Harul – Teologia Omiterii

Harul înseamnă și Omisiune … Divină

Dacă noi eram prezenți în sinagoga din Nazaret în sîmbăta aceea magnifică și L-am fi auzit pe Isus citind din Isaia 61:1-3, dacă am fi cunoscut textul și dacă am fi fost și atenți, am fi realizat că Domnul s-a oprit și nu a mai citit: „o zi de răzbunare a Domnului„. L-am fi acuzat pe Domnul de părtinire, de subiectivism, chiar și de erezie. L-am fi acuzat că nu spune tot, că nu citește tot … textul! Ne-ar fi făcut probabil plăcere să Îl acuzăm!

Ce lipsește din citirea lui Isus Hristos din sinagoga din Nazaret? Lipsește tocmai textul despre ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru. De ce a omis Isus tocmai fraza care declară „o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”?

Ce am înțeles eu din Isaia 61:2 și din Luca 4:19? Că Harul nu doar adaugă, ci el și scoate. Harul nu doar declară, ci el și omite. Harul nu spune … tot.

Harul este Darul Omisiunii divine.

Har înseamnă tocmai lipsa răzbunării. Harul nu-i interesat de pedeapsă, ci de restaurare. Harul nu-i intersat de doborîre, ci de ridicare. Nu-i interesat de păcat, ci de pocăință!

Harul nu se concentrează pe dreptatea sau pe răzbunarea lui Dumnezeu. Harul se concentrează pe Bunătatea SA. Domnul Isus ne surprinde cu Bunătatea SA, cu mila Sa și cu îndelunga Sa răbdare față de noi toți! Isus ne surprinde cu Teologia Omiterii!

Sunt atîția creștini care se „zbenguie și desfată” în răzbunarea, dreptatea și mînia lui Dumnezeu. Ei sunt consumatori ai plăcerii de-a vedea aplicată pedeapsa lui Dumnezeu asupra altora (nu asupra lor). Sunt focalizați pe pedeapsă și dreptate și numai despre ea ar vorbi. Fața lor se îmbujorează doar atunci cînd aud că cineva a fost „pedepsit” de Dumnezeu. Ei vor doar dreptate și răzbunare, foc, pucioasă și iad, uitînd că dacă Domnul s-ar comporta după cum ar vrea ei, primii care ar ajunge în iad și ar avea parte de răzbunarea lui Dumnezeu, ar fi tocmai … ei.

Ar păți ca sora Marta (Luca 10:38-42), care ar fi așteptat ca Maria să fie mustrată de Isus, dar cînd colo, tocmai ea, (imaginați-vă), a fost mustrată de Domnul!

Noi însă să fim ca Domnul Isus și să ne concentrăm pe ceea ce Domnul se concentrează: pe Bunătatea lui Dumnezeu. Să ne concentrăm pe vindecare, pe ridicare, pe încurajare, pe eliberare, pe restaurare și pe … salvare.

Și Petru și Pavel erau îndrăgostiți de Har. Erau cei mai mari consumatori de Har! Fii și tu ca ei. Fii și tu ca Domnul Isus, nu ca domnul … Ilie.

Nu, Nu e corect. Harul nu e nici corect, nici moral, nici drept. Harul (unii dintre noi am uitat) e un favor … nemeritat, atît timp cît ești în viață și îl ceri. Harul e … Divin și Supranatural. Prin definiția sa, Harul nu e drept. „Prin Har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni”. (Efeseni 2:8-9).

Recent, unul dintre pastorii din Timișoara mi-a scris un mesaj foarte vitriolic și mă acuza că într-o comunicare cu el, am folosit un slogan despre Harul lui Dumnezeu. Iată-l:

Dacă ai primit Har … oferă Har! Cine are Har… dă mai departe Har.

Fiecare dă ce are!

Rămîn în Har și mă bazez numai pe El și în viață, și în moarte și în Eternitate!.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

3 răspunsuri la „Harul – Teologia Omiterii

  1. Sper să nu vă supăraţi…Am preluat de aici 🙂 pentru primul meu blog.
    https://hailaplimbare.blogspot.ro/2017/01/despre-har-cu-pastorul-daniel-cocar.html
    MULŢUMESC.

      • Din nefericire sunt persoane ca se cred sus , sus tare şi „depozitarul” este unul dintre aceşti hercules…fără majusculă, of, Doamne. A intrat, nu s-a putut abţine doar să citească, a comentat şi … Să-l ierte Domnul! Îmi pare rău şi mă doare modul în care a degenerat pocăinţa…în zilele noastre. Mi-e dor de anii copilăriei, de dragostea dintre creştini…fără prefăcătorie…de smerenie, râvna şi bunătatea pe care am simţit-o atunci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s