Cele mai importante ore ale omenirii

Cele mai importante ore ale omenirii au fost orele petrecute de Dl Isus pe Cruce. Cînd părea cel mai neajutorat și perdant, de fapt, era cel mai puternic și victorios. Dacă avem ochi și vedem bine, Isus din Nazaret, în răstignirea SA n-a fost Victimă, ci Victorios.

Răstignirea

Răstignirea lui Hristos eu n-o ştiu decît teoretic, din istorisirile evangheliştilor şi din predicile auzite pe ici colo şi nu e rău. Rău este că şi răstignirea cu Hristos de care vorbeşte Pavel, prea puțin o știu practic. Și tocmai în ea, sunt sigur de asta, se ascunde secretul şi puterea creştinului.

Răstignirea este motivul pentru care a venit Hristos în lume. În ciuda rațiunii noastre umane, în răstignire, EL a fost, de fapt, proslăvit. E uimitor ce ne spune EL în Ioan 12: Proslăvire prin răstignire. Nu prin miracole, nu prin vindecări, nu prin predicare, ci prin … Răstignire.

Răstignirea lui Hristos e vitală pentru mine, dar la fel de vitală pentru mine este și răstignirea mea cu Hristos.

Eu mă joc de-a moartea sau după expresia unui evanghelist contemporan, „am murit mai multe morţi”. Sună eroic, dar un om nu poate muri decât o singură dată. „Morţile” ce vin după prima le deconspiră pe cele precedente, ca pseudo morţi.

Pseudo mort am tot fost şi încă sunt: nu m-am răzbunat niciodată, am iertat mult şi la mulţi, am trecut cu vederea nenumărate răutăţi, nu m-am luptat cu nimeni şi dacă m-am luptat, am pierdut aprope toate disputele pe care le-am avut. N-am vrut să le câştig. S-ar putea zice că nu stau chiar rău la capitolul acesta, dar slujitorii Lui nu sunt chemaţi să fie semimorţi sau leşinaţi, ci morţi de a binelea: „voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”.

El nu se foloseşte decât de cei ce s-au răstignit în mod voluntar, faţă de lume. Doar aceştia sunt vii pentru El.

Doar cei ce şi-au răstignit mândria, trufia și prostia, sunt cei morți și înviați, cei puternici cu adevărat. Isus S-a făcut „nimic” şi a arătat prin asta că nimeni nu poate primi premiul chemării, dacă aleargă în vechea natură.

Doar răstignirea cu Hristos facilitează trecerea de la religie la spiritualitate. Lucrul e clar şi am o decizie uriaşă de luat: voi rămâne religios, respectiv o imitaţie de creştin, sau voi purta răstignirea Lui în fiinţa mea, pentru tot restul vieţii? Răstignirea e Gloria lui Isus din Nazaret. După răstignire însă, urmează învierea. Tot Glorie! Și în Cer, Isus poartă semnele răstignirii în trupul Său glorificat. Să nu-ți fie rușine de răstignire, nu fugi de ea. Doar ea te face cum este Hristos.

“De regulă” un creştin după convertire, îşi continuă viaţa de mai înainte, cu deosebirea că acum se fereşte de păcate, dar nu numai atît. Răstignirea nu înseamnă doar să mă feresc de păcate, adică o sfințire negativă. Ci Răstignirea înseamnă trecerea într-un alt nivel. Un nivel pozitiv, cu semnul plus. După răstignire, urmează învierea, care este o viață plină de Duhul Sfînt, o viață miraculoasă, pozitivă, supranaturală, marcată de Semnul Plus. Viața de răstignit se poate trăi numai prin ajutor Divin și îl face pe om …. frumos, în nici un caz … urîcios, mîndru sau țîfnos.

Dar, trăind pentru sine şi nu pentru Dumnezeu, vrând-nevrând creștinul cade în păcate. Sigur, nu este uşor pentru nimeni să umble înaintea lui Dumnezeu fără prihană. Vechea natură care nu moare decât o dată cu moartea biologică, vrea orice altceva, numai ascultare de Creator, nu. Astfel se încinge o bătălie în fiinţa celui mântuit, lupta cu propria fire, luptă care nu este niciodată şi pentru nimeni floare la ureche, mai ales că nu sunt prea multe ajutoare.

Din superficialitate, am ajuns să cred că dacă-mi merge bine, e semn că Domnul este încântat de mine şi de trăirea mea. Datorită acestei false mentalităţi, am fost total derutat când m-au năpădit necazurile, când m-am izbit de dureri sau cînd am fost urmărit și lovit. Am crezut că sunt părăsit definitiv şi mi-a trebuit mult timp, prea mult, până am înţeles că pe agenda vieţii mele nu trebuie să figureze nimic altceva decât ascultarea de El, renunţarea la mine şi purtarea permanentă a crucii. Restul e treaba Lui.

Când am descoperit ruga unei credincioase: „Lasă-mă să sufăr ori lasă-mă să mor”, am crezut că visez, pe ce lume trăia ea? Ce ştia ea? De unde i-a venit inspiraţia?

Să cauţi crucea pentru tine, adică puterea, înseamnă a trăi creştinismul cu care ne-au obişnuit apostolii. Suferinţa creştină nu înseamnă necaz sau boală cum cred unii care se şi laudă cu necazurile şi cu bolile lor. Suferinţă, în sensul Noului Tesament, este crucea pe care o iau asupra mea în mod voluntar de dragul Domnului Isus. Crucea este ascultarea de El până la jertfa de sine. Tu ești răstignit sau doar leșinat? Ești mort față de sine sau doar leșinat?

Un psalmist, după ce primise o seamă de binecuvântări, se-ntreba: cum voi răsplăti eu Domnului toate binefacerile Lui? Şi tot el inspirat, îşi răspunde: Voi înălţa paharul izbăvirilor, respectiv paharul ascultării totale, pahar pe care l-a băut Însuşi Domnul Isus. Numai după ce bem paharul Domnului, vom domni împreună cu El (Psalmul 116:12-13).

Prelucrare după Buni Cocar +

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s