Departamentul preferat al lui Dumnezeu!

Cu ce se ocupă Dumnezeu

Warren Bennis a scris despre un director tînăr și promițător de la IBM care s-a implicat într-o afacere riscantă în numele firmei și a ajuns să piardă 10 milioane de dolari. A fost chemat în biroul lui Tom Watson, fondatorul și directorul general IBM timp de 40 de ani, o legendă în lumea afacerilor.

Tînărul director, cuprins de remușcări și teamă, a bolborosit:

-Cred că m-ați chemat ca să-mi prezint demisia. Aici este. Mă retrag.

Watson a răspuns: -Cred că glumești. Tocmai am investit 10 milioane de dolari în educația ta. Nu-mi pot permite demisia ta.

Îmi închipui că aceasta a fost genul de discuție pe care a avut-o Petru cu Domnul Isus, după lepădarea sa multiplă. Petru era un recidivist deja!

-Doamne, iată demisia mea. Mă retrag!

Și îmi închipui că Isus i-a spus: -Cred că glumești. Tocmai am investit o zdrobire și o Revelație în ucenicia ta. Nu-mi pot permite demisia ta! De din ăștia zdrobiți am Eu nevoie. Doar pe iei pot să-i folosesc cu success!

-Dar Doamne Isuse, ai avut dreptate, te-am dezamăgit complet tocmai cînd ai avut mai mare nevoie de mine. Te-am trădat și Te-am abandonat. Iată demisia mea, mă retrag.

Isus i-a răspuns: -Cred că glumești. Tocmai am investit o înviere în tine. Nu-mi pot permite demisia ta.

Biserica este un loc pentru cei care au nevoie să o ia de la capăt. Cu aceasta se ocupă Dumnezeu!

Dumnezeu vine la bătrînul Avraam care după ce o vreme ascultă de EL, o ia razna, se refugiază în Egipt, iese din voia Lui, pe urmă minte în legătură cu soția sa, dispus s-o prostitueze, și tocmai pe el Dumnezeu îl întreabă: „Vrei cumva să o iei de la capăt?”

Dumnezeu vine la un rege care a făcut adulter și pe urmă crimă.

Domnul vine la un predicator rebel și ultranaționalist, care a fugit de voia Lui; a fost salvat din burta unui monstru marin, a vrut să moară de ciudă pentru că niniveni, în loc să refuze pocăința o primeau și trăiau;

Domnul vine la o națiune de încăpățînați și idolatri. Vine la un persecutor pe nume Saul care Îl blestema pe Fiul lui Dumnezeu și-i teroriza pe creștini.

Isus vine la niște oameni disperați, singuri și păcătoși și-i întreabă din nou și din nou: „Vrei cumva să o iei de la capăt?”

Răscumpărarea este slujba lui Dumnezeu. El este Cel care găsește oile rătăcite, Cel care caută monezile pierdute, Cel care-i îmbrățișează pe fii risipitori lipsiți de înțelepciune.

Departamentul preferat al lui Dumnezeu este cel al obiectelor pierdute. Uaau!

Prelucrare după John Ortberg

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s