Datorită lui Isus

Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca Ava, adică Tată iubitor, doar datorită lui Isus.

Femeia prinsă pe cînd săvîrșea păcatul, a rămas în viață datorită lui Isus. Eu, azi, împreună cu Mariana, trăim fizic și spiritual, tot datorită lui Isus Hristos! Că dacă nu era Domnul și de partea noastră …… ne-ar fi devorat dușmanii noștrii religioși, culmea, în numele lui Dumnezeu, fără pic de milă.

Pentru evreul ortodox și nu numai, Vechiul Testament subliniază marea prăpastie dintre Dumnezeu și om. Dumnezeu este absolut, omnipotent, transcendent, perfect sfînt; de aceea cel mai mic contact direct al omului cu EL îl pune pe om în cel mai mare pericol.

Regulile de închinare din Levetic ne aduc aminte de un manual de instrucțiuni de folosire a materialelor radioactive sau explozibile. „Aduceți numai miei fără cusur la Cortul Întîlnirii. Nu atingeți Chivotul. Fumul să acopere permanent chivotul; cine privește la chivot va muri. Nimeni nu are voie să intre în Sfînta Sfintelor, cu excepția marelui preot în singura zi din an permisă. În ziua aceea, de Iom Kippur, legați-i o frînghie de gleznă și un clopoțel, ca să-l puteți trage afară în caz că a făcut o greșală, în caz că e trăznit și moare.”

Ucenicii lui Isus au crescut în acel mediu, în care nu se pronunța niciodată Numele lui Dumnezeu, împlinind complicatul ritual al curățirii, urmînd cerințele legii mozaice extrem de exigentă. Erau convinși, asemenea adepților multor religii contemporane cu ei, că închinarea cere jertfă supremă: ceva ce trebuia să moară. Dar Dumnezeul lor le-a interzis sacrificiul uman, astfel că în ziua praznicului, Ierusalimul era plin de mugetele și zbierătele unui sfert de million de animale destinate altarului de la Templu. Gălăgia și mirosul animalelor sacrificate le aducea non stop aminte de marea prăpastie dintre Dumnezeu și ei.

Deci, Isus a făcut schimbări total profunde în modul în care Îl înțelegem pe Dumnezeu.

În esență, ni L-a adus pe Dumnezeu aproape. Evreilor care cunoșteau un Dumnezeu distant, abstract, Isus le-a adus mesajul că lui Dumnezeu îi pasă de iarba de pe cîmp, hrănește vrăbiile, știe cîte fire de păr avem în cap. Pentru evreii care nu îndrăzneau să pronunțe Numele lui Dumnezeu, Isus a introdus cuvîntul Aramaic de o uimitoare intimitate: Ava. Era un termen familiar care exprima efecțiunea în familie, un fel de diminutiv de genul „Tati”, unul dintre primele cuvinte articulate de copiii mici. Înainte de Isus, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să coreleze vreun astfel de cuvînt cu Iahve, Dumnezeul Suveran și Sfînt al Universului.

După El, a devenit un termen obișnuit de adresare, chiar și în adunările de limbă greacă; imitîndu-L pe Isus, au împrumutat cuvîntul străin pentru a-și exprima intimitatea în care se aflau cu Tatăl Ceresc.

Repet: Îl cunoaștem pe Dumnezeu ca Ava, adică Tată iubitor, doar datorită lui Isus.

Un băiat musulman i-a spus odată unui medic psihiatru: „Allah ar spune lumii, fiecăruia: „Dumnezeu e mare, foarte mare…. I-ar face pe toți să creadă în EL, iar dacă cineva ar refuza, ar muri. Asta s-ar întîmpla dacă Allah ar veni aici”.

Dar datorită lui Isus trebuie să ne revizuim noțiunile intuitive despre Dumnezeu. Poate tocmai acest lucru a fost esența misiunii Sale. Isus ne dezvăluie un Dumnezeu care vine să ne caute, un Dumnezeu vulnerabil. Dar mai presus de toate, Isus ne revelează un Dumnezeu care este dragoste. (Deși unii filozofi apreciază că dragostea, mila și iertarea creștină, sunt de fapt …. slăbiciuni).

Dacă noi ar fi să-L concepem pe Dumnezeu, care dintre noi ar lansa idea unui Dumnezeu care iubește și tînjește să fie iubit? Celor crescuți în tradiția creștină le poate scăpa nota șocantă din mesajul lui Isus, dar adevărul este că dragostea nu a fost niciodată relația normală dintre ființele umane și Dumnezeul lor.

Coranul nu asociază niciodată cuvîntul „dragoste” cu Dumnezeul lor. Aristotel s-a exprimat direct: „Ar fi ceva ieșit din comun ca un om să pretindă că-l iubește pe Zeus” – sau că Zeus îl iubește pe el. Prin contrast însă, Biblia creștină afirmă „Dumnezeu este dragoste” și citează dragostea ca fiind motivul principal pentru care a venit Isus pe pămînt.

Datorită lui Isus Îl înțeleg pe Dumnezeu

Datorită lui Isus îl văd pe Dumnezeu

Datorită lui Isus Îl experimentez pe God

Datorită lui Isus ajung la Dumnezeu, în Cer cu EL

Datorită lui Isus ……………… Datorită lui Isus ………….. Datorită lui Isus ……………….

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s