Botez la Factorul Plus Timișoara

Cu ajutorul Domnului Dumincă 27 Nov 2016, la ora 17.00 vom avea un alt botez la Factorul Plus, Timișoara.

Vom boteza o familie de țigani, de data asta. Sava, soțul, a făcut trei ani și nouă luni de pușcărie. În pușcărie a avut un vis providențial, și în urma acelui vis inima i-a fost mișcată  și cînd a ieșit din pușcărie imediat m-a căutat. Miracol!

Al doilea miracol este că tot acolo în penetenciar, a primit numărul meu de telefon de la un coleg de „studii”! Nu am știut că sunt atît de „celebru” încît cineva să aibă numărul meu de telefon tocmai acolo:) Dumnezeu însă lucrează în moduri misterioase! Omul se botează cu întreaga familie!!!!

Al treilea miracol este că Biserica Factorul Plus le-a închiriat o garsonieră, le plătim pentru cîteva luni chiria și cheltuielile pînă se pun pe picioare. Le-am făcut buletin, (știți ce miracol mare e și ăsta?), iar Denisa, fica de 13 ani, va merge din nou la școală! Sava deja s-a angajat și lucrează. Încet, încet toți se reintegrează în societate. Miracol după miracol. Har după Har!

Suntem privilegiați să vedem cum o întreagă familie, progresiv, este vindecată, salvată și integrată și în Împărăția lui Dumnezeu, dar și în societatea din Timișoara. Slavă Domnului! Însă pentru recuperarea lor se cere jertfă. Dar aceasta este menirea bisericii: să iubească și să slujească cu …. jertfă, demonstrînd practic dragostea lui Dumnezeu!!! Doamne ajută! Doamne dă izbîndă! Suntem o cetate de Scăpare!

Dacă vreți să investiți în oameni cu scopul salvării și restaurării lor, vă rog să mă contactați!

Cel mai mare privilegiu este să salvezi suflete și de la iad, dar și din groapa de gunoi a societății! Se poate, dar numai prin dragostea jertfitoare a lui Isus prin … noi!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s