Cea mai faimoasă conversație din Biblie

Greșala teologilor profesioniști

Încet, încet, realizez care este marea greșală neintenționată a unor teologi creștini, a unor pastori, a unor predicatori, dar și a multora dintre noi … toți.

Nicodim, cel mai mare din cultul fariseilor, probabil președintele tuturor credincioșilor înregimentați în cultul piramidal religios fariseic, avea o veche meteahnă împreună cu toți colegii lui de cult, și nu numai: Discutau despre Dumnezeu, cum să Îl caute și unde pe Dumnezeu, cum să placă Domnului și cum să-L înbuneze pe Bunul Dumnezeu.

Dumnezeu!

Greșala fariseilor este greșala multora dintre noi.  Facem teologie, dar teologia este știința care vorbește despre Dumnezeu, dar nu neapărat și cu Dumnezeu. Teologia Îl discută pe Dumnezeu, dar nu vorbește cu Dumnezeu. Teologii vorbesc mult despre Dumnezeu, dar prea puțin cu EL. Asta se numește fariseism!

Pînă în noaptea aceea celebră din Ioan 3, Nicodim a tot vorbit despre Dumnezeu, însă cînd s-a dus la Isus Hristos, pentru prima dată în viața lui de teolog bătrîn, a vorbit CU Dumnezeu.

Vă rog să observați că toată viața lui a fost un om credincios; toată viața lui s-a rugat; toată viața lui a predicat, toată viața lui a vorbit despre Dumnezeu și a predat teologie la institutele vremii sale, dar doar acum, la bătrînețe, vorbește cu Dumnezeu.

Pînă pe drumul Damascului, cînd Saul s-a întîlnit cu Isus, probabil că și el a tot vorbit despre Dumneeu, dar acolo lucrurile s-au schimbat. La întîlnirea aceea faimoasă de pe drumul Damascului doar el a vorbit? A existat acolo o celebră conversație, nu doar monolog! Saul a vorbit puțin, Domnul cel mai mult.

Iată însă că în experiența tradițională e posibil să toooot vorbești despre Dumnezeu, e posibil să îi tot vorbești Lui, dar EL prea puțin să vorbească cu tine sau poate chiar … deloc! Înspăimîntător!

O altă eroare neintenționată pe care o facem, este că în rugăciune doar noi vorbim. Domnul nu mai are nici loc și nici timp să ne vorbească. Ați ascultat cu atenție rugăciunele din biserici? Pornim rugăciunea și vorbim doar noi, non-stop. Că ne rugăm toți odată sau pe rînd, ne avîntăm în vorbărie, dar turuim pe nerăsuflate. Pare așa de evlavios și chiar impresionant, dar trăim într-o eroare.

Bill Johnson a spus o chestiune care mi-a atras profund atenția: „Atît de mulți oameni își petrec viața rugîndu-se lui Dumnezeu, în loc să se roage cu Dumnezeu.” Am rămas uimit! Dar are mare dreptate!

Tu cînd te rogi să ai lîngă tine un pix și un carnețel de notițe. Cînd Domnul îți vorbește tu scrie, să nu uiți. Ia notițe! Așterne pe hîrtie. Rugăciunea e un parteneriat cu Dumnezeu, o conversație cu EL. Rugăciunea nu-i monolog, e dialog. Știți ce facem mulți dintre noi în rugăciune? Predicăm! Dacă tot tu vorbești, de fapt, predici! Ai confiscat toată discuția!

S-a auzit de pe la amvoane deseori, că unii sfinți se rugau două, trei, patru sau chiar și cinci ore. Eu cred că alea sunt exagerări. E imposibil să vorbești (rogi) tot tu atîtea ore. Obosești. Numai dacă acei sfinți deja cunoșteau cumva dialogul cu Dumnezeu în rugăciune.

Tu însă cînd te rogi mai și oprește-te. Sparge obișnuința! Ieși din rutină. Mai și ascultă! Fă cîte o pauză. Lasă-L și pe Domnul să îți vorbească, că tu ai tot vorbit!

Eroarea pe care o facem este că apreciem și estimăm rugăciunea în funcție de timpul petrecut într-un monolog. Dar Dumnezeu estima rugăciunea în funcție de timpul petrecut în înteracțiune, în dialog.

Timpul petrecut în Prezența SA naște idei creatoare. În prezența SA îmi vin idei pe care nu le-aș putea avea niciunde în altă parte. Deseori cînd te rogi prin Duhul ți se duce mintea în altă parte. Nu-l mai învinui pe diavol de întreruperile din timpul rugăciunii, de faptul că dintr-o dată mintea ta este direcționată în altă parte. Nu te speria! (Mulți dintre creștini au un diavol prea mare și un Dumnezeu prea mic).

Cînd te rogi și mintea ți se duce în altă parte, înseamnă că Duhul te duce acolo. (Nu mă refer aici la gînduri criminale sau erotice, etc). Cînd realizăm însă că în rugăciune Dumnezeu interacționează cu noi și ne vorbește, atunci putem să ne bucurăm mai mult de procesul rugăciunii și să Îi mulțumim că se îngrijește de aceste aspecte ale vieții noastre pe care noi le considerăm prea neînsemnate pentru EL. Cînd așa ne apropiem de rugăciune și o transformăm în dialog, ea devine plăcere și necesitate, nu corvoadă!

Rugăciunea prin Duhul, rugăciunea autentică, este plăcere nu chin!

„Doamne învață-ne să ne rugăm!”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s