Nu te mulțumi cu Evanghelia Inferioară!

Ea este seducătoare, dar e incompletă! E diluată! Azi se poartă așa ceva și în lumea evanghelică!

Se spune că fiecare bob din știuletele de porumb moștenește AND-ul bobului plantat în pămînt.

Isus este Sămînța Supremă plantată în moarte, dar și în noi, iar ca urmare noi am fost născuți din nou de același Duh care L-a înviat pe El din morți. Fiecare credincios născut din nou moștenește AND-ul lui Hristos. E uimitor!

Mulți bărbați și femei care slujesc lui Dumnezeu au dat, dar au și primit învățături greșite despre credință și miracole. În mod ciudat însă, o mare parte dintre aceste învățături vin tocmai dintr-o pasiune pentru Scriptură. Dar problema e că această pasiune pentru litera Scripturii, există fără o pasiune la fel de egală și pentru (lucrarea) Duhul Sfînt, care a inspirat Scripturile. Ne trebuie Cultura Supranaturalului!

Uriașii trebuie uciși pentru a putea intra în țara promisă de Isus.

Cred că cei mai mari monștri dintre uriașii ăștia sunt: o teologie inferioară, timiditatea în credință și dezamăgirea. Toți cei ce caută să slujească prin semne și minuni, se vor lovi mereu de dezamăgire. Acesta este motivul pentru care mulți creștini, cu cele mai bune intenții, au optat pentru o evanghelie inferioară. Neavînd așteptări mari, rareori vor vedea acest uriaș. Ei se mulțumesc cu puțin sau chiar cu nimic și de aceea au tot ce își doresc!

Evanghelia inferioară este foarte confortabilă și chiar respectabilă, pentru că ea nu riscă să aibă parte de dezamăgiri, nici în cămăruță și nici în public. Evanghelia inferioară se mulțumește cu puțin și doarme liniștită pentru că slujește cu toată seriozitatea, în general, unui Dumnezeu teoretic, care iartă păcatele și cam atît. Deși teologia asta pare evlavioasă și chiar corectă, ea Îl limitează pe Dumnezeul cel viu, dezbrăcîndu-L de putere.

Evanghelia inferioară pare evlavioasă, dar e periculoasă, pentru că se concentrează doar pe literă, nu și pe Duh! Ea este asemănătoare cu cea reală, dar e diluată! Miroase a Evanghelie autentică, are chiar aceeași culoare și etichetă, are și semnătura superiorilor, dar e inferioară. Ea face doar studii biblice sterile, nefiind interesată de puterea Învierii lui Isus și manifestarea Duhului Sfînt în noi, printre noi și prin noi!

Unora le este mult mai ușor să cultive în gîndirea și teologia lor, dar și a altora, imaginea unui Dumnezeu serios, corect, moral, mînios, răzbunător și limitat, care nu se mai comportă ca în cele patru Evanghelii. Ei fac asta cu cele mai bune intenți, cu inima liniștită și fără nici o remușcare. De ce? S-au axat doar pe literă și pe subcultura cesaționismului cu cele mai sfinte intenții, dar „Litera omoră, duhul dă viață”.

Trebuie să învățăm să ne asociem cu oameni plini de putere, care au spart rutina.

Istoria lui David și Goliat este una dintre cele mai cunoscute din Biblie. Cu toate acestea, puțini sunt aceia care știu că în Biblie au fost omorîți încă cel puțin alți patru uriași și toți au fost uciși de ….. urmașii lui David, de ucenicii lui David. Da, da, da, ați citit bine. Dacă vreți să omorîți uriași, stați în compania unuia care se ocupă de așa ceva. Vă veți molipsi și voi! Chiar o să vă și placă!

Cînd stabiliți o legătură cu un evanghelist, ajungeți să aveți gîndire de evanghelist. La fel vi se întîmplă și cînd vă însoțiți cu cei care experimentează semne și minuni în mod regulat în viața lor. E un lucru care se transmite.

Unul dintre cele mai necesare ingrediente pentru viața creștină este să te deprinzi să trăiești cu inexplicabilul, cu miraculosul, mai ales atunci cînd ești un căutător al Evangheliei autentice manifestate prin semne și minuni.

Dacă nu renunțăm la dreptul nostru de a înțelege, (dorind să înțelegem rațional și să explicăm tot), rareori vom experimenta Pacea care întrece orice pricepere din Filipeni 4:7.

Evanghelia inferioară este evanghelia comodității. Ea nu te mai obligă să cauți mai mult și să vrei mai mult din Isus Hristos, să experimentezi mai mult din Lucrarea Duhului Sfînt, deoarece ea se mulțumește cu puțin. E diluată și de aceea nu mai are calități și nici mari așteptări!

Evanghelia inferioară nu vrea să riște și de aceea nu îndrăznește să declare tot Adevărul Evangheliei adevărate! Evanghelia inferioară se centrează doar pe rațional și respinge ceea ce pare nerelevant minții moderne din cercurile evanghelice. Ea se concentrează pe decență, nu pe credință și încearcă să-L protejeze pe bunul Dumnezeu, tocmai de puterea Sa și să-I apere reputația, limitînu-L. Se centrează pe moralitate, nu pe spiritualitate! Ca urmare bisericile primesc o învățătură biblică …. decentă, dar diluată și lipsită de putere, de sevă și de voioșie.

Tu concentrează-te pe Evanghelia Completă și Superioară! O găsești în primele Cinci scrieri ale Noul Testament și nu numai. Doar doar ea este Evanghelia lui Isus Hristos cel viu!

Isus Hristos este același, ieri, azi și în veci!

EL este deci Contemporan cu noi! Evanghelia Completă este și azi la fel de actuală ca și atunci cînd a fost scrisă!

 

 

 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s