunării, dar tot singur ești pentru că toți sunt preocupați de uriași, tu preocupă-te cu Dumnezeu!

5.Omul după inima lui Dumnezeu devine intim cu EL. Isus era intim cu Tatăl. Soldații lui Saul după 40 zile au devenit buni cunoscători ai lui Goliat. David a devenit bun cunoscător al lui Dumnezeu. Cunoaște-L pe Dumnezeu cît mai bine, nu doar despre EL. Devino intim cu Domnul! Acesta e secretul în viață, dar și în luptă! Dacă vrei victorie, devino intim cu Domnul. (Daniel 11:32) „Dar cei ce ÎL vor cunoaște pe Domnul, vor ramîne tari și vor face fapte de vitejie, Isprăvi mari.” Intimitatea cu Dumnezeu e Marele Secret al biruinței!

Devino și tu intim cu Dumnezeu, caută mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și restul e responsabilitatea SA! Intimitatea cu Domnul e secretul Victoriei asupra lui Goliat, asupra păcatului, etc.

Abia cine ÎL cunoaște bine pe Domnul, se cunoaște bine pe sine. Cunoașterea intimă a lui Dumnezeu, în Persoana lui Isus Hristos, produce: încredere, perspectivă, redirecționare, destin, bucurie, pace și Miracole. Tu cît de bine IL cunoști pe Domnul?

Doar dacă ÎL iubești te cunoaște și EL pe tine! Versetul din 1Corinteni 8:3 este vital pentru fiecare creștin real: „Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu”. Noi ÎL cunoaștem pe Dumnezeu prin credință. EL ne cunoaște pe noi prin dragoste, atunci cînd ÎL iubim din toată inima. Cunoașterea trebuie să fie reciprocă, nu unilaterală! Cînd tu ÎL iubești din toată inima, EL te cunoaște! Atenție la acest mare risc: Nu-i suficient doar tu să ÎL cunoști pe Domnul și Domnul trebuie să te cunoască pe tine! 🙂 Amin!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Pace în mijlocul nesiguranței


“De aceea, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1).

Să ai Pace autentică și solidă în mijlocul furtunii este un mare miracol! Cînd la cîțiva zeci de kilometri de granița de nord a țării noastre, se duce un război dement și sadic, să ai Pace în inimă este un dar miraculos!
Noi creștinii nu încercăm să facem pace cu Dumnezeu! Noi deja avem pace cu Dumnezeu, pentru că am fost îndreptățiți prin credința în Isus! “De aceea, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1).
Această Pace cu Dumnezeu ne duce la Pacea lui Dumnezeu, care ne păzește inimile și gîndurile!
Apoi Pacea lui Dumnezeu din noi va rezulta în Pacea lui Dumnezeu prin noi înspre alții, dar și înspre circumstanțele noastre exterioare! Suntem nu doar primitori de Pace, ci și furnizori de Pace! Dumnezeu este producătorul Păcii!
Celor ce ÎL urmăm pe EL cu bucurie, dar nu oricum, ci avîndu-L Stăpîn în inimă, Isus ne-a dat Pacea Lui autentică, diferită de “pacea”lumii! Pe un fond sumbru și într-o vreme intimidantă, asemănătoare cu vremea în care noi trăim azi, Isus le zice ucenicilor Săi: „Vă las pacea, vă dau Pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inimile, nici să nu se înspăimînte”. (Ioan 14:27). Pacea și odihna adevărată nu poate veni prin război, prin forță sau prin auto-sugestie, ci numai și numai prin persoana lui Isus Hristos!
Cînd Hristos domnește în inima noastră, vom descoperii că ceea ce ne-ar provoca în mod natural îngrijorarea și panica, nu mai produce așa ceva, deoarece Isus Domnul Păcii care locuiește în noi este Pacea noastră! Pacea lui Dumnezeu este o Persoană: Isus Hristos, dar și o stare!

Pentru că ai pace cu Dumnezeu și pacea lui Dumnezeu (Shalom), în vremuri de nesiguranță multiplă, ești Binecuvântat, Aprovizionat, dar și Protejat 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Trebuie doar să ierți, nu neapărat să uiți!


“Iertati-vă unii pe alții așa cum v-a iertat Dumnezeu în Hristos ” (Efeseni 4:32).
Oamenilor le place sa zică: “Pot să iert, dar nu pot să uit”. Ai găsit cumva aceasta frază in Biblie??? 

Dumnezeu nicăieri în Biblie nu îți cere să ierți și apoi să uiți! Așa ceva NU găsești în Scripturi! Satana adaugă cuvinte sau idei (schimbă sau scoate) pentru a face ca totul să fie împovărător și să te simți vinovat! Fii înțelept și nu intra în jocul vrășmașului! De exemplu: „Crede și nu cerceta, nu este din Biblie”, dar oamenii atribuie aceste vorbe prostești Bibliei sau măcat … Bisericii! Dimpotrivă Scriptura spune: „Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului” (Efeseni 5:10). „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (1Tesaloniceni 5:21). Noi nu trebuie să trăim după „ureche”, ci după Cuvînt!
Dumnezeu ne spune să iertam din toată inima pentru că și noi am fost iertați în Hristos de o datorie pe care nu o puteam plăti!
Deci, tu doar iartă și Lasă-l pe Domnul să se ocupe de restul. Cînd ierți, uneori EL te face chiar și să uiți!
@ Iosif îi iertase pe frații săi mai înainte ca ei să se plece înaintea lui în Egipt, cînd au venit să caute hrană. El își amintea ce i-au făcut aceștia, dar nu mai avea amărăciune în inimă! (Geneza 50:15-21).
Concluzie: s-ar putea să îți amintești incidentul respectiv, dar amărăciunea a dispărut pentru că ai iertat, după cum Isus te-a iertat pe tine!
Cînd iertăm pe alții, ne eliberam pe noi înșine de amărăciune, facem voia lui Dumnezeu, ne facem nouă un mare bine și scăpăm de boli care ne pot distruge sănătatea fizică, psihică și spirituală!
Dacă ești deștept ierți,  dacă ești tont … nu! Alegerea îți aparține!!!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized