Profilul omului neprihănit

Profilul omului neprihănit

„Cel neprihănit de 7 x cade și se ridică”

Trebuie să înțelegem neprihănirea biblic, deci corect, nu doar prin prisma a ceea ce am învățat prin biserică, sau prin prisma a ceea ce mi-a trecut mie prin cap. Pentru că nu cunoaștem suficient de bine Scriptura și Harul, avem păreri greșite despre neprihănire, și ca atare, avem o teologie greșită, dar și un creștinism greșit. Neprihănirea este cel mai important cadou din partea lui Dumnezeu. Neprihănirea (îndreptățirea, dreptatea, justificarea) este un dar pe care Dumnezeu îl dă tuturor celor ce cred în EL. E un fel de Bonus. Domnul se ocupă și de așa ceva. El oferă Bunus Maxim celor ce cred în EL, adică ÎL iau de Cuvînt.

Știți care este profilul unui om neprihănit?

Omul neprihanit nu-i perfect, dimpotrivă.

Studiați cu ceva mai multă atenție viața titanilor credinței din Evrei 11 și categoric veți înțelege la ce mă refer cînd spun că nici unul n-a fost perfect. Trăsătura omului neprihanit, constă nu în faptul că nu cade, ci în cu totul altceva: că după ce a căzut se ridică. Știu însă că unii imediat poate vor gîndi: „Ok, ok, înțeleg să cadă odată. Îl iertăm odată. Dar atît!” Hmm! Ce facem însă cu cei ce au căzut de mai multe ori? Ce facem cu recidiviștii? Mai au ei vreo șansă, sau îi aruncăm la coșul de gunoi al bisericii sau al istoriei??? Domnul nu trimite pe nimeni la coșul de gunoi așa cum fac unii oameni din biserica. Să nu vă enervați și nici să nu vă deranjeze, că Domnul dă șanse multiple recidiviștilor, pentrucă toți suntem recidiviști, nu doar eu :).

Ia gîndește-te mai bine: tu de cîte ori ai repetat același păcat? Sau de cîte ori ai mai păcătuit după ce ai fost născut din nou? Cum răspunzi la aceste întrebări? Ai curaj să fii cinstit?

Omul neprihănit are puterea de-a se ridica! 🙂

Are slăbiciunea și de-a cădea de 7 x, dar și puterea de-a se ridica, tot de atîtea ori. Priceput?

Petru a recidivat de cel puțin trei ori, dar tot de atîtea ori a și fost ridicat și restaurat. Să presupunem că satan îl face să cadă pe cel neprihănit, adică îl ispitește și pe urmă îi pune piedică, și omul cade. Oare să fie atunci Dumnezeu mai slab decît satan?

Dumnezeu: „Aha, l-ai ispitit și l-ai făcut să cadă pe omul meu cel neprihănit? Pe cel care a crezut în Mine? Ei bine, iată cum stau lucrurile: tu l-ai făcut să cadă, EU îl fac să se ridice, pentru că este al Meu”.

În Adam avem putere de cădere, dar în Isus Hristos avem putere de Ridicare! Eu rămîn cu Isus și în Isus.

Omul neprihănit cunoaște cine este Dumnezeu și de aceea nu trăieste în trecut.

Oamenii firești din biserică, vor încerca sa te pună la zid, să te descalifice dacă ai căzut cumva, să te afurisească, dar nu așa procedează Domnul. Domnul ridică pe orice om care a căzut și se pocăiește. Ba și mai mult, îl și însoțeste, îl folosește cu și mai multă putere. Vorbesc din experiență. Dumnezeu nu se uită la trecutul tău pentru a-ti determina viitorul!

Orice om care se pocăiește este ridicat de Domnul și restaurant, în ciuda ciudoșilor!!! Așa ne spune și Vechiul, dar și Noul Testament. Cel ce vine la Hristos nu va fi niciodată alungat, ci din contră. Va fi și primit și onorat. Deci nu mă mai interesează ce spun și fac oamenii, ci mă interesează doar ce spune și face Isus.

Unii dintre noi suntem inconfortabili cu Dumnezeu și cu Harul Său din cauza inculturii spirituale, sau a confesiunii din care facem parte. Unii creștini simt că nu mai sunt acceptați de Dumnezeu pentru că au făcut diferite păcate. Ei își imaginează că relația lor cu Dumnezeu e meritorie, fiind intimidați de sfințenia Sa. Mărturisesc ca sfintenia Sa scoate la iveală păcatele și mizeriile noastre. Totuși harul Său ne permite să ne apropiem de EL, (deși nu suntem vrednici), prin Sîngele lui Isus. Bazează-ti Mîntuirea, trăirea, slujirea, ridicarea și reabilitarea, numai și numai pe Harul lui Dumnezeu, nicidecum de încuviințarea sau acceptarea omului.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s