„Vorbirea în limbi este un semn pentru …. necredincioși”

Vorbirea în limbi

Zilele trecute o creștină, la un grup de studiu biblic, m-a întrebat cum explic 1 Corinteni 14:21.

În 1 Corinteni 14:21, Pavel spune că „limbile sunt un semn, nu pentru credincioși, ci pentru cei necredincioși”. Cum vine asta?

Este semn al judecății pentru necredincioșii din poporul lui Dumnezeu.

Vorbirea din Vechiul Testament  (Deut 28:49; Isaia 28:11), la care face referire Pavel, era pentru evrei un semn al judecății. Când Domnul și-a avertizat poporul că dacă vor cădea în idolatrie vor fi pedepsiți, evreii nu au luat în serios Cuvîntul Domnului. Iar cele două pasaje de mai sus exact asta evidențiază. Dumnezeu a trimis peste ei un popor a cărui limbă ei nu o înțelegeau.

Domnul a trimis peste poporul său necredincios, invazia unui neam străin a cărui limbă le era total necunoscută. Domnul le vorbea prin altă limbă, în judacată, din cauza necredinței lor. Asta e prima conotație a referinței lui Pavel. A doua este aceasta:

Vorbirea în limbi din Noul Legămînt este semn de Binecuvîntare.

Cum adică? Mîntuirea e pentru toți. Mîntuirea lui Hristos e și pentru neamuri, nu numai pentru evrei.

În Fapte 2, necredincioșii din poporul lui Dumnezeu, (evreii aceia nu credeau în Isus Mesia, care a fost răstignit pentru ei), care au venit la Ierusalim la Templu la sărbătoarea Cinzecimii, au auzit pentru prima dată Evanghelia vestită lor în alte limbi. Au fost uimiți, dar și convinși de păcatul lor, în urma auzirii. Din necredinoși au devenit credincioși! Vorbirea în alte limbi a fost un semn pentru ei necredincioșii!

Mai tîrziu în Fapte, apostolii și ucenicii în naționalismul lor, au avut o vreme impresia că mîntuirea e numai pentru evrei. Adică numai pentru ei. Nu credeau (erau necredincioși) că mîntuirea e și pentru neamuri. De 4 x în cartea Faptele Apostolilor, neamurilor cărora li se predică Evanghelia și o primesc, vorbesc în limbi în prezența apostolilor și ucenicilor care erau evrei. Doar vorbirea în limbi i-a convins pe „necredincioșii naționaliști” că Duhul Sfînt, adică Mîntuirea, este dată tuturor celor ce cred în Domnul Isus Hristos.

Concluzie: Vorbirea în limbi deci, de care au avut parte neamurile care au crezut în Domnul Isus, a fost dovadă pentru acești necredincioși dintre ucenici, că Dumnezeu a dat Mîntuirea Sa și altora, nu numai  evreilor mîntuiți.

În sensul acesta vorbirea în limbi este un semn (al prezenței lui Dumnezeu, prin Duhul Sfînt și a Mîntuirii Sale), pentru necredincioși!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s