Arhive lunare: noiembrie 2021

Învață să Crezi

Ioan 11:40 „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu”

La ce fel de credință se referea Domnul cînd i-a spus Martei cuvintele de mai sus? Mă tem că prea mulți dintre noi încă nu știm cum este adevărata credință  sau credința matură. Prea mulți dintre noi credem în Isus, dar nu avem credința lui Isus!

Credem în Dumnezeu, dar nu avem credința lui Dumnezeu. Una e să crezi în Isus, altceva este să crezi ca Isus. Una e să ai credință, altceva e să ai credință cît un bob de muștar. Mîntuitorul a spus că dacă am avea credință cît un grăunde de muștar, viața ne-ar fi presărată cu miracole. Se pare însă că credința multora dintre noi e mai mică decît un grăunte de muștar! L Trebuie să învățăm să credem mai calitativ, mai profund, dar și mai cantitativ!

La mormîntul lui Lazăr, Marta și Maria credeau în Isus, dar totuși parcă nu prea credeau. Credeau că Isus are putere în trecut sau în viitor, dar nu și în prezent. „Doamne, dacă ai fi fost aici acum patru zile cînd Lazăr doar era bolnav…. dar acum e mort, deci e prea tîrziu”. „Cred că fratele meu va învia la Învierea de Apoi, că acum e mort și e prea tîrziu”. Cam așa cugetau și se exprimau cele două surorioare ale noastre!!!

Marea nevoie a generațiilor moderne este să învățăm să credem supranatural; că Isus e cu noi și acum. Că EL este Același ieri, azi și în veci!

Isus a zis Martei: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” Ioan 11:40. Slava lui Dumnezeu se vede doar atunci cînd învățăm să credem intens și calitativ, după plăcerea Domnului!

„Cînd e vorba de zicerile lui Isus, nimic nu se mai poate adăuga și nici scădea. Plătim prețul (credinței) și promisiunile Sale devin posesiuni pentru noi”. Buni Cocar!

Suntem chemați să NU mai credem în Hristos în felul lumii, adică superficial, ci să credem în EL într-un mod supranatural. (2Cor 5:16).

Suntem invitați să binecuvîntăm, să vindecăm oameni și să facem lucruri supranturale. „Prin mîinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod” (FA 5:12).

Cineva cu intenții „smerite” va spune: dar ei erau apostoli. Exact! Ce sunt apostolii? Oameni trimiși de Isus să vestească Împărăția lui Dumnezeu. Dar și noi suntem apostoli. Și noi am fost trimiși de Isus. Și noi avem ce aveau ei, prin Duhul Sfînt. Ei ÎL aveau în ei pe Isus, la fel și noi! Ei botezați cu Duhul Sfînt, noi botezați cu Duhul Sfînt.

Observi ce încerc să îți spun? Trebuie să învățăm să credem supranatural. Să credem ferm în Promisiunile Domnului. Să credem ferm Cuvîntul Harului, al Noului Legămînt. Să depășim experiențele noastre negative, să depășim gîndurile neputinței umane. Să depășim teologia cesaționistă, că darurile Duhului au încetat odată cu moartea ultimului apostol. Suntem invitați insistent să intrăm în sfera, în spiritul și în puterea celor patru Evanghelii, nu doar în spiritul moralei ei!

Trebuie să facem măcar odată pe an cîte o infuzie, cîte o terapie profundă de Evanghelii și Faptele Apostolilor! Să-L urmărim pe Isus și să privim țintă la EL. Să ne lăsăm fascinați de EL. Amin? Privind focusați și intens la Isus din Evanghelii, de Acolo ne vine credința, energia, puterea și încurajarea, că se poate, că și noi putem face ce au făcut apostolii pentru că așa a spus EL. Și noi suntem trimiși tot de EL.

„Prin mîinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod” (FA 5:12). Ah, dacă am crede că și noi suntem ucenicii și apostolii lui Isus, altfel ne-am privi mîinile, dar altfel ar fi și lumea în care trăim. Isus a spus în Marcu 16:17-18 „Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi (limbile credinței?) … își vor pune mîinile peste bolnavi și bolnavii se vor vindeca”.

Cînd a fost ultima dată cînd ai avut credința cît un grăunte de muștar ca să îți pui mîinile peste bolnavi în Numele Domnului și să îi ….. vindeci? Și pasajul acesta este în Scripturi!

Învață să crezi toată Evanghelia.Învață să crezi calitativ și intens! Învață să crezi și să … „riști”! Mersul la sigur este riscant! Riști să nu se întîmple nimic. Dintre toți ucenicii, doar năzdrăvanul de Petru a riscat să meargă pe ape, dar a și mers pe ape într-un mod supranatural. Ceilalți ucenici au rămas cuminți și comozi în corabie și îl priveau pe Petru cum pășea pe ape fără să se scufunde, învingînd legea gravitației. Însă dointre toți doar Petru a îndrăznit, a riscat și a reușit! Ceilalți „viteji” erau doar spectatori și probabil comentatori!

Învață să crezi nu doar în Isus, ci și ca Isus și vei scrie istorie miraculoasă! Credința vine, vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvîntul lui Hristos. (Romani 10:17).

Învață să crezi Evanghelic, adică după voia lui Dumnezeu și vei lăsa în urma ta o dîră de Lumină!

Isus a zis Martei: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:40). În Împărăția lui Dumnezeu, mai întîi crezi și pe urmă Vezi! 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cei ce au primit Duhul lui Dumnezeu

1Cor 2:1-16

Cei ce au primit Duhul Sfînt sunt creștini deosebiți de ceilalți oameni din lume și chiar și de unii din Biserică. Fără Duhul Sfînt NU putem fi creștini atutentici. „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos nu este al Lui” (Romani 8:9).

Cei ce au primit Duhul L-au primit pentru mai multe motive: Ca să fie Născuți din nou („îndumnezeiți”. Dumitru Stăniloaie), dar și Înduhovniciți, adică să fim ca Isus Hristos! Una e să ai Viața lui Isus și altceva este să fii ca Isus încă de pe pămînt, iar asta se poate numai prin înduhovnicire! Adică să fii plin de Duh, condus de Duhul Sfînt! Dar pe lîngă nașterea din nou și înduhovnicire, noi am mai primit Duhul Sfînt și pentru alte motive:

1.Duhul Sfînt ne dă capacitatea de-a cunoaște ce ne-a dat Dumnezeu prin Harul Său! Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu – ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat prin Harul Său” (1Corinteni 2:12)

Prin școală și cultură avem acces la informațile din lume. Dar Numai prin Duhul Sfînt avem acces la informațile de la Dumnezeu care sunt de cea mai mare Valoare spirituală. Informația de la Dumnezeu despre ce am primit noi prin Harul adus de Isus Hristos este putere. Cunoașterea este Putere!!!

Să cunoști prin Duhul Sfînt ce înseamnă Harul și ce uși deschide Harul, înseamnă să intri în supranatural. (Citesc în aceste zile noua carte a lui Buni Cocar: Omul supranatural. O recomand tuturor). Prin cunoașterea Harului care vine prin Duhul Sfînt, înțelegi ce favoruri supranaturale ți-a dat Dumnezeu prin Harul adus de Dl Isus. Har nu înseamnă doar mîntuire, ci și Revelații noi, Maturizare, Credință proaspătă, Pace, Odihnă, Vindecare, dar și a vindeca pe alții, putere de a răbda, de-a suferi, de-a înainta, Etc. Să nu uiți niciodată: Dumnezeu dă, nu ia!!!

2.Vorbirea duhovnicească e învățată de la Duhul Sfînt. „Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfînt, întrebuințînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești” 1Corinteni 2:13

Cum pot știi că un om ÎL are pe Duhul Sfînt și este condus de EL? După roadă, dar și după o vorbire plină de Har și de Credință Vorbirea învățată de la Duhul Sfînt e o vorbire într-o altă limbă ….. „Vorbiri”. Vorbirea aceasta e un întreg vocabular spiritual. Oamenii duhovnicești au un alt limbaj pentru că au o altă inimă unde domnește Duhul Sfînt. (Cînd Duhul Domnului a venit peste Saul, omul a primit și o altă inimă. 1Samuel 10:9). Vorbirea acestor creștini plini de Duhul Sfînt edifică, încurajează și vindecă. În nici un caz nu înveninează, nu e violentă, intrigantă sau bîrfitoare.

Duhul Domnului este un Duh Bun, sfînt și dătător de Viață, nu de moarte. (Neemia 9:20; Ps 143:10; Efeseni 4:29; Coloseni 4:6). „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare…” Mult Har totdeauna; sare …. puțină 🙂

Nu uita: Duhul Sfînt are de-a face cu Harul lui Dumnezeu! Îți revelează ce ai primit prin Har de la Domnul. Deci, cum e limbajul tău? Al Harului, al Edificării sau ….. ? Tu chiar L-ai primit pe Duhul Sfînt? Chiar ești condus de Duhul? Sigur??? 🙂

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized