Misterul Dărniciei!

Puțini oameni au fost mai darnici ca John Wesley, fondatorul bisericii metodiste. Omul ăsta a  fost un mai bun dăruitor, decît predicator, ceea ce spune foarte mult despre caracterul său.

A trăit după o maximă simplă: „Fă tot ce poți. Economisește tot ce poți. Dăruiește tot ce poți”. Se spune că în timpul vieții sale Wesley a dăruit aproximativ 30 000 de lire sterline. Ajustat la inflația de azi a dăruit circa 1 764 705, 88 dolari!

În 1731 a făcut un legămînt cu Dumnezeu de-a dărui cît mai mult. Scopul lui Wesley a fost să dăruiască tot, după ce își plătea facturile și cheltuielile pentru familia sa. A murit cu cîțiva bănuți în buzunar, dar banca lui din Cer a fost plină de valută!

NU fi descurajat de cît de puțin ai să dai. Poate pare că ai dat un strop într-o găleată, dar acel strop poate să facă diferența pe care a făcut-o prînzul băiatului care avea cu el cinci pîini și doi pești.

Scopul vieții nu este să strîngi bani ca la finalul ei să ai o pensie bună, o mașină frumoasă și o casă sănătoasă. Dacă așa gîndești înseamnă că crezi o evanghelie falsă. Scopul vieții nu este să îți ridici nivelul de trai, ci să îți ridici nivelul dărniciei și al zeciuielii.

Secretul dărniciei însă nu constă în cît dăruiești, ci în cît păstrezi. Cel ce la finalul vieții sale a păstrat cel mai puțin pentru sine … cîștigă cel mai mult!

Cel mai lăudat om din Scriptură care a practicat dărnicia maximă a fost o …. văduvă, care a adus la visteria Templului Domnului tot ce mai avea! Ea a cîștigat „Jocul Dărniciei” doar cu doi bănuți. Dar a cîștigat pentru că nu  a păstrat pentru ea … nimic. Domnul se uită și la cît îi dăruiești Lui, dar și la cît păstrezi pentru tine!

Nu poți primi ceea ce nu dăruiești mai întîi! Atît de simplu e, și din acest motiv mulți dintre noi nu experimentăm înmulțirea miraculoasă a Domnului!

Iată unul din secretele de-a experimenta minunile lui Dumnezeu: Dacă dai dincolo de abilitățile tale, Dumnezeu le va multiplica dincolo de abilitățile tale!  

Dărnicia sau generozitatea este una dintre practicile fiecărui creștin autentic. Celelalte sunt: mulțumirea, smerenia și curajul, etc! Experiența îmi spune că mulțumirea și generozitatea merg mînă în mînă.

Dacă inima îți e plină de mulțumire e ușor să dăruiești și generozitatea te ajută să experimentezi miraculosul. Nu-i deloc coincidență că minunea înmulțirii pîinii are loc după ce Isus aduce mulțumire. Mulțumirea nu-i un cuvînt magic, dar este un cuvînt biblic. Cînd dai mulțumire și cînd dai bani, Dumnezeu îți multiplica darul exponențial.

Minunile se întîmplă nu doar cînd credem că Dumnezeu face lucruri mari. Minunile se petrec și atunci cînd ascultăm de Dumnezeu în lucrurile mici. Cînd facem lucruri mici ca și cînd sunt cele mai mari de dragul lui Dumnezeu, atunci EL va face lucruri mari ca și cînd sunt cele mai mici, de dragul nostru!

Dumnezeu nu ne-a poruncit să-I dăm Lui zeciuială pentru a ne sărăci, ci tocmai pentru a ne înbogăți, pentru a ne Binecuvînta!

Aducerea zeciuielii la Casa lui Dumnezeu, arată încrederea mea în Cuvântul lui Dumnezeu și în caracterul Său.

Zeciuiala îmi dovedește mie că sunt ascultător de Dumnezeu. Cînd aduc zeciuiala la Casa Domnului demonstrez că nu mă încred în cei zece la sută pe care îi dau Domnului, ci mă încred total în Cuvîntul Său. Zeciuiala demonstrează că nu sunt zgîrcit, că mă răstignesc tocmai pentru a învia, că îmi depășesc condiția. Zeciuiala dovedește că sunt lipit de Dumnezeu, nu de bani, că EL are primul loc în viața mea, nu eul meu! Prin zeciuială am ieșit de sub blestem și nu mai sunt hoț de …. Dumnezeu! Maleahi 3:8-10;

Este zeciuiala valabilă și în Noul Testament? Categoric DA! Ce spune Domnul Isus? Matei 23:23  

Fă diferența între milostenie și zeciuială. Cu milostenia faci tu ce vrei, dar cu zeciuiala nu mai poți face ce vrei. Molostenia o dai tu cui vrei, însă zeciuiala trebuie adusă la Casa lui Dumnezeu! Fă așa și vei vedea că Dumnezeu va deschide pentru tine porțile Cerului și vei deveni și tu binecuvîntat. Când dai zeciuiala lui Dumnezeu, nu te îmbogățești, dar devi binecuvîntat!

Eu nu sunt bogat, dar sigur sunt Binecuvîntat!!!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s