Încă o seară plină de Duhul Sfînt la Factorul Plus!

Aseară la Slujba de la ora 18.00 l-am avut invitat pe Cristi Bogeanu.

Cristi este un bărbat de 39 de ani, casătorit cu Mirela, au un copil David, dar care a fost vindecat, în mod miraculos, de cancer în 2010. În urma vindecării s-a convertit la Evanghelia Completă. Cred că e membru într-o biserică penticostală. Dar asta mai puțin mă interesează!

În seara asta ne-a povestit cum Domnul l-a folosit pentru vindecarea unor credincioși de cancer și cum Dumnezeu vorbește și azi clar și specific și își împlinește Cuvîntul milimetric! Dar tipul a venit cu dovezi, nu cu abureală. A adus cu el la slujbă la noi la F+ o tînără familie din Sînicolau, dintr-o biserică baptistă, doamna fiind vindecată de cancer la ficat, iar soțul  restaurat la trăirea creștină.

Prin Cristi, Domnul ne-a încurajat și impresionat pe toți cei prezenți. După ce ne-a vorbit cu eleganță și cu smerenie despre modul cum Domnul îl folosește, atribuindu-i toată slava Domnului Isus, s-a rugat pentru biserică să fie umplută de darurile Duhului Sfînt. Ce este însă providențial și supranatural, e faptul că noi în fiecare miercuri seara studiem tocmai Lucrarea Duhului Sfînt. Suntem deschiși la Lucrarea Duhului! Suntem flămînzi după mai mult din Domnul Isus între noi și prin noi. Domnul ne-a confirmat în seara asta că suntem pe o Cale Bună!

După Cina Domnului, i-am cerut să se roage pentru noi. I-a chemat în față pe cei interesați. Au ieșit aproape toți cei prezenți și s-a rugat pentru noi. Mi-a plăcut modul cald, specific și autoritar în care s-a rugat. Slavă Domnului!!!

La terminare, una dintre femeile prezente, Ana Cîmpeanu, care a venit bolnavă la Biserică, se gîndea că la terminare o să ajungă acasă și o să cheme salvarea pentru niște injecții de calmare, mi-a mărturisit că a fost vindecată! A luat-o Domnul prin suprindere și a vindecat-o fără …. salvare! Slavă Domnului! Ana mi-a spus că în momentul cînd Cristi s-a rugat împotriva durerii de gît și de umăr, etc,  a simțit ceva asemănător cu o suflare, i s-a încălzit organismul.  A deschis ochii crezînd că cineva îi face vînt cu evantaiul. Atunci a realizat că Domnul a trecut pe la ea și a vindecat-o. Așteptăm acum și alte mărturisiri despre modul miraculos în care Domnul a lucrat și va continua să lucreze între noi, prin semne și minuni. Toată Slava este a Domnului! În urmă cu cîteva ore am sunat-o și mi-a spus că este Bine! Că lucrează, că e sănătoasă! 🙂

Azi dimineață soția mea Mariana, mi-a mărturisit că Domnul a vindecat-o și pe ea de durere de coloană și că după multe săptămîni a dormit fără dureri. Că se simte în formă bună, că poate să se miște normal, armonios și sănătos. Slavă Domnului Isus !!!!

Ne pregătim progresiv pentru Cultura Supranaturalului prin Isus Hristos, care este Contemporan cu noi și de actualitate. EL este Același, ieri, azi și în veci! Credem și noi în Evanghelia Completă! Cînd ne focusăm pe Domnul Isus, avem parte și de miracolele Sale!! Ne-am săturat de slujbe sterile în care nu se mai petrece nimic! Ne-am săturat de predici homiletice, chiar corecte, dar lipsite de putere! Vrem tot mai mult de la Domnul! Nu ne mai mulțumim cu puțin din Dumnezeu!

Domnul va continua să ne surprindă prin Prezența Sa manifestată în mijlocul nostru. Vrem tot mai mult din EL. Suntem flămînzi după EL! Deja a început să ni se descopere în mod supranatural! Glorie Lui! Credem tot mai mult. Așteptăm tot mai mult! Ne centrăm tot mai mult pe credință și dragoste! Funcționează și Domnul ne … onorează! Ne focusăm pe Evanghelia Completă!

Haide și tu cu noi la Factorul Plus să Îi vezi Slava manifestată!!!

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s